DECIZIE Nou termen pentru intrarea în legalitate cu autorizația de incendiu

DECIZIE Nou termen pentru intrarea în legalitate cu autorizația de incendiu
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 30 iun 2021

Construcțiile care au fost puse în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, dar pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru conformarea la cerințele de securitate la incendiu, vor avea ca nou termen limită pentru a obține autorizația data de 31 decembrie 2022, potrivit unei ordonanțe de urgență adoptate de Guvern.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: În perioada 2016-2020 au fost emise cca. 16.000 autorizații de securitate la incendiu, cele mai multe fiind emise pentru spații de comerț (3.520), clădiri cu destinația de învățământ, supraveghere, îngrijire și cazare copii preșcolari, elevi și studenți (2.081), de producție și depozitare (1.797). Cu toate acestea, au rămas neautorizate un număr mare de obiective atât din sfera privată, cât și a instituțiilor publice, arată chiar Guvernul în ordonanța redactată.

Măsură de reducere a birocrației, adoptată în primă etapă: Instituțiile statului nu vor mai solicita firmelor și populației documente emise tot de stat CITEȘTE ȘI Măsură de reducere a birocrației, adoptată în primă etapă: Instituțiile statului nu vor mai solicita firmelor și populației documente emise tot de stat

După cum reiese din proiectul ordonanței, autoritățile au pregătit încă din 2019 stabilirea unui nou termen pentru intarea în legalitate a construcțiilor date în funcțiune fără obținerea autorizației de securitate la incendiu. În trecut, la construcțiile menționate, termenul limită stabilit pentru obținerea autorizației a fost 30 septembrie 2017.

Conform datelor guvernamentale, la data de 31 august 2020, funcționau încă fără autorizație de securitate la incendiu un număr de 2.891 spații de producție și depozitare și 3.102 spații pentru comerț. Totodată, în cazul instituțiilor publice funcționau fără autorizație de securitate la incendiu 3.554 clădiri aparținând unităților de învățământ, 817 lăcașuri de cult, 560 spații pentru asistența socială, 242 clădiri sau spații de cultură.

DOCUMENT Guvernul a alocat, discret, 20 de milioane de lei pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului CITEȘTE ȘI DOCUMENT Guvernul a alocat, discret, 20 de milioane de lei pentru construcția Catedralei Mântuirii Neamului

Orodnanța adoptată prevede că în cazul construcțiilor pentru care se face dovada alocării fondurilor necesare sau a încheierii de contracte pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru conformarea construcției la cerința securitate la incendiu, să aibă obligația obținerii autorizației de securitate la incendiu până la data de 31 decembrie 2022, pentru clădirile ce erau supuse acestei obligații dar au fost puse în funcțiune fără obținerea respectivului act.

”Pentru astfel de situații, în care sunt în derulare investiții și se dovedește buna credință a beneficiarilor/investitorilor, este inoportună exercitarea actului de autoritate și aplicarea amenzii contravenționale pentru funcționarea fără autorizație de securitate la incendiu, până la finalizarea lucrărilor și obținerea acestui act administrativ. Pe de altă parte, este necesară corelarea exercitării autorității de stat cu finalizarea unor obiective de investiții finanțate prin programe ale Guvernului, cum este Programul Național de Dezvoltare Locală”, arată chiar Executivul.

Schimbare în retail - Noi condiții la garanția și reparația bunurilor de folosință îndelungată: Cumpărătorii vor primi banii înapoi în anumite condiții CITEȘTE ȘI Schimbare în retail - Noi condiții la garanția și reparația bunurilor de folosință îndelungată: Cumpărătorii vor primi banii înapoi în anumite condiții

Actul adoptat exceptează de la obligația de obținere a avizelor și autorizațiilor de securitate la incendiu lucrările care urmăresc, preponderent, îmbunătățirea altor cerințe fundamentale ale construcțiilor și care urmează a fi stabilite în concret la nivelul cadrului normativ subsecvent.

Sunt avute în vedere, spre exemplu, lucrările de consolidare, intervențiile la acoperișul clădirii care constau în lucrări de înlocuire a învelitorii și a suportului acesteia, precum și cele pentru extinderi sau schimbări de destinație ale unor încăperi aparținând construcțiilor existente, în vederea amenajării grupurilor sanitare, camerelor tehnice ori executarea de lucrări la acestea.

