EXCLUSIV Doi foști directori ai Lidl pregătesc investiții imobiliare de zeci de milioane de euro în România. Sunt aproape de achiziția unui teren valoros

EXCLUSIV Doi foști directori ai Lidl pregătesc investiții imobiliare de zeci de milioane de euro în România. Sunt aproape de achiziția unui teren valoros

Miroslav Hartman și Jan Prokop, fondatorii RC Europe

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 14 iun 2019

Dezvoltatorul imobiliar ceh RC Europe, fondat de antreprenorii Miroslav Hartman și Jan Prokop – foști directori ai retailerului german Lidl, pregătește investiții de peste 70 de milioane de euro pe piața imobiliară românească în următorii doi ani, cea mai importantă fiind într-o clădire de birouri ce ar putea fi ridicată pe un teren amplasat în zona Orhideea, noul pol de dezvoltare al Bucureștiului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Compania lui Hartman și Prokop a intrat în 2006 pe piața românească pe filiera serviciilor de dezvoltare furnizate Lidl, Penny Market și Kaufland. Practic, RC Europe identifica terenuri pretabile pentru cei trei retaileri, le cumpăra, obținea autorizații de construire și le vindea către aceștia pregătite de construcție. Au dezvoltat în acest fel circa 60 de supermarketuri la nivel național și, cel mai important, și-au format o echipă care „cunoaște fiecare orășel din țară“, după cum spune Andrei Rați, country manager RC Europe pe România, într-un interviu acordat Profit.ro.

Prima investiție realizată de către dezvoltator în România pe sectorul de retail a fost inaugurată în august 2017 la Dorohoi, unde a construit opt magazine lângă un Penny Market existent.

Convingerea că acest tip de proiecte va ajunge în toate orașele cu peste 30.000 de locuitori din România i-a determinat să mai pregătească alte trei proiecte, în Oradea, Miercurea Ciuc și Sighișoara. Cel mai avansat este cel din Oradea, unde, pe un teren recent achiziționat, va fi construit un parc de retail de 6.500 metri pătrați, cu o parcare comună cu a unui Kaufland existent la ieșirea din oraș spre Ungaria și cu a unui Lidl, deschis în toamna anului trecut. Proiectul, a cărui inaugurare este programată pentru 2020, este închiriat în proporție de circa 70% și necesită o investiție estimată la circa 8 milioane de euro.

La Miercurea Ciuc, RC Europe urmează să finalizeze, în iulie, achiziția unui teren pe care Plaza Centers a început înainte de criza imobiliară să construiască un mall. Cehii vor plăti 1,5 milioane de euro pentru această proprietate, potrivit anunțurilor făcute de Plaza Centers pe Bursa de la Londra, și au demolat deja o parte din structura existentă. Noul proiect prevede dezvoltarea unui parc de retail de 12.000 metri pătrați, susținut de un magazin Lidl, al doilea din oraș, și alte 20 de magazine, plus 600 de locuri de parcare. Investiția estimată la 13 milioane de euro urmează a fi inaugurată în martie 2020.

EXCLUSIV George Copos a fost autorizat să transforme etajul tehnic al Ana Tower în birouri VIP, investiția a crescut cu circa 20% din cauza materialelor folosite CITEȘTE ȘI EXCLUSIV George Copos a fost autorizat să transforme etajul tehnic al Ana Tower în birouri VIP, investiția a crescut cu circa 20% din cauza materialelor folosite

În Sighișoara, compania a plătit un avans pentru achiziția terenului pe care Midtown Retail, acum parte a fondului belgian de investiții Mitiska, programase un centru comercial care nu a mai fost realizat. RC Europe vrea să inaugureze aici un parc de retail până la sfârșitul anului 2020.

Până la sfârșitul acestui an, dezvoltatorul mai intenționează să deschidă un mic proiect de retail în curtea Kaufland din Gherla.

„Noi semnăm antecontracte pentru terenuri, după care începem procesul de autorizare și cel de închiriere. Dacă obținem autorizația de construire și răspunsul pe care îl primim de la chiriași este bun, abia atunci cumpărăm terenul și începem șantierul. Gradul minim de ocupare care să ne determine să cumpărăm terenul este de 70% din spațiul de retail propus“, a declarat Andrei Rați.

Potrivit acestuia, competiția a devenit destul de mare pe achiziția de terenuri chiar și în orașele mici, pentru că sunt mulți investitori care încep să dezvolte parcuri de retail.

