Costul construcțiilor din București este cel mai mic din Europa - studiu

Costul construcțiilor din București este cel mai mic din Europa - studiu

Sursa foto: Profit.ro / Laszlo Raduly

Profit.ro
Profit.ro
scris 11 dec 2015

Bucureștiul se află de ultimul loc în Europa în funcție de costul construcțiilor, într-un top realizat la nivel mondial de compania olandeză de consultanță, proiectare și inginerie Arcadis. Costurile de construcție din București sunt mai mici cu peste 60% decât cele din Londra, unde se înregistrează cele mai ridicate niveluri din Europa și din lume.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Construcțiile din București sunt mai ieftine și față de cele din Sofia, Sarajevo, Belgrad sau Praga, în ceea ce privește continentul european. La nivel mondial, din cele 45 de orașe incluse în clasament, Bucureștiul este a 6-a cea mai ieftină piață, după Ho Chi Minh (Vietnam), Kuala Lumpur (Malaezia), Bangkok (Tailanda), Bangalore (India) și Taipei (Taiwan).

În Europa, cele mai mari costuri de construcție sunt consemnate în Londra, Geneva, Copenhaga, Stockholm, Frankfurt, Paris, Viena, Bruxelles, Milan și Amsterdam.

Analiza a fost realizată prin compararea costurilor de construcție pentru 13 tipuri de clădiri la nivelul celui de-al doilea trimestru al anului.

Top orașe europene după costul de construcție:

  1. Londra
  2. Geneva
  3. Copenhaga
  4. Stockholm
  5. Frankfurt
  6. Paris
  7. Viena
  8. Bruxelles
  9. Milano
  10. Amsterdam
  11. Kiev
  12. Riga
  13. Madrid
  14. Zagreb
  15. Lisbona
  16. Varșovia
  17. Atena
  18. Belgrad
  19. Sofia
  20. Sarajevo
  21. Praga
  22. București

”Scăderea prețurilor la energie și deprecierea monedei euro sunt câțiva factori care au încurajat Comisia Europeană să rămână optimistă în ultimele previziuni în ceea ce privește revenirea zonei Euro. Comisia Europeană a previzionat o creștere de 1,5% a zonei Euro, în special pe fondul accelerării consumului privat. În Uniunea Europeană este de așteptat ca industria construcțiilor să crească cu 2,3% pe an, cu cele mai mari avansuri în Marea Britania, Cehia și Polonia. Noile construcții rezidențiale și cele de inginerie civilă vor fi principalele motoare ale pieței construcțiilor”, apreciază autorii studiului.

În România, în primele nouă luni ale anului 2015, volumul lucrărilor de construcții a crescut, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 9,9%, respectiv cu 10,5%, față de perioada similară din 2014, potrivit Institutului Național de Statistică. Pe elemente de structură au avut loc creșteri la lucrările de reparații capitale cu 15,9%, lucrările de întreținere și reparații curente cu 13,2% și la lucrările de construcții noi cu 7,6%.

Pe obiecte de construcții, volumul lucrărilor de construcții a crescut la construcțiile inginerești cu 15,6% și la clădirile nerezidențiale cu 5,2%. La clădirile rezidențiale au scăzut cu 0,2%.

viewscnt
Afla mai multe despre
constructii
costuri
clasament