EXCLUSIV Cea mai mare tranzacție cu teren a anului: Canadianul Michael Topolinski a vândut jumătate din fosta platformă Textile Dacia suedezilor de la Skanska

EXCLUSIV Cea mai mare tranzacție cu teren a anului: Canadianul Michael Topolinski a vândut jumătate din fosta platformă Textile Dacia suedezilor de la Skanska
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 3 dec 2019

Omul de afaceri canadian Michael Topolinski (55 de ani) a vândut jumătate din terenul fostei fabrici Textile Dacia din cartierul Bucureștii Noi companiei suedeze Skanska pentru peste 23 milioane de euro, preț la care devine cea mai mare tranzacție cu teren a anului, potrivit surselor Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

VIDEO Cafea de la automat vs cafenea. Există diferențe ? CITEȘTE ȘI VIDEO Cafea de la automat vs cafenea. Există diferențe ?

Firma Intero Property Development (fostă Obsidian Estates), fondată de Michael Topolinski, a încheiat un nou contract de vânzare-cumpărare pentru terenul de 5,2 hectare al fostei fabrici Textile Dacia, la o distanță de peste zece ani de la prima achiziție, relevă documente analizate de Profit.ro. La scurt timp după redobândirea dreptului asupra proprietății, investitorul a decis să vândă jumătate din teren companiei Skanska, care va dezvolta trei clădiri de birouri. La rândul său, pe jumătatea rămasă, Topolinski vrea să dezvolte alte patru imobile. Skanska urmează să dezvolte 93.000 de metri pătrați de birouri, iar Topolinski alți 104.000 de metri pătrați de birouri. Construcția este programată să înceapă în 2020.

În aprilie 2019, firma lui Topolinski a preluat de la recuperatorul de creanțe Balbec Capital datoriile de aproape 160 milioane lei (circa 33,6 milioane euro) pe care le avea firma Vic City, prin care investitorul canadian cumpărase terenul în prima fază, dar care a fost declarată falimentară în iulie 2016.

Astfel, în calitate de creditor majoritar, firma lui Topolinski și-a adjudecat la licitație proprietatea, iar din datoria de 33,6 milioane de euro s-a scăzut prețul de vânzare stabilit la aproape 18 milioane de euro.

Trebuie spus că Michael Topolinski a cumpărat, inițial, fosta fabrică Textile Dacia cu 40 milioane de euro și a intenționat să construiască în loc un mall cu bani de la Alpha Bank. În acest sens s-a asociat, pe rând, cu doi foști directori ai TriGranit și cu NEPI, însă demararea construcției a trenat până la declanșarea falimentului, cu Alpha Bank drept creditor majoritar. În februarie 2019, Alpha Bank și-a cedat creanța firmei Balbec Capital.

În timpul anilor de faliment, terenul fostei fabrici din București a fost scos la licitații de mai multe ori, începând cu un preț de 24 de milioane de euro și scăzând, treptat, până la 18 milioane de euro. Totuși, niciun investitor nu s-a arătat interesat de acest activ din cauza problemelor juridice.

Chiar lângă acest proiect se așteaptă demararea lucrărilor de construire a două noi ansambluri rezidențiale. Unul este dezvoltat de familia omului de afaceri Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, și va cuprinde 5 blocuri cu 9 și 10 etaje pe un teren cumpărat de la Prospecțiuni SA, firma în insolvență a lui Ovidiu Tender; iar al doilea este dezvoltat de Prime Kapital pe terenul fostei fabrici Marmura și urmează să aibă 458 de apartamente cu livare în 2021.

EXCLUSIV FOTO Recuperatorul de credite APS propune un proiect futurist cu sute de apartamente în locul fostei fabrici Frigotehnica, cumpărată de Roca, al cărei teren a fost preluat în contul unei datorii CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Recuperatorul de credite APS propune un proiect futurist cu sute de apartamente în locul fostei fabrici Frigotehnica, cumpărată de Roca, al cărei teren a fost preluat în contul unei datorii

Skanska este unul dintre cei mai dinamici investitori imobiliari din România. Până acum a construit complexul Green Court Bucharest din zona Barbu Văcărescu a Capitalei, format din trei clădiri cu o suprafață de 54.300 de metri pătrați, pe care l-a vândut cu circa 129 milioane de euro companiei Globalworth și a construit prima clădire din complexul Campus 6 din zona Politehnică, pe care a vândut-o către CA Immo pentru circa 53 milioane de euro. Acum are în dezvoltare complexul de birouri Equilibrium din zona Barbu Văcărescu și etapele următoare din Campus 6.

Omul de afaceri Michael Topolinski s-a mutat în România în 2006, alături de soție și cei trei copii ai lor. Mirajul balonului imobiliar l-a determinat să cumpere rapid, cu un partener, peste 800 de apartamente noi în 14 ansambluri rezidențiale din București și Brașov. Criza a făcut ca, în cele din urmă, să rămână cu doar 300 de apartamente în care a investit 25 milioane de euro, plus credite de la Alpha Bank.

Totuși, numele său este asociat cu cele trei foste fabrici din București pe care le-a cumpărat pentru investiții imobiliare. A început cu Textile Dacia și a continuat în 2012 cu fabrica Vulcan, pentru care i-a plătit omului de afaceri Marian Iancu 23 milioane de euro și ulterior a vândut terenul către NEPI care a dezvolat aici Vulcan Value Centre. În septembrie 2013, a cumpărat la licitație producătorul de pompe Aversa pentru 17,3 milioane de euro. La mai puțin de o lună de la licitație, Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) a contestat în instanță vânzarea fabricii și de atunci au apărut problemele juridice care nu s-au soluționat până astăzi.

Pe cele 10 hectare de teren ale Aversa din zona Obor, Topolinski a anunțat că ar vrea să construiască „cel mai mare complex rezidențial din mijlocul Bucureștiului“.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
michael topolinski
textile dacia
vic city
citr
alpha bank
skanska