Dezvoltatorii imobiliari schimbă proiectele de birouri în rezidențial, deoarece spațiile rămase neînchiriate din cauza pandemiei încep să devină o problemă

Dezvoltatorii imobiliari schimbă proiectele de birouri în rezidențial, deoarece spațiile rămase neînchiriate din cauza pandemiei încep să devină o problemă
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 20 ian 2021

Crește numărul dezvoltatorilor imobiliari care aleg să își schimbe proiectele de birouri în rezidențial, deoarece gradul de neocupare a spațiilor dedicate firmelor din București poate ajunge la 16% în 2021, în timp ce sectorul rezidențial se bucură de vânzări record, spun brokerii imobiliari.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ponderea spațiilor de birouri rămase goale în suprafața totală disponibilă pentru sedii moderne de firme în București ar putea ajunge la 15-16% anul acesta, arată datele care nu includ spațiile subînchiriate, care reprezintă aproape 2% din cei aproximativ 3 milioane de metri pătrați existenți.

Printre investitorii care pregătesc conversia de spații de birouri în spații de locuit se numără omul de afaceri Liviu Tudor, cel mai mare proprietar român de spații de birouri, care a anunțat că intenționează să amenajeze spații de locuit pe 30% din suprafața uneia dintre clădirile de birouri din cadrul Novo Park din Pipera, proiect inițiat în urmă cu 3 ani și fără legătură cu pandemia, după cum a transmis acesta Profit.ro.

Și One United a anunțat transformarea în spații de locuit a unui imobil din cadrul One Verdi Park, proiectat inițial ca birouri, după ce hotărâse, în prealabil, să transforme un hotel în apartamente în cadrul proiectului One Floreasca Towers din București, a cărui construcție este programată pentru anul acesta.

Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online CITEȘTE ȘI Ce este un Marketplace și cum poți să vinzi online

De asemenea, cum a anunțat Profit.ro, omul de afaceri Dorin Mateiu, unul dintre cei mai bogați și discreți români, care în toamna anului 2017 a vândut producătorii de mezeluri Elit și Vericom gigantului american Smithfield Foods, a decis să transforme în apartamente clădirea de birouri pe care a început să o construiască în locul fostului Cinema Grivița din zona bucureșteană Basarab, din cauza pandemiei care a dus la scăderea cererii pentru spații dedicate firmelor.

În aceeași notă, omul de afaceri irakian Tomah Kahled, proprietarul complexului comercial Sir din București, a decis să transforme în apartamente de închiriat cele 5 etaje cu spații de birouri ale proiectului Fundeni Tower, finalizat în 2018 vizavi de Spitalul Fundeni, după ce a constatat că nu are cerere în zonă.

9695 lansează în România primul card de asistență rutieră destinat automobilelor 100% electrice CITEȘTE ȘI 9695 lansează în România primul card de asistență rutieră destinat automobilelor 100% electrice

„Avem un grad de neocupare de circa 500.000 de metri pătrați de spații de birouri în București anul acesta, la care se adaugă livrările programate, de peste 250.000 de metri pătrați. Pe lângă acestea, sunt terenuri pentru care se discută realizarea a sute de mii de metri pătrați de birouri. Este greu de crezut că se vor mai investi bani în proiecte noi în aceste condiții. Deja oferta este substanțială. Probabil va veni o perioadă mai puțin ambițioasă pentru noi dezvoltări, în condițiile în care Bucureștiul creștea cam cel mai rapid din regiune ca stoc în variație procentuală. Totuși, o ofertă mai mică s-ar putea să ajute la comprimarea randamentelor investiționale (adică o scumpire a imobilelor la vânzare, n.red.), dacă vedem și o revenire bună a economiei“, explică Silviu Pop, Head of Research în cadrul Colliers International.

EXCLUSIV FOTO Lidl pregătește noi magazine, în locul autogării Rahova, cumpărată de la familia Carabulea, și în locul celui mai mare centru de montaj al instalațiilor GPL din sud-estul Europei CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Lidl pregătește noi magazine, în locul autogării Rahova, cumpărată de la familia Carabulea, și în locul celui mai mare centru de montaj al instalațiilor GPL din sud-estul Europei

Munca la distanță va deveni o modalitate permanentă de lucru, dar consultanții Colliers International consideră că firmele vor dori să își aducă angajații înapoi la birou cel puțin 3 zile pe săptămână, pentru a încuraja munca în echipă și cultura organizațională. O revenire mai semnificativă la birou a angajaților este așteptată începând cu mijlocul anului 2021, iar cele mai vizibile rezultate ar trebui să fie în cazul clădirilor situate în zone rezidențiale, care asigură un timp mai redus de navetă.

Volumul de tranzacții imobiliare din 2020 a fost cu circa 12% peste cel din 2019, după ce în  trimestrul al treilea din an s-a recuperat mult din decalajul apărut în primele cinci luni. Astfel, volumul anual a reintrat pe creștere, după ce în 2019 s-au înregistrat cu 4,1% mai puține tranzacții decât în 2018, iar în 2018 cu 10,2% mai puține decât în 2017. Trebuie precizat că volumele cuprind toate tipurile de tranzacții imobiliare, însă ponderea majoritară o au vânzările de locuințe.

Implicarea este parte din ADN-ul Starbucks România CITEȘTE ȘI Implicarea este parte din ADN-ul Starbucks România

De asemenea, volumul de locuințe a căror construcție a fost terminată în București în primele nouă luni din 2020 depășește cu aproape 10% numărul locuințelor livrate în întregul an 2019, când a fost stabilit un record abosolut al ultimelor trei decenii, potrivit datelor colectate de Profit.ro de la Institutul Național de Statistică (INS).

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
birouri
angajati
covid-19
munca de acasa
locuinte