Expansiune pe birouri

RC Europe așteaptă obținerea Planului Urbanistic Zonal pentru o clădire de birouri, în suprafață de 30.000 de metri pătrați, pe care intenționează să o dezvolte lângă centrul comercial IDM din zona Orhideea a Bucureștiului, o zonă imobiliară fierbinte. Investiția necesară construcției acestui proiect este estimată la circa 50 milioane de euro. Terenul de aproape 8.000 de metri pătrați urmează a fi achiziționat de la firma IMS Proprietăți, conform autorizației de desființare emisă de Primăria Sectorului 1 în noiembrie 2018. Achiziția efectivă a lotului se va produce după autorizarea proiectului.

Click pe poză pentru mărire

EXCLUSIV Doi foști directori ai Lidl pregătesc investiții imobiliare de zeci de milioane de euro în România. Sunt aproape de achiziția unui teren valoros


Compania negociază și achiziția unui teren mai mare din zona Obor unde poate dezvolta două clădiri de birouri a câte 30.000 de metri pătrați fiecare, ceea ce ar prespune o investiție de până la 100 milioane de euro. Dacă va ajunge la un acord cu proprietarii și va obține autorizațiile necesare, RC Europe intenționează să înceapă cu o primă clădire, pentru a testa piața, însă se așteaptă ca zona să fie deblocată, pentru că sunt multe terenuri de dezvoltat.

Cehii nu sunt străini de sectorul birourilor. Ei au dezvoltat deja două clădiri de la zero în Pitești (5.000 metri pătrați) și Craiova (7.000 metri pătrați) și, în plus, au cumpărat trei clădiri vechi din centrul Drobetei, Slatinei și Piteștiului pe care le-au renovat și repus pe piață. Chiriile de 8-10 euro/metru pătrat/lună generate de aceste imobile sunt mulțumitoare pentru investitori, deși recuperarea investiției se va întâmpla după zece ani. O clădire precum cea renovată la Pitești este evaluată la circa 2,5 milioane de euro.

CONFIRMARE Hagag a cumpărat Palatul Știrbei de la fiul lui Ovidiu Popescu CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Hagag a cumpărat Palatul Știrbei de la fiul lui Ovidiu Popescu

Rați consideră că potențialul de a dezvolta clădiri de birouri în orașe de rang doi din România este mare. Potrivit acestuia, un oraș similar Craiovei, situat în Cehia, are 20 de clădiri de birouri, în timp ce în Craiova sunt două sau trei imobile.

Toate proiectele companiei sunt dezvoltate cu finanțare bancare, ce poate varia între 50% și 70%, în funcție de gradul de risc prezentat de fiecare investiție în parte. Șantierul unei investiții în birouri poate fi început dacă există promisiuni de închiriere pentru minim 50% din spațiul propus.

Apartamente pentru corporatiști

O altă direcție de investiție, pe care compania a testat-o deja în Cehia, sunt apartamentele de închiriat. RC Europe analizează două proiecte rezidențiale în București. Este vorba despre clădiri nefinalizate de mai mulți ani pe care să le cumpere, să le finalizeze, să le mobileze și să le ofere spre închiriere.

„Ideal ar fi să construim noi sau să cumpărăm o structură existentă pe care să o finalizăm.Vrem un bloc cu maxim 100 de apartamente în zone poziționate lângă clădiri de birouri, pentru că eventualii chiriași pot fi din rândul corporatiștilor sau al studenților. Am tatonat zona centrală și de nord a Bucureștiului“, spune managerul RC Europe.

Pentru a se proteja de o eventuală criză, cehii nu dezvoltă speculativ, ci doar la cererea chiriașilor. În plus, așteaptă mereu să aibă un grad mare de ocupare, iar achiziția terenului o fac în ultimul moment, abia după autorizarea lucrărilor.

EXCLUSIV Firea a primit oferte de la investitori interesați de proiecte imobiliare pe fosta bază REBU din centrul Bucureștiului. Poate fi ridicat un ansamblu rezidențial CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Firea a primit oferte de la investitori interesați de proiecte imobiliare pe fosta bază REBU din centrul Bucureștiului. Poate fi ridicat un ansamblu rezidențial

„Strategia noastră, la nivel de grup, este să ne creștem portofoliul de proprietăți. Ocazional mai putem și vinde câte ceva, la un preț bun, dar banii obținuți îi investim în proiecte noi. Până la sfârșitul acestui an mai adăugam încă 40-50 milioane de euro în proprietăți la nivel de grup, dacă se finalizează tot ce avem acum în diferite etape de dezvoltare. Un randament de 7% la vânzarea unei clădiri de birouri este interesant pentru București. În Craiova, pentru o clădire de birouri de clasa A, un randament bun ar fi pe la 8-8,5%“, mai explică Rați.

RC Europe este prezentă în Cehia, România, Serbia și Croația. Doar portofoliul de proprietăți pe care compania îl are acum la nivel local este evaluat la peste 30 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
rc europe
lidl
birouri
parc retail