EXCLUSIV Sorin Crețeanu, prima ieșire în presă: Revine pe piața imobiliară cu un proiect exclusivist

EXCLUSIV Sorin Crețeanu, prima ieșire în presă: Revine pe piața imobiliară cu un proiect exclusivist
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 26 aug 2020

Omul de afaceri Sorin Crețeanu, proprietarul extrem de discret al producătorului de materiale de construcții Procema și al constructorului Comnord, pregătește dezvoltarea unui imobil cu locuințe de lux peste drum de ansamblul rezidențial Stejarii al lui Ion Țiriac. El spune, pentru Profit.ro, într-o ieșire în premieră în presă, că încearcă să se extindă în această zonă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Transformările orașului: Noua tinerețe a fabricilor vechi sau cum devin acestea spații urbane moderne CITEȘTE ȘI Transformările orașului: Noua tinerețe a fabricilor vechi sau cum devin acestea spații urbane moderne

S-a asociat în acest demers și cu Constantin Dinescu, unul dintre dezvoltatorii rețelei de terminale SelfPay (fost ZebraPay).

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Investitorii se află acum în etapa de avizare a construcției unui imobil cu cinci etaje și aproximativ 40 de apartamente, potrivit calculelor Profit.ro, pe strada Jandarmeriei de lângă Pădurea Băneasa, din nordul Bucureștului.

CITEȘTE ȘI Avantaj Client 8.087 euro TVA inclus pentru Sprinter 314 CDI Furgon, 11 mc, cu tracțiune față. Îndreaptă-te spre reușită!

Proiectul marchează revenirea lui Crețeanu cu investiții directe în imobiliare, după ce a mai fost implicat, în trecut, în dezvoltarea complexului Ten Blocks din cartierul bucureștean Militari, cu 420 de apartamente, sau a proiectului Băneasa Rezidențial, unde a fost partener cu Gabriel Popoviciu și Radu Dimofte. 

București, Londra sau Milano? SARTO bespoke CITEȘTE ȘI București, Londra sau Milano? SARTO bespoke



„Am finalizat achiziția unui teren de 2.000 de metri pătrați. Noi încercăm (să ne extindem în zonă, n.red.), dar acum dăm drumul la ce avem. Nu pot spune mai mult, deocamdată“, a declarat, pentru Profit.ro, Sorin Crețeanu.

Pentru acest proiect, omul de afaceri îi are ca asociați pe Carmen-Vasilica Frunză și pe Constantin Dinescu (43 de ani). Acesta din urmă este partenerul antreprenorului Lucian Butnaru în afacerea Zebra Terminals, care asigură dezvoltarea națională a rețelei de terminale pentru platforma de plăți SelfPay. Dinescu a mai fost consilier al directorului general al Metrorex, membru al consiliului de administrație al Electrica și consilier personal al ministrului coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Petru Șerban Mihăilescu.

FOTO Ion Țiriac cheamă arhitecți români și străini pentru complexul imobiliar pregătit în locul fabricii IFMA CITEȘTE ȘI FOTO Ion Țiriac cheamă arhitecți români și străini pentru complexul imobiliar pregătit în locul fabricii IFMA

Sorin Crețeanu și Constantin Dinescu mai colaborează și în afacerea Panel Steel, un partner al grupului italian Isopan, lider mondial în producția de panouri metalice și termoizolante.

Strada Jandarmeriei, a devenit un punct de interes pentru investițiile imobiliare după inaugurarea complexului rezidențial Stejarii, pe care Ion Țiriac se pregătește, acum, să îl extindă. În această zonă sunt în pregătire o serie de proiecte rezidențiale noi. În 2018, belgienii de la Speedwell au cumpărat de la Immofinanz două terenuri pe această stradă, unde vor să investească 100 milioane de euro în circa 800 de apartamente. Proiectul lui Crețeanu este paralel cu acesta.

