După ce a introdus facilități de cazare pentru unii demnitari, Guvernul alocă RA-APPS încă 5 milioane lei pentru întreținerea locuințelor de protocol

După ce a introdus facilități de cazare pentru unii demnitari, Guvernul alocă RA-APPS încă 5 milioane lei pentru întreținerea locuințelor de protocol
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 21 iun 2018

Regiei Autonome - ”Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat” (RA-APPS) i-au fost alocate, joi, 5 milioane lei, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, în scopul administrării, întreținerii sau repararării imobilelor destinate activității de reprezentare și protocol. Decizia vine după ce, săptămâna trecută, tot Guvernul a stabilit, prin ordonanță de urgență, că Regia va suporta cheltuielile de întreținere și taxele și impozitele pentru imobilele în care locuiesc președinții CCR, CSM, ICCJ, Curții de Conturi și Academiei Române.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Astfel, Guvernul a suplimentat bugetului Secretariatului General al Guvernului (SGG) pe anul 2018, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, cu suma de 5 miiioane lei.

SGG are în subordine RA-APPS, iar banii vor fi transferați Regiei pentru ”finanțarea cheltuielilor privind administrarea,funcţionarea, conservarea, întreţinerea, repararea, instruirea personalului specializat şi protejarea bazei materiale destinate activităţii de reprezentare şi protocol”.

EXCLUSIV Ramada-Majestic, unul dintre hotelurile-emblemă ale Bucureștiului, unde a filmat Sergiu Nicolaescu și a fost cazat Păstorel Teodoreanu - scos la vânzare cu peste 13 milioane euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ramada-Majestic, unul dintre hotelurile-emblemă ale Bucureștiului, unde a filmat Sergiu Nicolaescu și a fost cazat Păstorel Teodoreanu - scos la vânzare cu peste 13 milioane euro

Baza materială destinată activităţii de reprezentare şi protocol esteconstituită din case de oaspeţi, vile, palate şi construcţii speciale, cu terenul aferent pentru această destinaţie, situate în municipiul Bucureşti şi în unele judeţe, precum şi din bunuri mobile. Bunurile mobile şi imobilele care constituie baza materială destinată activităţii de reprezentare şi protocol, cu toate dotările aferente, sunt puse la dispoziţia Administraţiei Prezidenţiale, Senatului, Camerei Deputaţilor, Guvernului României şi Curţii Constituţionale, la cererea acestora, de către RA-APPS, cu aprobarea Secretariatului General al Guvernului.

Executivul a decis săptămâna trecută, prin ordonanță de urgență, că RA-APPS va suporta cheltuielile de întreținere și taxele și impozitele pentru imobilele în care locuiesc președinții CCR, CSM, ICCJ, Curții de Conturi și Academiei Române.

Guvernul a motivat acordarea acestor facilități prin importanța deosebită și rolul acestor funcții.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
ra-apps
locuinte
protocol
guvern
fond
rezerva