EXCLUSIV Familia turcă Eskiocak pregătește demolarea platformei industriale Andami, recent cumpărată de la familia Mircioiu

EXCLUSIV Familia turcă Eskiocak pregătește demolarea platformei industriale Andami, recent cumpărată de la familia Mircioiu

Noul teren cumpărat de dezvoltatorii Rotar Park Residence

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 9 nov 2022

Familia de antreprenori turci Eskiocak, care a dezvoltat peste 2.000 de apartamente în ansamblurile Rotar Park Residence din cartierul bucureștean Militari, pregătește demolarea depozitelor de pe platforma industrială Andami din cartierul 23 August al Bucureștiului, recent cumpărată la licitație de la familia Adrian și Doina Mircioiu. Pe acest teren pot fi construite peste 700 de apartamente, potrivit surselor Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Înainte de criza imobiliară din 2008, Doina și Adrian Mircioiu figurau în topurile de specialitate cu o avere de 50-60 de milioane de dolari. 

Familia Mircioiu se extinsese și pe piața rezidențială, cu un proiect de vile în Corbeanca. A construit 35 de case în cadrul ansamblului Magnolia din Corbeanca, vânzând 7 dintre acestea.

ULTIMA ORĂ Tranzacția anului cu terenuri, încheiată CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Tranzacția anului cu terenuri, încheiată

Andami Comp, specializată pe comercializarea de materiale de construcții, a fost declarată insolventă în 2013, după ce în 2012 realizase cele mai mari încasări din istoria companiei, respectiv 211 milioane lei, iar proprietățile sale au început să fie vândute pe bucăți.

Recent, o firmă a familiei de dezvoltatori imobiliar Chitafes a oferit 5,8 milioane de euro pe toate proprietățile Andami, însă oferta a fost refuzată de principalii creditori: First Bank, Banca Transilvania și Vista Bank.

Întregul portofoiul cuprinde 28 de vile și 12 terenuri în cadrul complexului rezidențial Magnolia din Corbeanca, platforma industrială din cartierul 23 August, o altă vilă în Corbeanca, terenuri în comuna Tamas – care erau pregătite pentru proiectul rezidențial Magnolia Tamas, alte două proprietăți pe Șoseaua Chitilei și Strada Renașterii din Sectorul 1 și un imobil din Galați.

CONFIRMARE Familia Bosînceanu, proprietara Șantierului Naval Constanța, încasează 2,5 milioane euro pe terenul autobazei Construcții și Transport Gherase. În loc se construiesc peste 200 de apartamente CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Familia Bosînceanu, proprietara Șantierului Naval Constanța, încasează 2,5 milioane euro pe terenul autobazei Construcții și Transport Gherase. În loc se construiesc peste 200 de apartamente

Doar platforma industrială Andami din estul Bucureștiului a fost cumpărată, recent, la licitație, de către o firmă a familiei Eskiocak, la un preț de 1,76 milioane euro, potrivit informațiilor furnizate Profit.ro de reprezentanții Euro Insol, lichidatorul judiciar al Andami Comp.

Platforma tranzacționată are o suprafață de circa 2 hectare, formată din 3 loturi de teren. 

Sursele Profit.ro din piața imobiliară arată că, în acest loc, investitorii turci pot construi peste 700 de apartamente. Acesta ar fi al treilea ansamblu rezidențial Rotar Park dezvoltat de Sabahattin, Ilmiddin și Alaettin Eskiocak. Ei au construit 1.284 de apartamente în primul Rotar Park Residence, realizat pe o parte a platformei industriale Turbomecanica din Militari, și alte două blocuri cu circa 830 de apartamente, dintr-un total de peste 1.200 de unități programate, pe un teren ce aparținuse Heineken, amplasat peste drum de Metro Militari.


Terenul recent cumpărat de familia Eskiocak este amplasat în spatele centrului comercial Esplanada, care găzduiește Cora Pantelimon, și lipit de magazinul Dedeman Pantelimon, inaugurat în 2018. Un alt vecin de proprietate este terenul de circa 3,6 hectare, aflat și el la vânzare, al fostului producător ICMA, controlat de omul de afaceri Mircea Popa. Peste drum de terenul Andami se află și Rams Industrial Park, ai cărui proprietari au gândit un PUZ de înlocuire a depozitelor cu locuințe și birouri.

Fosta zonă industrială Republica este tot mai activă din punct de vedere imobiliar. În apropierea platformelor Andami și ICMA se află și fosta Tubinox, cumpărată de familia Negoiță, tranzacție semnalată în exclusivitate de Profit.ro.

Kaufland urmează să inaugureze în această lună un nou hipermarket pe Bulevardul Basarabia, nr. 250, pe un teren cumpărat de la Mihai Lucian Palaz; israelienii de la Shikun & Binui dezvoltă pe terenul fostei fabrici de sticlă Stiteh circa 800 de apartamente; iar OMV Petrom a scos la vânzare un teren de 3,5 hectare lângă hipermarketul Cora. Dumitru și Valentin Papacu, proprietarii cofetăriilor și saloanelor de înfrumusețare Paradis din București, construiesc un ansamblu rezidențial cu peste 200 de apartamente pe un teren cumpărat de la Titan Mașini Grele pe platforma industrială Titan. De asemenea, SIF Banat – Crișana a ajuns la un acord cu retailerii germani Kaufland și Lidl pentru vânzarea terenului de circa 3 hectare al fostei fabrici Filan.

Noua dezvoltare pregătită în locul platformei Andami face parte dintr-un șir lung de ansambluri rezidențiale care au luat locul fostelor fabrici din București. Pe această listă se regăsesc proiectele Rose Garden de pe Suveica (zona Obor), Vivenda care a luat locul fabricii de pâine Titan, Doamna Ghica Plaza în locul Romfelt, Timișoara 58 peste Frigocom în Militari, Gran Via Park în locul fabricii Electrotehnica din zona Lujerului sau Moghioros Park în locul Tricodava.

EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl (Dedeman) lansează primul lor proiect rezidențial: Dedeman Coada Lacului. Lângă turn TV, pe teren unde a fost o livadă de pomi. PLUS Dedeman Campus CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Frații Pavăl (Dedeman) lansează primul lor proiect rezidențial: Dedeman Coada Lacului. Lângă turn TV, pe teren unde a fost o livadă de pomi. PLUS Dedeman Campus

De altfel, fostele fabrici continuă să fie principala sursă de terenuri pentru noile dezvoltări imobiliare din București. Doar în acest moment sunt în diferite etape de dezvoltare proiecte pe fostele platforme Romcarton, Romprim, Artemob, Laromet, Marmura, Timpuri Noi, Automatica, fabrica de mobilă Pipera, Stiteh, Pumac, Semănătoarea, Ventilatorul, fabrica de mezeluri Medeus și fabrica de bere Grivița.

Aproape 10.000 de locuințe noi au fost finalizate în București și împrejurimi în prima jumătate a acestui an, potrivit celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică, în creștere cu 14,8% față de perioada similară a anului anterior. Datele SVN Romania arată că la începutul acestui an erau în construcție peste 27.000 de locuințe noi în București și împrejurimi, un record pentru ultimii 30 de ani.

În trimestrul al treilea al acestui an s-au vândut aproximativ 15.600 de case și apartamente în București și împrejurimi, în scădere cu 5,8%, comparativ cu trimestrul al treilea din 2021. În ciuda contextului general nefavorabil, în primele nouă luni din 2022, pe piața din București și împrejurimi s-au încheiate cu 7,8% mai multe tranzacții cu locuințe, comparativ cu perioada similară din 2021.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
eskiocak
andami
mircioiu