În spatele belgienilor, dezvoltatorul imobiliar Willbrook, controlat indirect de miliardarul israelian Eyal Ofer, pregătește un ansamblu cu circa 100 de apartamente, iar lângă, ciprioții de la Demetra Investments, al căror principal acționar este Logicom – unul dintre cei mai mari distribuitori IT&C din România, vor să construiască șase blocuri cu aproximativ 350 de apartamente. Tot aici, o companie a grupului austriac A-Heat, care deține și complexul de wellness Therme din Balotești, a fost autorizată să construiască un ansamblu rezidențial cu 211 apartamente.


EXCLUSIV Sorin Crețeanu, prima ieșire în presă: Revine pe piața imobiliară cu un proiect exclusivist

Cea mai mare afacere deținută de Sorin Crețeanu este producătorul și distribuitorul de oțel-beton Procema, a cărui afaceri s-au majorat anul trecut cu 14%, până la 289 milioane lei. În urmă cu doi ani, Crețeanu a delistat de pe bursă compania de construcții Comnord, proces care a evaluat compania la 21 milioane de euro, însă de atunci afacerile constructorului s-au prăbușit. Anul trecut, Comnord a raportat o cifră de afaceri de 2,5 milioane de lei, în scădere cu aproape 97% față de veniturile anului 2017 și cu 84% mai mică decât rulajul din 2018.

Sorin Crețeanu a fost și vicepreședinte al clubului de fotbal Rapid, în perioada în care finanțator era George Copos.

EXCLUSIV FOTO Familia industriașului Rainer Heubach, tatăl prințesei Isabelle de Leiningen, se extinde pe piața imobiliară românească cu blocuri de lux și turnuri de birouri, după „exitul“ din frufru CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Familia industriașului Rainer Heubach, tatăl prințesei Isabelle de Leiningen, se extinde pe piața imobiliară românească cu blocuri de lux și turnuri de birouri, după „exitul“ din frufru

În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, o dovadă a revenirii încrederii în piață, sentiment care s-a reflectat în volumul de vânzări de proprietăți din primul trimestru. În ciuda evoluției pozitive de la începutul anului, investitorii imobiliari preconizează o scădere a volumului de tranzacții în următoarea perioadă din cauza epidemiei de coronavirus.

Numărul tranzacțiilor imobiliare a reintrat pe scădere, în luna iulie, cu 1,4%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la circa 50.000 de tranzacții, după creșterea suprinzătoare din  luna anterioară, care venise după două luni consecutive de scăderi abrupte cauzate de restricțiile impuse de COVID-19, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Volumul de tranzacții din primele șapte luni este într-o scădere nesemnificativă, de 1%, comparativ cu aceeași perioadă din 2019, recuperând decalajul de 4,5% apărut după primele cinci luni. În luna iulie s-au consemnat cele mai multe tranzacții imobiliare din acest an. Spre comparație, vârful anului trecut a fost atins în octombrie, la fel ca și un an mai devreme.

Prima lună din acest an a început în creștere, cu peste 35.000 de contracte de vânzare-cumpărare semnate, un avans de 14,6% comparativ cu aceeași lună din 2019. Februarie a continuat creșterea, cu un avans de 21,5%. În martie, deși la jumătatea lunii a fost declanșată starea de urgență, românii au încheiat peste 48.000 de tranzacții, cu 8,6% peste volumul lunii corespondente din 2019. Numărul tranzacțiilor imobiliare s-a prăbușit în luna aprilie cu 33,8%, până la circa 27.000 de contracte, și a continuat în luna mai cu un minus de 27,8%. Surpriza a venit iunie, când numărul tranzacțiilor a crescut neașteptat de mult, cu 16,4%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la circa 46.800 de contracte.

Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an. Anul trecut au fost încheiate circa 540.000 de tranzacții, cu 4,1% mai puține decât în 2018.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
sorin creteanu
constantin dinescu
procema
comnord
stejarii
ion tiriac