Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la trei firme care prelucrează lemn

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la trei firme care prelucrează lemn
Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 28 nov 2016

Consiliul Concurenței a efectuat inspecții inopinate la sediile a trei companii care activează pe piața prelucrării masei lemnoase: Forestar SA, Nico – Paul SRL și Saniral SRL, în cadrul investigației privind posibile înțelegeri anticoncurențiale referitoare la fixare de preț și împărțire de piață, cu ocazia licitațiilor și negocierilor organizate de Romsilva, în vederea achiziționării de masă lemnoasă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Documentele ridicate în cadrul inspecțiilor se află în analiza autorității române de concurență, în cadrul procedurilor specifice investigației, arată un comunicat al Consiliului.

Inspecțiile inopinate constituie o etapă preliminară a investigației, iar efectuarea lor nu reprezintă o antepronunțare a Consiliului Concurenței în ceea ce privește existența unei încălcări a Legii concurenței.

La începutul acestui an,  Autoritatea de Concurență a declanșat o investigație privind posibile înțelegeri între companii active pe piața prelucrării lemnului în vederea împărțirii pieței, surselor de aprovizionare, precum și adjudecării partizilor (volum de lemn destinat comercializării) la un preț minimal în cadrul licitațiilor organizate de Direcțiile silvice Alba și Hunedoara.

Consiliul Concurenței, a efectuat, la acea dată, inspecții inopinate la sediile companiilor Holzindustrie Schweighofer SRL, Egger Romania SRL, Kronospan Romania SRL, Kronospan Sebeș SA, Silva Logistic Services SRL, Alredia SRL și Lacul Codrilor SRL.

De asemenea, Autoritatea de Concurență are în derulare o anchetă sectorială pe piața lemnului, în cadrul căreia sunt analizate structurile și mecanismele de funcționare.

viewscnt
Afla mai multe despre
consiliul concurenței
inspecții
lemn