Această prevedere vizează, în principal, unitățile de învățământ din mediul rural, la care grupurile sanitare sunt amenajate în volumul construcției de învățământ. Prin exceptările propuse sunt simplificate procedurile administrative în derularea unor proiecte care au ca obiect respectivele lucrări. 

DECIZIE După 14 ani la aceeași sumă, valoarea ISR, în raport cu care se calcuIează șomajul și venitul minim, va fi indexată anual CITEȘTE ȘI DECIZIE După 14 ani la aceeași sumă, valoarea ISR, în raport cu care se calcuIează șomajul și venitul minim, va fi indexată anual

Ordonanța reglementează scenariul de securitate la incendiu preliminar, ca document simplificat al scenariului de securitate la incendiu care, în etapa de emitere a avizului de securitate la incendiu și care stabilește principalele coordonate de proiectare 

De asemenea, avizul de securitate la incendiu se va putea emite, pentru lucrările de investiții publice, în vederea aprobării indicatorilor tehnico - economici, în etapa studiu de fezabilitate sau documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, iar, pentru celelalte obiective de investiții, respectivul act se emite în vederea obținerii autorizației de construire.

TAROM cere un nou ajutor de stat, ca parte a restructurării, pentru pagubele suferite anul trecut. Guvernul are nevoie de acordul Comisiei Europene CITEȘTE ȘI TAROM cere un nou ajutor de stat, ca parte a restructurării, pentru pagubele suferite anul trecut. Guvernul are nevoie de acordul Comisiei Europene

În vederea debirocratizării procesului de autorizare, actul mai prevede ca autorizația de securitate la incendiu să rămână valabilă în cazul construcțiilor la care se schimbă destinația, în condițiile în care noua destinație respectă toate prevederile reglementărilor tehnice de proiectare privind cerința securitate la incendiu. Astfel, beneficiarul nu mai este obligat să întocmească o nouă documentație tehnică de proiectare, fiind suficientă doar o evaluare a acestei construcții de către verificatorii de proiecte și experții tehnici.

Sunta majorate criteriilor privind suprafața, numărul de camere, paturi sau locuri pentru clădirile de turism, cămine pentru copii și aziluri de bătrâni, pentru care este instituită obligația de includere în comisia de recepție la terminarea lucrărilor a unui specialist din cadrul inspectoratelor pentru situații de urgență. 

Criteriile propuse au în vedere eliminarea unei poveri administrative pentru acele categorii de construcții reduse ca dimensiuni, la care reglementările tehnice de proiectare nu impun cerințe de echipare, aspect care ar necesita o analiză mai amănunțită a obiectivului de investiție.

Totodată, competența de analiză a situației unei clădiri din punct de vedere al cerinței de securitate la incendiu și stabilirea măsurilor necesar a fi adoptate în raport cu prevederile reglementărilor tehnice sunt stabilite acum, prin abrogarea unor prevederi existente, în sarcina proiectanților, iar implementarea respectivelor măsuri revine executanților lucrărilor de construcții.

Guvernul a modificat programul IMM Invest. Schema de ajutor de stat a fost prelungită până la 31 decembrie CITEȘTE ȘI Guvernul a modificat programul IMM Invest. Schema de ajutor de stat a fost prelungită până la 31 decembrie

Ordonanța elimină în cazul anumitor operatori economici și instituții publice (stabilite prin OMAI nr. 75/2019 pentru aprobarea Criteriilor de performanță privind constituirea, încadrarea și dotarea serviciilor voluntare și a serviciilor private pentru situații de urgență) de a încheia contracte de prestări de servicii cu serviciile pentru situații de urgență private sau voluntare, dar oferă această alternativă celorlalte categorii de firme și instituții stabilite prin reglementări ale ministerului de resort.

Ordonanța prevede și eliminarea avizului pentru extinderea sau restrângerea activității unui serviciu privat.

Proiectul clarifică obligația de asigurare a echipării construcțiilor și amenajărilor cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor certificate, extinde obligația anterioară atât în sensul utilizării, așa cum este prevederea actuală, dar și a asigurării dotării cu respectivele mijloace.

Proiectul de Ordonanța mai stabiliște și noi contravenții, precum cele legate de utilizarea, în activitatea de reîncărcare și reparare a stingătoarelor, a altor agenți de stingere și elemente componente decât cele utilizate pentru modelul certificat. 

PROIECTUL DE ORODONANȚĂ POATE FI CITIT AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
incendiu
securitate
autorizatie
aviz
termen
constructie
functiune
ordonanta