EXCLUSIV Ali Madadi, proprietarul Rădăcini Motors, mai ridică 170 de apartamente în cartierul corporatiștilor și dublează investiția începută

EXCLUSIV Ali Madadi, proprietarul Rădăcini Motors, mai ridică 170 de apartamente în cartierul corporatiștilor și dublează investiția începută
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 9 dec 2019

Omul de afaceri român de origine iraniană Ali Madadi (57 de ani), proprietarul comerciantului de autovehicule Rădăcini Motors, va investi încă 20 de milioane de euro în faza a doua de dezvoltare a ansamblului rezidențial Aviației Tower, primul proiect al noii sale divizii imobiliare. Etapa întâi a complexului se apropie de finalizare, în urma unei investiții similare.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

„În etapa a doua a dezvoltării vor fi 170 de apartamente, iar la parterul și mezaninul blocurilor vor fi amenajate spații comerciale și de birouri. Lucrările vor începe în martie 2020. Investiția este estimată la circa 20 milioane de euro“, a declarat, pentru Profit.ro, Filip Todosia, reprezentantul Rădăcini Estate.

Proiectul Aviației Tower este amplasat între Muzeul Aviației și noul hotel Courtyard by Marriott, dezvoltat de lituanienii de la Apex Alliance în locul fostului service auto Șama Pompeiu, aflat tot în proprietatea familie Madadi. Prima clădire, în forma literei L, este la etapa de finalizare a fațadei și a finisajelor interioare, urmând a fi predată locuitorilor până în martie 2020. Reprezentanții de vânzări ai Aviației Tower spun că au vândut peste 70% din cele 134 de apartamente construite în prima etapă.

Etapa a doua de dezvoltare a proiectului este în curs de avizare și va cuprinde două corpuri de clădire, unul cu 12 etaje, iar celălalt construit în trepte cu tronsoane de un etaj, 6 etaje și 12 etaje, potrivit documentației depuse la Primăria Sectorului 2.


Construcția urmează a fi realizată pe un teren de 6.700 de metri pătrați cumpărat de familia Madadi în 2013 la un preț de 2 milioane de euro. Lotul a făcut parte din fostul Institut Național al Lemnului, intrat în faliment în vara lui 2011.

Terenul Institutul a fost împărțit între trei investitori: familia Madadi, un investitor sirian și, cea mai mare parte, adică 8.900 metri pătrați, a ajuns la compania suedeză Skanska. Suedezii lucrează aici la construcția proiectului de birouri denumit Equilibrium.

Beneficiarii de construcții realizate fără autorizații pot primi 4 ani pentru a intra în legalitate. „Este o salvare a ilegaliștilor!“ CITEȘTE ȘI Beneficiarii de construcții realizate fără autorizații pot primi 4 ani pentru a intra în legalitate. „Este o salvare a ilegaliștilor!“

Recent, Profit.ro a anunțat în exclusivitate tranzacționarea terenului din fața proiectului Equilibrium. Acesta a fost cumpărat de One United Properties pentru construcția unui hotel și a unor apartamente de lux.

„Zona Barbu Văcărescu este deja consacrată și una dintre sub-piețele mature ale orașului, dar, deși piața se așteptă la o încetinire a dezvoltării în zonă, proiecte ca Aviației Tower sau noul proiect al One United sunt o confirmare că încă există apetit pentru zonă. Ne așteptăm să observăm un trend similar și pentru Fabrica de Glucoză după finalizarea extinderii și demararea lucrărilor pentru drumurile secundare”, a declarat Cătălin Gavrilă, director în cadrul companiei de consultanță imobiliară Crosspoint Real Estate.

Baza afacerilor antreprenorului Ali Madadi este grupul Rădăcini, unul dintre cei mai mari comercianți de autovehicule din România. Grupul comercializează mărcile Opel, Citroën, Peugeot, Mazda, Suzuki, Volkswagen și Honda și rulează anual peste 100 milioane de euro. Investitorul deține și franciza restaurantelor Domino`s Pizza. Înainte de lansarea diviziei imobiliare, grupul a mai construit un proiect rezidențial în zona Plevnei și o clădire de birouri proiectată de arhitectul Dorin Ștefan.

EXCLUSIV Cea mai mare tranzacție cu teren a anului: Canadianul Michael Topolinski a vândut jumătate din fosta platformă Textile Dacia suedezilor de la Skanska CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Cea mai mare tranzacție cu teren a anului: Canadianul Michael Topolinski a vândut jumătate din fosta platformă Textile Dacia suedezilor de la Skanska

Spre perimetrul format din Blvd-ul Barbu Văcărescu, Șoseaua Pipera și Șoseaua Dimitrie Pompeiu, considerat City-ul românesc, fac zilnic naveta circa 80.000 de angajați. Aceștia vin, în principal, dinspre cartierele consacrate ale Bucureștiului, precum Drumul Taberei sau Berceni, ceea ce face ca drumul spre serviciu să fie un calvar la orele de vârf. Acest aspect a fost speculat în ultimii ani de o serie de dezvoltatori de locuințe precum Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Mohammad Murad, Victor Căpitanu, Forte Partners sau Prime Kapital, care lucrează la proiecte rezidențiale în această zonă.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
ali madadi
radacini motors
aviatiei towers
institutul national al lemnului