EXCLUSIV Heineken semnează în România cea mai mare tranzacție de închiriere la început de an

EXCLUSIV Heineken semnează în România cea mai mare tranzacție de închiriere la început de an
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 18 ian 2022

Heineken România, unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piața locală, a decis să își mute sediul central din clădirea S-Park, aflată în proprietatea Immofinanz, într-o clădire de birouri a cărei construcție a fost începută recent de oamenii de afaceri Emil și Daniel Tănăsoiu, în zona fântânii Miorița, București, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro. Este cea mai mare tranzacție de închiriere, la acest moment, din 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Familia Tănăsoiu a construit și centrul de afaceri S-Park, pe care l-a vândut către Immofinanz într-o tranzacție evaluată la 100 de milioane de euro. La 15 ani distanță de la acel eveniment, Emil și Daniel Tănăsoiu au început să construiască o nouă clădire de birouri, de tip boutique, chiar în spatele S-Park, pe un teren de circa 3.000 de metri pătrați.

Aproape jumătate din această clădire va fi acum noul sediu central al Heineken România, care își va muta aici, din primul trimestru al anului viitor, cei 250 de angajați care lucrează în S-Park pe o suprafață similară, de 3.200 de metri pătrați.

FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs CITEȘTE ȘI FOTO Grupul american Philip Morris International pregătește investiții suplimentare de peste 100 milioane dolari în România și lansează și un nou produs

Această relocare vine, în primul rând, ca un pas firesc după o perioadă îndelungată, de 15 ani, petrecuți în clădirea S-Park. Este o schimbare care vine în contextul dorinței de a oferi angajaților noștri un spațiu de lucru adaptat noilor cerințe de lucru flexibil, în mod agil și de nevoi ale acestora. Contextul pandemic a avut un impact semnificativ asupra modului nostru de lucru, motiv pentru care am decis regândirea spațiului de birouri, pentru a-l transforma într-unul mai flexibil, mai bine adaptat noii realități și pentru viitor. Nu în ultimul rând, sustenabilitatea joacă un rol central în modul în care Heineken își desfășoară activitatea, și ne dorim ca ambițiile noastre de sustenabilitate să fie reflectate în cât mai multe aspecte, inclusiv în dorința de a ne desfășura activitatea într-o clădire verde, cu un impact redus asupra mediului înconjurător“, a declarat, pentru Profit.ro, Ana Crivăț, Head of Corporate Affairs Heineken România.

Ea mai spune că, în contextul volatil și incert, impus de pandemie, Heineken va păstra abordarea flexibilă a programului și a stilului de muncă, dar îl va și adapta în funcție de situație.

EXCLUSIV Consola Grup pregătește un ansamblu rezidențial major CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Consola Grup pregătește un ansamblu rezidențial major

Familia Tănăsoiu a anunțat că va investi peste 16 milioane de euro în clădirea denumită The Muse, alături de brokerul imobiliar Griffes, aflat la prima experiență ca investitor. Imobilul va avea 7.500 metri pătrați închiriabili, dispuși pe 6 etaje supraterane. Clădirea va avea 3 niveluri subterane ce vor găzdui peste 150 de locuri de parcare, spații tehnice și de depozitare.

Cu o suprafață de 3.200 de metri pătrați, închirierea noului sediu Heineken este o tranzacție de talie mare. Cele mai mari tranzacții de închiriere de anul trecut au fost susținute de sectorul medical. Medicover a închiriat o întreagă clădire, de 15.000 de metri pătrați, din Pipera pentru a o transforma într-un spital cu 150 de paturi. Similar, grupul Provita a închiriat 11.000 de metri pătrați de la Immofinanz, tot în Pipera, pentru a amenaja un spital cu 110 paturi și 7 săli de operație. Tot o tranzacție de referință din 2021 a fost și cea prin care Wipro a preînchiriat 11.000 de metri pătrați în noua clădire Globalworth Square din Pipera.

În România, Heineken deține 4 fabrici, situate în Miercurea Ciuc, Craiova, Constanța și Târgu Mureș. Grupul are peste 1.100 de angajați la nivel local și vinde anual peste 4,6 milioane de hectolitri de bere, echivalentul unei cote de piață de 26,4%. În 2019, Heineken România a înregistrat o cifră de afaceri de 259,7 milioane de euro.

Proiecte în paralel

Profit.ro a mai anunțat și un alt proiect în care este implicată familia Tănăsoiu. Investitorii vor să să demoleze cartierului lor de vile La Mesteceni din zona Satului Francez, construit în anul 2000, cu planul să dezvolte în loc un complex cu hotel și apartamente cu servicii hoteliere.

EXCLUSIV Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, pregătește un nou ansamblu rezidențial major în locul unui complex comercial din Valea Cascadelor CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Alin Niculae, proprietarul Oscar Downstream, pregătește un nou ansamblu rezidențial major în locul unui complex comercial din Valea Cascadelor

Totodată, au început procedurile pentru construcția unui proiect rezidențial cu circa 70 de apartamente premium, pe o fâșie de teren deținută peste drum de Petrom City.

Familia Tănăsoiu a vândut recent grupului Nordis un teren de 18.800 de metri pătrați din Mamaia, pe care Kaufland obișnuia să deschidă un magazin estival amenajat într-un cort. În 2018, familia a vândut proiectul de mall Festival din Sibiu către NEPI Rockcastle pentru 21 milioane de euro. Anterior, a mai vândut către Mega Image terenul pe care belgienii și-au construit supermarketul din Piața Sudului.

Totuși, cea mai importantă tranzacție în care au fost implicați Emil și Daniel Tănăsoiu este vânzarea complexului de birouri S-Park, cel mai mare proiect dezvoltat de familie, într-o tranzacție, realizată în plin boom imobiliar, cu grupul austriac Immofinanz la un preț uriaș de 100 de milioane de euro, una dintre cele mai importante tranzacții din acea perioadă.

Prin Primavera Development, familia Tănăsoiu a mai realizat și sediul Danone din Colentina, vândut, în 2014, fondului cipriot Secure Property Development & Investment (SPDI) cu 5,85 milioane de euro. Una dintre lucrările reprezentative ale investitorilor este și Liceul Francez din nordul Bucureștiului, realizat în 2013.

viewscnt
Afla mai multe despre
heineken
tanasoiu
muse
s-park