EXCLUSIV Rockefeller a activat programul de retragere de pe piața imobiliară românească. Și-a vândut deja din proprietățile acumulate

EXCLUSIV Rockefeller a activat programul de retragere de pe piața imobiliară românească. Și-a vândut deja din proprietățile acumulate
scris 10 iun 2019

Fondul de investiții Europa Capital, brațul imobiliar european al companiei americano-japoneze The Rockefeller Group International, a început să își vândă din proprietățile acumulate în România, într-un proces de lichidare a activității locale. În pofida numelui prestigios, realizările investitorului la nivel local au fost modeste.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Compania activează pe piața locală prin intermediul fondului Europa Emerging Europe Fund, inițiat în 2007, a cărui durată de viață s-a încheiat în 2017. Încă de anul trecut investitorul a început procesul de vânzare a proprietăților gestionate prin acest fond, care a avut la dispoziție 164 de milioane de euro pentru investiții imobiliare orientate cu precădere către România și Bulgaria. Până la sfârșitul perioadei de investiții, încheiată în primăvara anului 2014, managerii fondului au reușit să plaseze 130 milioane de euro din suma atrasă de la acționari, aproximativ jumătate fiind absorbită de piața românească.

FOTO Best Tools, importator și distribuitor de echipamente profesionale ale unor lideri, intră în topul jucătorilor de profil CITEȘTE ȘI FOTO Best Tools, importator și distribuitor de echipamente profesionale ale unor lideri, intră în topul jucătorilor de profil

Toate investițiile realizate în România au fost prin intermediul unor parteneriate. Primul a fost încheiat în 2009 cu o firmă din Timișoara care a comasat pentru ei 22 de hectare de teren în Turda. Ulterior, suprafața a fost extinsă la 54 de hectare de teren și a fost cooptat dezvoltatorul spaniol Graells & Llonch pentru dezvoltarea unui parc industrial care presupunea construcția a peste 225.000 de metri pătrați în 70 de clădiri. Spaniolii s-au retras însă din parteneriat după ce au realizat doar partea de infrastructură, o investiție estimată la 4 milioane de euro.

În 2016, reprezentanții Europa Capital anunțau că parcul industrial din Turda a fost selectat ca potențial amplasament în vederea mutării facilităților de producție ale unei companii mari din Statele Unite ale Americii, cu activitate în industria componentelor auto. Mutarea nu s-a mai întâmplat, iar acum investitorul este în curs de vânzare a terenului din Turda, potrivit informațiilor Profit.ro.

EXCLUSIV Hagag pregătește un bloc de lux în Primăverii și vizează achiziția fostei reședințe a ambasadorului SUA CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Hagag pregătește un bloc de lux în Primăverii și vizează achiziția fostei reședințe a ambasadorului SUA

Singurul parteneriat de pe urma căruia s-a dezvoltat ceva a fost cel cu RPF Development, alături de care Europa Capital a inițiat ansamblul rezidențial Vitan Residence 2 din București, cu 390 de apartamente, și a început construcția ansamblului rezidențial Tineretului Park pe un teren de circa 6.000 de metri pătrați, cu deschidere la parcul Tineretului. Primul bloc, cu 63 de apartament, a fost ridicat „la roșu“ alături de RPF Development, după care parteneriatul a fost rupt, iar în octombrie 2018, RPF Development a răscumpărat întregul proiect. La negocierile de achiziție a proiectului din Tineretului au fost invitați, printre alții, One United și Bog'Art, potrivit informațiilor Profit.ro.

„Noi am răscumpărat proiectul fără niciun client. Practic, Europa Capital a returnat clienților banii de avans încasați. Într-o lună vom finaliza primul bloc început în Tineretului. Am redemarat vânzările și am vândut mai mult de jumătate în trei luni. În scurt timp vom începe cu următorul bloc. Cele două imobile rămase de construit au planificate câte 83 de apartamente fiecare“, a explicat, pentru Profit.ro, Robert Kurthy, managing director în cadrul RPF Development.

La începutul acestui an, RPF a mai cumpărat de la fondul Europa Capital un teren în Vitan, în completarea proiectului Vitan Residence. Fostul partener al fondului este în discuții, alături de alți investitori interesați, și pentru achiziția a alte două terenuri pe care Europa Capital le deține pe strada Vatra Luminoasă din București. Pe unul dintre ele era programată dezvoltarea unui ansamblu cu 250 de apartamente.

EXCLUSIV George Copos a fost autorizat să transforme etajul tehnic al Ana Tower în birouri VIP, investiția a crescut cu circa 20% din cauza materialelor folosite CITEȘTE ȘI EXCLUSIV George Copos a fost autorizat să transforme etajul tehnic al Ana Tower în birouri VIP, investiția a crescut cu circa 20% din cauza materialelor folosite

Europa Capital mai avea la dispoziție un portofoliu de opt loturi de teren în București, toate achiziționate speculativ în vederea sporiri valorii lor prin obținerea autorizațiilor de construire și a vânzării în bloc.

Până la publicarea acestui articol, reprezentanții Europa Capital nu au răspuns solicitării formulate de Profit.ro.

The Rockefeller Group a fost fondat în 1928 de John D. Rockefeller Jr., fiul lui John Rockefeller - fondatorul Standard Oil. În 1989, corporația japoneză Mitsubishi Estate a devenit acționarul majoritar al companiei. În octombrie 2010, Rockefeller Group International a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni al Europa Capital. De la lansarea sa, în 1995, Europa Capital a inițiat zece fonduri imobiliare și a realizat peste 130 de tranzacții  care totalizează peste 11,3 miliarde de euro în 20 de țări europene.

Ieșirea Europa Capital și, implicit, a Rockefeller Group de pe piața imobiliară românească vine într-o perioadă în care la fel de notoriul grup financiar francez Rothschild a ieșit complet de pe piața imobiliară locală, despre care Profit.ro a scris în exclusivitate.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
rockefeller
europa capital
rpf development