EXCLUSIV Grupul NCH Capital, reprezentat local de Siminel Andrei, discută cu cel mai mare manager de terenuri agricole din lume

EXCLUSIV Grupul NCH Capital, reprezentat local de Siminel Andrei, discută cu cel mai mare manager de terenuri agricole din lume

Foto dreamstime.com

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 9 feb 2023

Grupul NCH Capital, unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri agricole din România, discută tranzacționarea a câteva zeci de hectare de teren agricol cu Kamparo Investment, o subsidiară a celui mai mare manager de terenuri agricole din lume și al doilea cel mai mare proprietar de pământ din România, potrivit surselor Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

După ce, în perioada 1997 – 2000, grupul NCH Capital a fost unul dintre cei mai activi cumpărători de fabrici din România, din 2006 a început să acumuleze și suprafețe importante de teren agricol în Rusia, Ucraina și România, ajungând astăzi la un portofoliu de 640.000 de hectare și 1,5 miliarde de dolari investiți în proiecte din sectorul agricol în Europa de Est.

EXCLUSIV Tranzacție - Global Vision cumpără Nova Building. Negocieri pentru noi achiziții CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție - Global Vision cumpără Nova Building. Negocieri pentru noi achiziții

Grupul este acum în discuții cu Kamparo Investment pentru tranzacționarea a câteva zeci de hectare de teren agricol din România, informație confirmată pentru Profit.ro de reprezentanții NCH. Reprezentanții Kamparo nu au răspuns solicitării Profit.ro până la publicarea acestui articol.

Marii proprietari de terenuri agricole obișnuiesc să facă schimburi de pământ în zonele în care au enclave cu scopul de a crește șansele consolidării unor suprafețe cât mai extinse. Discuțiile dintre NCH și Kamparo se înscriu în această categorie. În tranzacții similare, Kamparo a vândut, recent, circa 1.500 de hectare de teren agricol proprietarilor Dedeman, iar, în 2019, aproximativ 350 de hectare de teren arabil grupului Smithfield.

EXCLUSIV Vastint, cu acționari comuni cu ai IKEA, pregătește demolarea fostei fabrici de încălțăminte Dâmbovița, fondată de industriașul Nicola Prodanof în 1910 CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Vastint, cu acționari comuni cu ai IKEA, pregătește demolarea fostei fabrici de încălțăminte Dâmbovița, fondată de industriașul Nicola Prodanof în 1910

În 2020, NCH Capital a vândut „o suprafață semnificativă de terenuri agricole“ investitorului danez FirstFarms, după cum au anunțat atunci avocații implicați în tranzacție. Suprafața tranzacționată nu a fost făcută publică, însă din rapoartele financiare ale companiei daneze reiese că, în 2020, portofoliul său de terenuri agricole din România a crescut cu circa 1.600 de hectare, până la 7.560 de hectare.

Un an mai târziu, FirstFarms a vândut 3.960 de hectare de teren arabil din vestul României fermierului Cristian Moldovan din Satu Mare, tranzacție din care a obținut un profit de circa 6 milioane de euro.

Răzvan Popa, avocatul care a intermediat tranzacția NCH-FirstFarms, a declarat la acea dată, într-un interviu acordat publicației internaționale Agri Investor, că grupul NCH ar fi fost interesat să vândă întregul său portofoliu de terenuri agricole din România într-o singură tranzacție, demers îngreunat, însă, de faptul că pământurile sale sunt împrăștiate în toată țara, iar potențialii cumpărători sunt, de regulă, proprietarii de terenuri din zonele limitrofe.

Cu aceeași ocazie, Popa a spus că, din cunoștințele sale, portofoliul de terenuri agricole al NCH în România este de aproximativ 50.000 de hectare. Între timp s-a mai vândut din acest portofoliu, potrivit surselor Profit.ro.

NCH a înființat în 2007 primul său fond dedicat sectorului agricol, prin care a adunat de la investitori 1,27 miliarde de dolari, printre cele mai mari fonduri dedicate achizițiilor de terenuri agricole.

VIDEO Mihai Cioltea, care a dezvoltat rețeaua Zara în România, a fost recrutat de prințul moștenitor saudit pentru un mega-proiect CITEȘTE ȘI VIDEO Mihai Cioltea, care a dezvoltat rețeaua Zara în România, a fost recrutat de prințul moștenitor saudit pentru un mega-proiect

Astăzi, NCH deține compania AgroTerra, care se definește ca făcând parte din top 20 cei mai mari proprietari de terenuri agricole din Rusia, și grupul Agroprosperis din Ucraina, care se prezintă ca fiind cel mai mare producător și exportator de culturi agricole din regiunea Mării Negre.

