EXCLUSIV Milionarul care deține mallul Colosseum pregătește construcția a 600 de locuințe

EXCLUSIV Milionarul care deține mallul Colosseum pregătește construcția a 600 de locuințe

Șantierul extinderii Colosseum

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 18 mar 2020

Milionarul britanic de origine cipriotă Panico Panayi, proprietarul parcului de retail Colosseum din București, pregătește actele necesare construcției unui cartier rezidențial cu circa 600 de locuințe, o investiție estimată la 40 milioane de euro ce va fi demarată spre finalul anului, după finalizarea extinderii centrului comercial, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Planurile și proiectele pregătite de marii jucători de pe piața imobiliară vor fi anunțate la conferința Profit.ro, pentru care detalii pot fi aflate AICI

Investitorul este în plin proces de construcție a unei noi aripi atașată centrului comercial Colosseum, care va adăuga 16.500 de metri pătrați închiriabili și ar urma să fie inaugurată în ultimul trimestru al acestui an. După extindere, care costă circa 30 milioane de euro, parcul de retail va ajunge la 54.500 de metri pătrați.

Peste 80% din noua suprafață închiriabilă este contractată sau agreată cu operatori comerciali, a declarat, pentru Profit.ro, Mihai Dinu, general manager Colosseum. Printre retailerii care au închiriat spații aici se numără Happy Cinema, World Class, CCC, New Yorker, Colin’s, Diverta, Noriel, DM Drogerie Markt, Gregory’s și Café Ritazza.

„Suntem în prezent în faza de identificare a unui operator de servicii medicale capabil să funcționeze într-un spațiu de 1.000 - 1.500 de metri pătrați, situat în proximitatea foot court-ului, a cinema multiplex-ului Happy Cinema și a spațiului operatorului de fitness WorldClass. În cadrul etapei curente de dezvoltare, cele 2.000 de locuri de parcare aflate la exterior vor fi suplimentate cu aproximativ 40%“, a menționat Mihai Dinu.


Ideea dezvoltatorului de a extinde parcul de retail a reapărut în 2016, după vânzarea către retailerul de bricolaj Leroy Merlin a spațiului pe care îl ocupa. Atunci, reprezentanții Nova Imobiliare, companie prin intermediul căreia este operat centrul comercial din București, anunțau că vânzarea le va permite să ducă la bun sfârșit dezvoltarea proiectului început în 2006.

Proiectul Colosseum era menit să cuprindă un centru comercial gigant, cu o suprafață de 137.000 metri pătrați și peste 480 de magazine, unul dintre cele mai mari din Europa, ce ar fi necesitat o investiție estimată la peste 350 milioane de euro, însă planurile investitorului s-au modificat.  Acum, din cele aproximativ 62 de hectare de teren cumpărate în 2003, Panico Panayi mai are la dispoziție circa 45 de hectare și vrea să le folosească pentru o dezvoltare imobiliară mixtă: retail, birouri, rezidențial și servicii publice.

EXCLUSIV Milionarul belgian Jan Van Geet intră pe piața bucureșteană a spațiilor de depozitare cu un mare proiect CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Milionarul belgian Jan Van Geet intră pe piața bucureșteană a spațiilor de depozitare cu un mare proiect

„Următoarea etapă de dezvoltare va fi demarată la scurt timp după finalizarea etapei de dezvoltare curente, se va derula pe parcursul a 3-5 ani și va consta în livrarea etapizată a unor clădiri cu locuințe multifamiliale (aproximativ 600 de unități locative), construite în imediata vecinătate a centrului comercial, lângă intrarea acestuia din Strada Godeanu, pe un teren cu suprafața de 2 hectare. Avem totodată planuri de dezvoltare pe mai departe a centrului comercial, într-un orizont de timp de 3-5 ani. Desigur, variațiile climatului economic joacă un rol important în ceea ce privește timing-ul. Întrucât suntem deocamdată în faza de avizare și vor apărea cu siguranță modificări până la finalizarea acestui proces, vom oferi detalii de îndată ce primim aprobările necesare“, a completat managerul Colosseum.

Bugetul estimat la această dată cu privire la dezvoltarea componentei rezidențiale este de 40 milioane de euro, alocabil în etape, din surse financiare proprii și bancare.

Panico Panayi ajunsese unul dintre investitorii cu cea mai mare expunere pe portofoliul de credite corporate al Bank of Cyprus România, înainte ca banca să se retragă din România. Omul de afaceri obținuse de la banca cipriotă două credite care cumulau circa 50 milioane de euro.

În 2013, când Bank of Cyprus a decis să se retragă de pe piața românească prin vânzarea activelor locale, parcul Colosseum a fost unul dintre activele râvnite de investitori, însă prețul primit de bancheri nu a fost mulțumitor și vânzarea a fost oprită. Acum, extinderea proiectului este asigurată de un credit în valoare de 23 milioane de euro obținut anul trecut de la Credit Europe Bank.

Gigantul francez Bouygues intră pe piața rezidențială românească cu un mare proiect, după aproape un deceniu în care și-a înghețat activitatea locală CITEȘTE ȘI Gigantul francez Bouygues intră pe piața rezidențială românească cu un mare proiect, după aproape un deceniu în care și-a înghețat activitatea locală

În 2008, averea lui Panico Panayi era evaluată la 80 milioane de lire de către o revistă britanică. Averea sa a fost construită prin vânzarea unui lanț de bingo din Marea Britanie pentru 90 milioane de lire în 2005.

În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, o dovadă a revenirii încrederii în piață, sentiment care se reflectă și în volumul de vânzări de proprietăți. Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Anul trecut au fost încheiate circa 540.000 de tranzacții, cu 4,1% mai puține decât în 2018. Prima lună din acest an a început în creștere, cu peste 35.000 de contracte de vânzare-cumpărare semnate, un avans de 14,6% comparativ cu aceeași lună din 2019.

viewscnt
Afla mai multe despre
panico panayi
colosseum chitila
bank of cyprus