EXCLUSIV River Development, controlat de Ion Rădulea, scoate la vânzare proiectul imobiliar mixt The Light și speră la un randament de sub 7%. „Bucureștiul a intrat pe radarul investitorilor.“

EXCLUSIV River Development, controlat de Ion Rădulea, scoate la vânzare proiectul imobiliar mixt The Light și speră la un randament de sub 7%. „Bucureștiul a intrat pe radarul investitorilor.“
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 18 iul 2019

Dezvoltatorul imobiliar River Development, deținut de omul de afaceri Ion Rădulea, scoate la vânzare proiectul imobiliar mixt The Light din zona Politehnică a Bucureștiului. Prima clădire a fost pusă pe piață cu un preț de 54,1 milioane de euro, echivalentul unui randament brut de sub 7%, potrivit informațiilor Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Complexul The Light, care presupune construirea a trei clădiri de birouri și a unui bloc cu 196 de apartamente, a fost proiectat cu gândul la vânzare. Dezvoltatorul a avut o experiență similară în 2006, când a vândut două clădiri de birouri din cadrul Sema Parc către Europolis (actualul CA IMMO) pentru 90 milioane de euro.

River Development se pregătește acum de finalizarea primei clădiri de birouri din The Light, o investiție de 33,5 milioane de euro care a scos pe piață un spațiu de 31.255 de metri pătrați. Imobilul cu 11 etaje a fost scos la închiriere cu 14,5 euro/metru pătrat și la vânzare cu un preț de 54,15 milioane de euro, potrivit informațiilor Profit.ro.

Investitorul ia în calcul vânzarea atât a întregului complex către un dezvoltator dispus să continue proiectul, fie separat, pe fiecare clădire în parte.

„Suntem deschiși ofertelor de orice tip care pot aduce un grad de profitabilitate cât mai bun atât punctual pentru clădirea The Light One, cât și pentru întreg ansamblul The Light. Nu negăm faptul că luăm în calcul inclusiv vânzarea. Concret, la acest moment nu putem oferi mai multe detalii despre un eventual proces de negociere“, a declarat, pentru Profit.ro, Sorin Vișoianu, CEO River Development.

EXCLUSIV FOTO Austriecii S+B Gruppe cumpără o proprietate celebră din fața BNR de la un investitor presat de datorii. În loc poate ridica birouri sau un hotel CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Austriecii S+B Gruppe cumpără o proprietate celebră din fața BNR de la un investitor presat de datorii. În loc poate ridica birouri sau un hotel

El spune că durata de negociere și finalizare a unei tranzacții poate varia foarte mult în funcție de pachetul pe care îl implică, adică dacă se tranzacționează o singură clădire sau întregul ansamblu.

Întrebat dacă se așteaptă să vândă prima clădire din The Light înainte de a o închiria, Vișoianu a răspuns că orice proces de negociere pe care îl poartă pentru valorizarea proiectelor companiei se desfășoară într-un cadru de confidențialitate și de aceea nu poate furniza detalii la acest moment.

„Tratăm toate fazele de dezvoltare cu maximum de flexibilitate și disponibilitate astfel încât să păstrăm posibilitatea de a tranzacționa ansamblul fie la pachet, fie separat, pe fiecare clădire în parte. Suntem aproape de finalizarea primei clădiri de birouri din ansamblu The Light, și pentru că avem flexibilitatea de a inter-schimba fazele în funcție de cerințele pieței, cât și de a le suprapune, ne aflăm deja în stadiul de planificare și pregătire pentru următoarele etape“, explică managerul.

EXCLUSIV River Development, controlat de Ion Rădulea, scoate la vânzare proiectul imobiliar mixt The Light și speră la un randament de sub 7%. „Bucureștiul a intrat pe radarul investitorilor.“


În așteptarea unor randamente mai bune

Reprezentantul dezvoltatorului consideră că nivelul randamentelor investiționale (yield-uri) este încă ridicat în București, comparativ cu alte piețe din regiune, și vede scăderea acestora sub nivelul de 7% ca pe o măsură de ajustare într-o piață în curs de maturizare.

„În condițiile în care chiriile sunt stabile, iar costurile de construcție se află în acest moment pe un trend ușor ascendent, este firesc ca din această dinamică să rezulte o tendință de contracție a yield-urilor. De asemenea, sunt semnale că Bucureștiul a intrat pe radarul investitorilor, iar în piață apar proiecte ce se arată a fi tot mai atractive din punct de vedere investițional“, adaugă Vișoianu.

