EXCLUSIV FOTO Fostul șef SIF Banat-Crișana Dragoș Bîlteanu s-a asociat cu Vladimir Cohn pentru construcția unui ansamblu rezidențial peste drum de mall-ul Băneasa

EXCLUSIV FOTO Fostul șef SIF Banat-Crișana Dragoș Bîlteanu s-a asociat cu Vladimir Cohn pentru construcția unui ansamblu rezidențial peste drum de mall-ul Băneasa

SURSA FOTO: Compania

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 17 nov 2020

Omul de afaceri Dragoș Bîlteanu, fost președinte al SIF Banat – Crișana, s-a asociat cu Vladimir Cohn, fost acționar al Dinamo București, care și-a vândut recent afacerea cu hârtie, pentru a construi un ansamblu rezidențial cu 265 apartamente peste drum de mallul Băneasa Shopping City din București, o investiție ce depășește 23 milioane de euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Firma, pe care cei doi investitori o împart în mod egal, va începe în martie 2021 construcția unei prime etape cu 90 de apartamente, grupate în două blocuri cu 9 etaje, cu intenția de a finaliza investiția în mai 2022. Demararea etapei a doua de execuție este programată pentru septembrie 2021, când vor fi construite 175 de apartamente, grupate în 3 blocuri cu înălțime de 5 etaje, cu predare în noiembrie 2022.

Proiectul va beneficia și de o suprafață de 3.352 de metri pătrați de spații de birouri de închiriat, iar 33% din terenul de circa 13.000 de metri pătrați sunt rezervați zonelor verzi. În trecut, aici era o pepinieră de duzi.

Prețurile avansate de dezvoltator în această perioadă variază între 1.500 și 1.800 de euro/metru pătrat.


H4L Development, compania de dezvoltare imobiliară a lui Dragoș Bîlteanu, a intrat puternic pe piața imobiliară. Investitorul a anunțat că până în 2025 va construi 4.500 de apartamente în 5 proiecte din București și două din Brașov, în urma unor investiții de 400 de milioane de euro. Un alt obiectiv al lui Bîlteanu este acela de a construi 50.000 de apartamente până în 2035.

Omul de afaceri Vladimir Cohn a vândut fabricile Ecopaper Zărnești și Ecopack Ghimbav cu peste 200 de milioane de euro grupului britanic DS Smith. În primăvara acestui an, Cohn era în curs de preluare a unei fabrici de celuloză din Bulgaria, tranzacție prezentată de Profit.ro.

La rândul său, Bîlteanu a preluat, în această vară, controlul constructorului de rețele electrice Electromontaj și a anunțat, pentru Profit.ro, că vrea să construiască proiecte imobiliare industrial-logistice pe terenurile firmei. Sediul H4L Development a fost mutat la aceeași adresă cu Electromontaj. Lângă parcul Carol din București, pe strada Progresului, este pregătită construcția unui alt ansamblu rezidențial cu 360 de apartamente. 

EXCLUSIV Milionarul Doron Ofer, vărul celui mai bogat israelian, vinde mallul Jupiter City din Pitești austriecilor de la Supernova. Tranzacție în „distressed“ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Milionarul Doron Ofer, vărul celui mai bogat israelian, vinde mallul Jupiter City din Pitești austriecilor de la Supernova. Tranzacție în „distressed“

La sfârșitul anului trecut, Dragoș Bîlteanu a cumpărat de la fondul arab de investiții Emirates International Investment Company (EIIC) un teren de 4,5 hectare în Pipera pentru a construi un cartier cu 1.600 de apartamente, informație prezentată exclusiv de Profit.ro.

Bîlteanu este cunoscut pe piața imobiliară, în principal, prin afacerile realizate alături de investitorul grec Ioannis Papalekas. El a contribuit la achiziția și dezvoltarea proiectului Upground Estate din Pipera și a Tower Center International din centrul Bucureștiului.

După o pauză lungă, Bîlteanu s-a reactivat în 2017, când, prin intermediul firmei sale H4L Development, a cumpărat fosta fabică de saltele Victoria din cartierul bucureștean Militari, unde intenționează să dezvolte peste 1.700 de apartamente, acum fiind în etapa de obținere a autorizațiilor necesare. Dezvoltatorul vorbește despre proiecte de 750 milioane de euro realizate în ultimii 20 ani pe sectoarele rezidențial, comercial și birouri.

Bîlteanu este în curs și de obținere a avizelor de construcție a 900 de apartamente pe un teren de circa 22.000 de metri pătrați ce a aparținut fabricii Alumil din cartierul bucureștean Rahova.

EXCLUSIV Un nou jucător vine la bursă - Gheorghe Iaciu inițiază o afacere cu apartamente de închiriat. „Dacă există interes, putem construi sute de apartamente de închiriat.“ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un nou jucător vine la bursă - Gheorghe Iaciu inițiază o afacere cu apartamente de închiriat. „Dacă există interes, putem construi sute de apartamente de închiriat.“

Bîlteanu a mai cumpărat și terenul fostei fabrici Vinalcool din centrul Brașovului. În acest caz, vrea să construiască un bloc cu 60 de apartamente. Tot în Brașov, în apropierea Institutului de Cercetare Dezvoltare al Universității Transilvania din vestul orașului, el plănuiește dezvoltarea unui ansamblu rezidențial cu 800 de apartamente.

Evoluția tranzacțiilor imobiliare din ultimele luni sfidează pronosticurile negative avansate de unii investitori imobiliari, care preconizau o scădere continuă a volumului de vânzări pe fondul epidemiei de coronavirus. În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, o dovadă a revenirii încrederii în piață.

Numărul tranzacțiilor imobiliare a explodat în luna octombrie, cu o creștere de peste 43% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la peste 83.000 de tranzacții, un record al ultimilor trei ani, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a patra lună de creștere de la începutul pandemiei, după ce și în iunie s-a înregistrat un salt surprinzător de 16,4%.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
dragos bilteanu
vladimir cohn
electromontaj
h4l development
sif banat-crisana