EXCLUSIV Familia celebrului avocat Gheorghe Mușat pregătește construcția unui turn de birouri pe un teren din Pipera cumpărat de la fostul deputat Costică Canacheu

EXCLUSIV Familia celebrului avocat Gheorghe Mușat pregătește construcția unui turn de birouri pe un teren din Pipera cumpărat de la fostul deputat Costică Canacheu
scris 6 oct 2020

Familia lui Gheorghe Mușat, unul dintre cei mai reputați avocați din România, a cumpărat de la fostul deputat Costică Canacheu o proprietate la 500 de metri de stația de metrou Pipera, o zonă imobiliară efervescentă, și pregătește avizele necesare construcției unui turn de birouri cu până la 14 etaje. O eventuală dezvoltare este blocată, însă, de un proces deschis de chiriașii proprietății, care gestionează sala de evenimente Simfonia Ballroom, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Costică Canacheu, ales deputat între 1990 și 2016 ca membru FSN, PD, PDL și PNL, deținea terenul de circa 4.600 de metri pătrați și fosta hală de producție de circa 2.700 de metri pătrați de pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu, nr. 10B, prin firma sa NEI CO Grup.

În 2015 el închiriază, pe o perioadă de 7 ani, 1.500 de metri pătrați din teren organizatorului de evenimente Boco Fresh Food, deținut de Costin-Alexandru Cepi și Robert – Florin Bădescu (un apropiat al familie Becali).

În urma unei investiții de circa un milion de euro, cei doi parteneri deschid Simfonia Ballrom, o sală pentru nunți și botezuri. În martie anul trecut, Canacheu a prelungit termenul de închiriere a sălii de evenimente până în decembrie 2027. Contractul de închiriere prevede plata unei despăgubiri de circa un milion de euro sau intrarea în co-proprietate în cazul unor situații precum vânzarea sau executarea silită a proprietății, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Între timp, fostul deputat a început să primească oferte de cumpărare din piața imobiliară. Surse Profit.ro spun că proprietatea lui Costică Canacheu a fost ofertată de grupul israelian Hagag cu 3,5 milioane de euro. O altă ofertă primită a fost de circa 2 milioane de euro, însă acesta nu a vândut.

În aprilie anul trecut, avocatul Gheorghe Mușat l-a împrumutat pe Costică Canacheu cu 815.000 de euro, bani care au fost folosiți pentru stingerea creanței avute la recuperatorul de credite APS Holding și la ANAF. Împrumutul a fost înscris în Cartea Funciară cu drept de ipotecă asupra terenului.

EXCLUSIV Familia secretarului Primăriei Sectorului 3 pregătește construcția unui bloc cu peste 100 de apartamente, după ce a încasat circa un milion de euro din vânzarea unui teren CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Familia secretarului Primăriei Sectorului 3 pregătește construcția unui bloc cu peste 100 de apartamente, după ce a încasat circa un milion de euro din vânzarea unui teren

În iunie anul trecut, Costică Canacheu obține de la Primăria Sectorului 2 un certificat de urbanism pentru desființarea clădirilor din Dimitrie Pompeiu, iar după încă o lună vinde proprietatea firmei Concordia Partners, controlată de membrii ai familiei Mușat, la un preț de 1,7 milioane euro, bani pentru care, în iulie 2020, s-a înscris în Cartea Funciară un drept de ipotecă.

Administratorii sălii de evenimente Simfonia Ballrom cer acum în instanță anularea contractului de vânzare cumpărare, iar noul proprietar cere anularea protocolului din contractul de închiriere, care prevede despăgubiri sau intrarea în co-proprietate.

Luna trecută, Concordia Partners a primit un certificat de urbanism pentru construirea unui imobil de birouri cu două subsoluri și până la 14 etaje înălțime, împrejmuire și organizarea de șantier în incintă, conform Planului Urbanistic Zonal aprobat.

Reprezentanții familiei Mușat nu au răspuns până la publicarea articolului întrebărilor Profit.ro legate de planurile de dezvoltare a proprietății.


Cert este că proprietatea achiziționată se află într-o zonă în plină expansiune. Planuri de dezvoltare aflate în diferite faze au și omul de afaceri Dan Șucu, care a cumpărat sediul și tipografia grupului de presă Adevărul pentru un viitor proiect imobiliar, austriecii de la S+B Gruppe vor să ridice un turn de birouri în spatele Pipera Business Tower, pe care îl au în proprietate, iar Romeo Pomponiu pregătește și el actele necesare dezvoltări unui turn de birouri în locul fostei Întreprinderi de Calculatoare Electronice (I.C.E.) Felix.

Zona stației de metro Pipera este puternic dominată de Globalworth, cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România. Aici, compania a finalizat, de curând, complexul Globalworth Campus, în valoare de peste 200 de milioane de euro, cel mai scump activ din portofoliul românesc al Globalworth.

EXCLUSIV George Monceanu, solistul trupei Body&Soul, pregătește vânzarea unui teren valoros din București, pe care funcționează o fabrică în insolvență a familiei sale CITEȘTE ȘI EXCLUSIV George Monceanu, solistul trupei Body&Soul, pregătește vânzarea unui teren valoros din București, pe care funcționează o fabrică în insolvență a familiei sale

În prima jumătate a anului, suprafața de birouri închiriată în București a totalizat aproximativ 100.000 metri pătrați, din care companiile de IT&C și computers au contractat circa 40.000 metri pătrați, cele din domeniul bancar și financiar – 28.000 metri pătrați, iar firmele farma au închiriat peste 8.500 metri pătrați, arată o analiză a companiei de consultanță imobiliară JLL Romania.

Astfel, după o reducere de aproape 50% în primul trimestru din 2020, comparativ cu trimestrul patru din 2019, cererea de birouri în București a scăzut în al doilea trimestru cu doar 19% în comparație cu precedentul trimestru.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
gheorghe musat
costica canacheu
simfonia ballroom