EXCLUSIV NEPI Rockcastle a cumpărat o parte din Balta Craioviței de la Adrian Mititelu. Se pregătesc investiții imobiliare majore CITEȘTE ȘI EXCLUSIV NEPI Rockcastle a cumpărat o parte din Balta Craioviței de la Adrian Mititelu. Se pregătesc investiții imobiliare majore

El crede că mai este loc pe piață pentru intrarea unor investitori care nu s-au uitat până acum la sectorul imobiliar, în general, și la România, în particular. „Există interes investițional, iar investitorii instituționali externi sunt cei care reglează ritmul și dau măsura echilibrului pieței. O tendință pe care am remarcat-o și care cred că este importantă de menționat este un apetit crescut al investitorilor pentru proiecte și oportunități care să le asigure cel puțin un pipeline pe termen mediu și nu neapărat pentru achiziția de clădiri singulare“, menționează directorul River Development.

Cât despre vânzarea proiectului Sema Parc, care se construiește în locul fostei fabrici Semănătoarea din București, Vișoianu spune că este prematură o astfel de opțiune. Potrivit acestuia, dezvoltatorul se concentrează acum pe construcția și închirierea a două noi clădiri în Sema Parc, care necesită o investiție estimată la 70 milioane de euro și vor aduce pe piață o suprafață de 31.524 de metri pătrați.

Master Planulul Sema Parc presupune o dezvoltare imobiliară întinsă pe aproximativ 41 de hectare și o suprafață totală care, la finalul proiectului, va atinge aproximativ un milion de metri pătrați construiți. Cea mai mare pondere o reprezintă segmentul de birouri, cu 54% din totalul construit (526.800 metri pătrați), fiind urmat de segmentul rezidențial, cu 32% (305.200 metri pătrați sau echivalentul a circa 1.400 de locuințe). Spațiile comerciale și destinate recreeri vor ocupa un procent de 10% din totalul construit (93.500 metri pătrați), iar segmentul hotelier este estimat la 2% (21.300 metri pătrați). Investiția în dezvoltarea acestui mega-proiect a fost estimată în 2006 la circa 1,7 miliarde de euro.

EXCLUSIV River Development, controlat de Ion Rădulea, scoate la vânzare proiectul imobiliar mixt The Light și speră la un randament de sub 7%. „Bucureștiul a intrat pe radarul investitorilor.“


Majoritatea proiectelor imobiliare mari din București sunt construite în locul unor foste fabrici construite în perioada comunistă, printre acestea numărându-se AFI Cotroceni (în locul Uzinei de Mașini Electrice București), Promenada și Sky Tower în locul Fabricii de Elemente pentru Automatizări, sau proiectul Vastint, divizia imobiliară a IKEA, realizat în locul fabricii Timpuri Noi.

Profit.ro a identificat o listă cu 14 proiecte de birouri din București care fie sunt în curs de vânzare, fie au fost scoase public la vânzare. Valoarea estimată de tranzacționare a acestor imobile depășește 820 milioane euro, potrivit calculelor Profit.ro, însă este posibil ca o parte dintre proprietăți să nu fie vândute în acest an.

Proprietarii de clădiri de birouri din România au închiriat firmelor 239.000 de metri pătrați în prima jumătate a acestui an, suprafață cu 17,6% peste cererea din aceeași perioadă a anului trecut, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară JLL România.

EXCLUSIV Tranzacție în lucru: Immofinanz a scos la vânzare trei clădiri de birouri din portofoliul său românesc CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacție în lucru: Immofinanz a scos la vânzare trei clădiri de birouri din portofoliul său românesc

Tranzacțiile realizate în primul semestru al acestui an reprezintă aproximativ 60% din volumul total tranzacționat anul trecut, de aproape 400.000 de metri pătrați. Dacă se va menține ritmul actual și în ultimele două trimestre din an, atunci ar putea fi depășit cu cel puțin 20% nivelul înregistrat în total în 2018, preconizează brokerii.

„Piața are capacitatea de a absorbi dezvoltările noi, în condițiile în care jumătate din spațiile care au fost livrate sau urmează să fie livrate în acest an sunt ocupate în proporție de peste 50%. Există cereri în piață care au încurajat dezvoltatorii să apese pedala de accelerație în ceea ce privește livrările de proiecte noi, astfel în acest an vedem o dublare a suprafeței de spații noi care ar urma să fie finalizate comparativ cu anul trecut”, concluzionează Marius Șcuta, Head of Office Department JLL România.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
river development
ion radulea
sorin visoianu
the light
sema parc