DOCUMENT Noile reguli pentru asociațiile de proprietari și administratorii de bloc - valabile de astăzi. Amenzi de până la 10.000 de lei pentru proprietarii de locuință

DOCUMENT Noile reguli pentru asociațiile de proprietari și administratorii de bloc - valabile de astăzi. Amenzi de până la 10.000 de lei pentru proprietarii de locuință
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 28 sep 2018

Asociațiile de proprietari sunt obligate de astăzi să constituie un fond de reparații anual, precum și fond de rulment, până în prezent opționale, iar orice modificări la fațada unei clădiri de locuințe nu vor mai putea fi operate decât pentru toată fațada și integral. Conform noii legi, primarii vor emite atestatul persoanelor care doresc să fie administrator de condominii, iar acestea vor trebui să dețină cazier judiciar și cazier fiscal curate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În termen de 3 luni, ministerele de resort, în colaborare cu asociaţiile profesionale şi de reprezentare ale asociaţiilor de proprietari, vor actualiza standardul ocupaţional privind ocupaţia de administrator de condominii, iar ministrul Dezvoltării Regionale şi administraţiei publice va emite un ordin privind aprobarea conţinutului-cadru al statutului şi al regulamentului de condominiu.

O scurtă istorie a unuia dintre cei mai mari constructori de nave din lume. Fincantieri, candidat calificat în licitația pentru construcția de corvete în România CITEȘTE ȘI O scurtă istorie a unuia dintre cei mai mari constructori de nave din lume. Fincantieri, candidat calificat în licitația pentru construcția de corvete în România

Profit.ro a relatat că, potrivit proiectului, asociațiile de proprietari vor fi obligate, prin lege, să constituie un fond de reparații anual, precum și fond de rulment, iar intervențiile la fațada unei clădiri de locuințe nu se vor putea face decât pentru toată fațada și integral.

Potrivit noilor prevederi, proprietarii din condominiu trebuie să încheie un acord scris cu privire la regulile și condițiile de folosință a părților comune ale imobilului și normele de conduită dintre proprietari, numit regulament al condominiului.

Persoanele care nu anunță asociația de proprietari și autoritățile că își modifică suprafața utilă pot primi o amendă de până la 1.000 de lei. Amenda va fi de până la 10.000 de lei dacă schimbă destinația locuinței sau a spațiului cu altă destinație decât aceea de locuință fără autorizații. Aceeași amendă este prevăzută și pentru modificarea aspectului proprietății comune de către proprietari, precum și a elementelor constructive fără respectarea Legii asociațiilor.

Legea introduce obligativitatea constituirii de către asociațiile de proprietari a fondului de reparații anual, precum și a fondului de rulment și întărește cadrul normativ pentru angajarea de către asociațiile de proprietari a persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice cu rol de administrator al condominiilor. Sunt  detaliate și clarificate, în acest sens, atribuțiile administratorului, ale președintelui, ale comitetului executiv, ale cenzorilor, tipul de relații dintre aceștia, precum și procedurile de aprobare a deciziilor privind realizarea lucrărilor de reabilitare a imobilului și de limitare a consumului energetic. 

Conform noilor reglementări, este obligatoriu ca lucrările de reabilitare pentru imobilele de locuințe având mai multe tronsoane sau scări să se facă unitar, și nu pe segmente de clădire, iar ca în cazul condominiilor de tipul imobilelor colective multietajate, modificarea aspectului fațadei să se poată face numai în mod unitar pe întreg condominiul, indiferent de numărul asociațiilor de proprietari constituite pe scări sau tronsoane. 

Erbașu a câștigat contractul pentru modernizarea stadionului Steaua. Și pentru noul stadion Dinamo au fost achiziționate studiile de fezabilitate CITEȘTE ȘI Erbașu a câștigat contractul pentru modernizarea stadionului Steaua. Și pentru noul stadion Dinamo au fost achiziționate studiile de fezabilitate

Noul act normativ introduce și dreptul de preempțiune la preț egal al autorităților administrației publice locale asupra locuințelor executate silit pentru recuperarea datoriilor proprietarilor la cotele de contribuție la cheltuielile asociației. Aceste locuințe vor fi folosite ulterior numai ca locuințe sociale, proprietarii executați silit având prioritate la repartizarea acestora, numai dacă îndeplinesc condițiile stabilite pentru accesul la locuințele sociale, arată proiectul de lege.

