EXCLUSIV Fondul de investiții Stage Capital, susținut de Deutsche Bank și Goldman Sachs, a ieșit de pe piața românească

EXCLUSIV Fondul de investiții Stage Capital, susținut de Deutsche Bank și Goldman Sachs, a ieșit de pe piața românească

Arad Business Park

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 31 aug 2022

Fondul britanic Stage Capital, susținut de investitori precum Deutsche Bank și Goldman Sachs, a ieșit de pe piața românească după ce a vândut unicul său activ imobiliar, deținut în Arad încă din 2008, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Stage Capital s-a format în 2016 prin preluarea portofoliului de aproape 300 de milioane de euro deținut de NGBI Private Equity, brațul european de investiții al National Bank of Greece. Tranzacția a fost susținută de fonduri administrate de Deutsche Bank Private Equity și Goldman Sachs Asset Management și a inclus proiectul logistic Arad Business Park din România.

Tranzacție - Grupul polonez Scallier cumpără peste 3 hectare de teren de la producătorul băuturilor Alexandrion și Cava D’Oro pentru Funshop Park Ploiești CITEȘTE ȘI Tranzacție - Grupul polonez Scallier cumpără peste 3 hectare de teren de la producătorul băuturilor Alexandrion și Cava D’Oro pentru Funshop Park Ploiești

NGBI cumpărase parcul din Arad în august 2008, când genera venituri de la chiriași din industria ușoară. Proiectul, cu o suprafață de peste 42.000 de metri pătrați, a fost realizat prin transformarea în parc de afaceri a unor hale ce au aparținut Uzinei Textile Arad (UTA) din nordul orașului.

După 13 ani, Stage Capital a decis să vândă proprietatea unei companii din grupul Alpha Bank, iar, recent, a ajuns în portofoliul dezvoltatorului de parcuri logistice WDP într-o tranzacție estimată la circa 20 de milioane de euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Grupul ACP, care a contribuit la dezvoltarea unor afaceri ca Euroins, Amethyst și Carpatina, lansează un fond de investiții inclusiv în România. Noul fond - cu un român ex-director Citigroup în Londra și vicepreședinte Deutsche Bank în New York și Londra. CITEȘTE ȘI Grupul ACP, care a contribuit la dezvoltarea unor afaceri ca Euroins, Amethyst și Carpatina, lansează un fond de investiții inclusiv în România. Noul fond - cu un român ex-director Citigroup în Londra și vicepreședinte Deutsche Bank în New York și Londra.

Prin tranzacția cu firma din grupul Alpha Bank s-a obținut și stingerea unui credit de 8,1 milioane de euro din 2014, contractat tot la Alpha Bank.

România rămâne, totuși, interesantă pentru fondurile de private equity. Mulți jucători de talie medie și mare își deschid birouri în București - Highlander în 2018, Mid Europa Partners în 2019 – și jucătorii locali reușesc să atragă fonduri pentru a investi în IMM-uri românești - Morphosis Capital, Black Sea Fund, Early Game Ventures, ROCA, Gap Minder, se arată într-un studiu Deloitte.

viewscnt
Afla mai multe despre
stage capital
arad business park