EXCLUSIV George Copos a fost autorizat să transforme etajul tehnic al Ana Tower în birouri VIP, investiția a crescut cu circa 20% din cauza materialelor folosite

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 28 mai 2019

Omul de afaceri George Copos a primit acceptul Primăriei Sectorului 1 pentru a transforma, parțial, etajul tehnic al Ana Tower într-un spațiu de birouri premium, unde și-ar putea stabili propriul sediu. Noile tehnologii utilizate la fațadă și instalații duc spre 60 milioane de euro investiția în turnul de 110 metri din zona Expoziției.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Cum să crești o companie Românească de la 0 la 10 milioane euro - Interviu Ruben Marian - CEO UTILBEN CITEȘTE ȘI Cum să crești o companie Românească de la 0 la 10 milioane euro - Interviu Ruben Marian - CEO UTILBEN

„Parțial, etajul 25 va căpăta funcțiunea de birouri. Nu sunt multe clădiri înalte în oraș și e bine să folosim tot spațiul posibil, mai ales că și acest etaj corespunde tehnic cu normele ISU. Cel mai ușor este să facem birouri, iar cel mai dificil, restaurant. Ar putea fi sediul nostru sau al un chiriaș VIP. Curba costuri versus beneficii arată că e mai bine să faci birouri. Ana Tower rămâne cea mai înaltă clădire din Sectorul 1, cu o înălțime de 110 metri“, a declarat pentru Profit.ro Bogdan Voica, asset director în cadrul Ana Tower Offices.

Fațada turnului de 50.000 de metri pătrați a fost montată până la etajul cinci, iar instalațiile au ajuns la nivelul 21. Voica spune că bugetul de investiții în cadrul acestui proiect a crescut de la circa 50 milioane de euro, cât a fost estimat inițial, la 58-60 milioane de euro, deoarece s-a optat pentru variante mai scumpe de fațadă și instalații. Investiția este susținută de un credit de circa 46 milioane de euro accesat la CEC Bank.

Pregătiri pentru criza imobiliară: „Dacă din calcule reiese că, într-un scenariu pesimist, lucrurile nu funcționează, renunțăm“ CITEȘTE ȘI Pregătiri pentru criza imobiliară: „Dacă din calcule reiese că, într-un scenariu pesimist, lucrurile nu funcționează, renunțăm“

Copos a optat să rezerve și 20 de stații de încărcare pentru vehicule electrice, dublu față de cerințele necesare obținerii certificării LEED Platinum. Turnul va dispune de 360 de locuri de parcare și are aproape 1.300 de metri pătrați dedicați serviciilor, grupate la primul subsol și la parterul clădirii.

Încă din urmă cu un an, Profit.ro a anunțat că PwC Romania este prim chiriaș al turnului de birouri, cu un contract pe 8.000 de metri pătrați. „Încă o treime din spațiu urmează să fie închiriat în iunie și va  fi împărțit între cinci companii. Printre acestea sunt companii care se mută din alte sedii și sunt unii de pe alt continent care își pregătesc intrarea în România. Până în noiembrie, avem premise să atingem un grad de închiriere de 90%“, spune Bogdan Voica.

Constructorul clădirii, compania austriacă Strabag, are ca termen de predare a lucrărilor sfârșitul lunii noiembrie, după care proprietarul va demara procesul de predare-primire, iar cel târziu în 1 martie 2020 imobilul va fi funcțional.

EXCLUSIV Unul dintre cei mai bogați belgieni, proprietarul Alinso, vrea să cumpere sau să dezvolte clădiri de birouri în București CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Unul dintre cei mai bogați belgieni, proprietarul Alinso, vrea să cumpere sau să dezvolte clădiri de birouri în București

Turnul de birouri a fost pregătit să fie construit din 2012 în parteneriat cu Globe Trade Centre (GTC), însă criza a schimbat planurile investitorilor, iar, în 2017, George Copos a preluat controlul integral asupra firmei dezvoltatoare a proiectului. Ana Tower este construit chiar lângă hotelul Crowne Plaza, deținut tot de Copos.

Zona Expoziției din cartierul Grivița a atras, ca un magnet, o serie de milionari români precum Ion Țiriac, Iulian Dascălu, Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Nicolae Dumitru, Dan Șucu sau Valentin Vișoiu, care și-au anunțat intenția sau chiar au început să construiască aici sute de apartamente și clădiri de birouri. Lor li s-au adăugat investitori străini precum Portland Trust, GTC și Atenor, care au deschis zona pentru noi dezvoltări imobiliare.

viewscnt
Afla mai multe despre
george copos
ana tower
bogdan voica
cec bank
birouri