Grupul de investitori americano-israelieni NCH a fost fondat în 1993 de George Rohr și Moris Tabacinic, iar afacerile sale din România sunt coordonate de Siminel Andrei din 1994, după ce acesta și-a definitivat studiile în America.

În România, grupul, care activează, cu precădere, prin vehiculul Broadhurst Investment,  deține, printre altele, spațiile comerciale ale Romarta și Metex, producătorul de becuri Romlux Târgoviște și Libra Internet Bank.

În România, NCH a realizat 27 de exit-uri importante din companiile deținute, la care se adaugă 873 de tranzacții de exit mai mici, dar de peste 50.000 euro fiecare. Cel mai recent, a vândut producătorul de panificație Vel Pitar grupului mexican Bimbo, într-o tranzacție de aproape 200 de milioane de euro.

INFOGRAFIC Cele mai așteptate tranzacții imobiliare ale anului. Mall-urile, hotelurile, birourile se ieftinesc în lipsa cumpărătorilor, după un record istoric CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Cele mai așteptate tranzacții imobiliare ale anului. Mall-urile, hotelurile, birourile se ieftinesc în lipsa cumpărătorilor, după un record istoric

Investitorul este artizanul unor tranzacții de răsunet și în piața imobiliară, realizate în perioada de dinainte de criza din 2008 și a căror valoare depășește 500 milioane de euro.

Printre cele mai scumpe active vândute de fondurile NCH se numără rețeaua de magazine Winmarkt, vândută pentru 183 milioane euro în martie 2008, terenul UMEB, pe care acum se află AFI Cotroceni, vândut, în etape, pentru 101,8 milioane euro, terenul fostei fabrici Electroaparataj vândut cu 60 milioane euro, terenurile Tricodava și Electrotehnica, vândute pentru 42 milioane euro, respectiv 30 milioane euro. Compania a vândut terenul de 13,7 hectare, ce a aparținut fabricii Anticorosiv, pe care s-a construit al doilea magazin IKEA, într-o tranzacție de circa 19 milioane de euro.

Fondurile NCH au fost, în trecut, printre cei mai activi cumpărători din România. Broadhurst a fost cel mai mare investitor de pe Bursă în perioada 1997 - 2000, cu plasamente de circa 300 de milioane de dolari.

Kamparo Investments este subsidiara grupului Nuveen, cel mai mare manager de terenuri agricole din lume, cu un portofoliu de 1,2 milioane de hectare, a căror valoare de piață depășește 9,1 miliarde de dolari.

La rândul său, Nuveen este deținut de TIAA (Teachers Insurance and Annuity Association of America), un furnizor de servicii financiare dedicat profesiilor academice, înființat de industriașul Andrew Carnegie – unul dintre cei mai bogați americani din istorie.

TIAA o are în consiliul de administrație pe Rebecca Blank, fostul secretar al Departamentului de Comerț al SUA.

Nuveen avea anul trecut în România peste 31.000 de hectare de teren agricol în județele Arad, Timiș, Mehedinți, Dolj, Teleorman, Constanța, Tulcea, Galați, Brăila și Vrancea, plus peste 570 de hectare de pădure în Buzău. Acest portofoliu îl face al doilea cel mai mare proprietar din România după arabii de la Al Dahra, care au concesionată toată suprafața agricolă din Insula Mare a Brăilei.

Valoarea justă a terenului deținut de Nuveen în România a fost calculată la aproape 200 de milioane de dolari, iar suprafața deținută reprezintă 3% din portofoliul global de terenuri al investitorului.

Kamparo Investments a fost un fond olandez, în valoare de 400 de milioane de euro, înființat în 2008 cu scopul de a cumpăra și apoi arenda terenuri agricole către fermierii din Europa de Est, ca formă de acoperire împotriva inflației. La scurt timp după înființare, fondul a fost preluat de Rabobank, bancă specializată pe sectorul agricol. Ulterior, fondul a ajuns la Nuveen.

viewscnt
Afla mai multe despre
nch capital
siminel andrei
kamparo investment
tiaa