În lege lege mai sunt detaliate modalitățile și procedurile cu privire la furnizarea și contractarea serviciilor de utilități publice în condominii, modalitatea de facturare în comun la nivel de asociație de proprietari sau de facturare individuală la nivel de proprietar, convențiile de facturare individuală, contractele individuale de furnizare sau prestare a serviciilor de utilități publice, precum și modalitățile și procedurile de contractare și facturare a serviciilor de utilăți publice în ansamblurile rezidențiale.

Unele din cele mai importante modificări ale proiectului privesc activitatea administratorilor de condominii.

Cota-parte alocată din buget pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor a fost limitată la 50% CITEȘTE ȘI Cota-parte alocată din buget pentru finanțarea lucrărilor de reabilitare termică a blocurilor a fost limitată la 50%

Astfel, potrivit acestor modificări, ”la propunerea compartimentelor specializate în sprijinirea, îndrumarea și controlul asociațiilor de proprietari din cadrul autorității administrației publice locale, primarul, în baza unei hotărâri a consiliului local, atestă persoanele fizice în vederea dobândirii calității de administrator de condominii”.

Senatorii stabiliseră inițial că, pentru a obține un atestat de administrator, orice persoană va avea nevoie, pe lângă certificatul de atestare profesională, și de ”cazierul judiciar care să ateste că nu a suferit nicio condamnare, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracțiune de natură economic-financiară”, cât și ”dovada poliței de de asigurare de răspundere civilă profesională”.

Comisiile de specialitate ale deputaților au adus însă noi modificări condițiilor impuse candidaților.

Fostul sediu al trustului Intact și alte active confiscate de la familia lui Dan Voiculescu în dosarul ICA pot să nu mai fie scoase la licitație. Cine poate primi gratuit activele, în valoare de peste 125 milioane lei CITEȘTE ȘI Fostul sediu al trustului Intact și alte active confiscate de la familia lui Dan Voiculescu în dosarul ICA pot să nu mai fie scoase la licitație. Cine poate primi gratuit activele, în valoare de peste 125 milioane lei

Prin urmare, pentru atestarea de către primării, persoanele care vor să fie administratori trebuie să prezinte și cazierul fiscal, pe lângă cel judiciar și pe lângă certificatul de atestare profesională

În schimb, deputații din comisii au decis că administratorii nu mai trebuie să prezinte pentru atestare polița de de asigurare de răspundere civilă profesională, dar sunt obligați să o încheie ulterior atestării la solicitarea asociațiilor de proprietar, neîncheierea asigurării fiind considerată contravenție.

Deputații au decis, totodată, că atestatul de administrator este valabil 4 ani, atât cât este prevăzută și durata maximă a mandatelor pentru membrii comitetului executiv al asociației de proprietari, format din preşedintele asociaţiei de proprietari şi un număr par de membri, incluisv un cenzor sau o comisie de cenzori.

Eurostat: Locuințele din România s-au scumpit peste media UE CITEȘTE ȘI Eurostat: Locuințele din România s-au scumpit peste media UE

Noua lege prevede că administratorul este obligat să folosească pentru plăţile curente şi pentru încasări contul curent al asociaţiei, la care au acces pentru informare, toţi proprietarii. În acest cont sunt vărsate,în termen de 24 de ore de la primirea acestora, toate sumele sau valorile primite în numele sau în contul asociaţiei. 

Prin excepţie de la aceste prevederi, cu acordul adunării generale a asociaţiei de proprietari, exclusiv în vederea efectuării operaţiuniilor de plăţi pentru cheltuieli neprevăzute, administratorul poate păstra în casierie numerar în limita unui plafon lunar de 1.000 lei.

Toate prevederile noii legi pot fi citite AICI

viewscnt
Afla mai multe despre
iohannis
promulgare
asociatie
proprietar
fond
rulment
reparatii
fatada
administrator
bloc
condominiu
cazier
juduciar
polita
asigurare
profesional
proiect
lege
parlament
guvern