EXCLUSIV Stefano Albarosa, care a construit cele mai mari parcuri logistice din țară, așteaptă afaceri de 35-37 milioane de euro din imobiliare. Familia sa a cumpărat și o fabrică în Brașov

EXCLUSIV Stefano Albarosa, care a construit cele mai mari parcuri logistice din țară, așteaptă afaceri de 35-37 milioane de euro din imobiliare. Familia sa a cumpărat și o fabrică în Brașov
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 29 ian 2019

Omul de afaceri italian Stefano Albarosa, care ajunsese, în perioada de vârf a pieței imobiliare locale, liderul sectorului industrial-logistic, vrea să dezvolte și să vândă anul acesta, în România, depozite de 35-37 de milioane de euro, după ce a încheiat anul 2018 cu tranzacții de 31 de milioane de euro, prin vânzări către investitori strategici.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Divizia imobiliară a grupului italian Cefin, înființat de familia Albarosa înainte de criză, a dezvoltat parcuri industriale precum A1 Business Park (vândut către Valad) și Cefin Logistics Park (actualul P3 Bucharest), ambele situate la ieșirea din București pe autostrada A1,  Cefin Logistic Park din Arad (preluat de CTP) sau Dunca Logistic Park din Timișoara (preluat recent de WDP). Antreprenorul a pierdut în timpul crizei imobiliare din 2008-2009 circa 25 milioane euro din capitalul propriu și a trebuit să predea băncilor majoritatea proprietăților pe care nu a apucat să le dezvoltate și clădirile neînchiriate.

După o pauză de patru ani, la sfârșitul anului 2013, Albarosa a sesizat că fondurile de investiții erau din nou interesate să se întoarcă pe piața locală și a format o nouă companie, cu numele AIC Industrial & Logistic Development. Firma este deținută în proporție de 80% de familia Albarosa și 20% de familia lui Maurizio Rossetto, directorul financiar al grupului. De atunci, compania a dezvoltat și tranzacționat peste 400.000 de metri pătrați de hale logistice și spații industriale, printre primele proiecte fiind chiar cele predate către bănci în perioada crizei.

Anul trecut, compania a dezvoltat și vândut 107.000 de metri pătrați de depozite în patru proiecte: două în București și două în Timișoara. Cumpărătorii au fost WDP, CTP și Vabeld.

„Am închis anul 2018 cu o cifră de afaceri din imobiliare de 31 milioane de euro, iar anul acesta estimăm un rulaj de 35-37 milioane de euro. Aici mă refer la prețul de vânzare al proiectelor pe care le-am construit. Strategia noastră este de dezvoltare pentru vânzare. În 2019 avem în lucru 130.000 de metri pătrați în trei proiecte distincte ce urmează a fi dezvoltate. În Slatina un depozit de 65.000 de metri pătrați care va fi închiriat de Pirelli, în Timișoara încă 35.000 de metri pătrați pentru WDP și în București alți 30.000 de metri pătrați pentru CTP“, spune pentru Profit.ro Stefano Albarosa.

EXCLUSIV Șeful P3, companie deținută de unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume: Amazon și Alibaba vor avea depozite în România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Șeful P3, companie deținută de unul dintre cele mai mari fonduri suverane din lume: Amazon și Alibaba vor avea depozite în România

Afacere cu camioane

Din mai 2018, Stefano Albarosa este și director executiv al Cefin Trucks, importator și distribuitor de camioane Ford Trucks în România, familia sa fiind acționarul majoriat al acestei companii. Cefin a activat ca dealer Iveco din 1996 și până în 2012, când constructorul italian a preluat direct distribuția camioanelor sale în România.

„Ford Trucks este lider pe segmentul vehiculelor de construcții, cu o cotă de piață de peste 30%, și a consolidat o cotă totală de piață de 5% în 2018. Cefin Trucks a atins o cifră de afaceri de 37 milioane euro în 2018 din vânzarea de camioane și din activitățile sale de service. Compania angajează peste 350 de persoane“, spune Stefano Albarosa.

Fabrică la Brașov

În decembrie 2017, familia Albarosa, prin intermediul holdingului Afin, a cumpărat, de la grupul italian Flenco, 41% din fabrica Steel & Fluid din Ghimbav. Restul participațiilor sunt deținute de Maurizio Rossetto și un asociat olandez, partener al familie Albarosa în distribuitorul de camioane Automotive Investment Corporation și în unele proiecte imobiliare.

„Vânzătorul a avut o problemă în Italia și a fost nevoit să lichideze societatea din România. Fabricăm produse structurale din metal pentru echipamente industriale, adică, în principiu, brațe pentru macarale și cilindri. Fabrica are o cifră de afaceri de 12,5 milioane de euro și 210 angajați. Conform cu planul de afaceri, primul an s-a închis cu pierderi, pentru că am fost nevoiți să facem restructurări. În 2019 este prevăzută intrarea pe profit și o cifră de afaceri de 14 milioane de euro“, a mai spus Albarosa.

Fratele său, Umberto Albarosa, s-a ocupat de gestiunea acestei investiții și, în octombrie 2018, s-a mutat la Brașov din Iordania, unde famlia are investiții în parcuri fotovoltaice.

Polonezii de la MLP mai testează o dată piața imobiliară românească, după eșecul primului lor proiect. Tocmai au început o construcție speculativă CITEȘTE ȘI Polonezii de la MLP mai testează o dată piața imobiliară românească, după eșecul primului lor proiect. Tocmai au început o construcție speculativă

Perspective sumbre

În privința activităților imobiliare, antreprenorul italian vrea să se dedice exclusiv sectorului industrial și logistic, motiv pentru care vinde terenurile care aveau altă destinație. Spre exemplu, anul trecut a vândut un teren de circa 1,5 hectare din Ciorogârla unui investitor român care vrea să construiască o stație de service auto și o parcare de camioane.

În 2015, el a mai cumpărat un hectar de teren, executat silit de bancă de la un investitor falimentat, amplasat pe malul lacului Pantelimon, lângă International School of Bucharest. Inițial, Albarosa a vrut să resusciteze proiectul: a desenat un ansamblu cu 211 apartamente și a obținut autorizația de construire, însă în 2017 a decis să îl scoată la vânzare. Omul de afaceri spune că are negocieri pentru vânzarea lotului, însă nu se grăbește să încheie o tranzacție.

Stefano Albarosa previzionează un parcurs pozitiv în 2019, datorită portofoliului de proiecte deja contractate în 2018, însă este îngrijorat pentru anii următori din cauza conflictelor politico-instituționale din prezent, care afectează percepția asupra României a investitorilor internaționali.

„Sunt incertitudini în privința regimului fiscal, a stabilității politice. În fiecare zi instituțiile statului se ceartă foarte grav și asta nu ajută. Logisticienii vin după investitorii în spații de depozitare și după un consum în creștere. În urmă cu doi ani, investițiile au repornit, iar acum oamenii au, din nou, semne de întrebare. Și contextul internațional este mai complicat: este un război comercial între China și SUA și potențială recesiune în multe țări europene. Pentru investiții în sectorul industrial ai nevoie de perspective“, concluzionează omul de afaceri.

ANALIZĂ Topul celor mai mari șantiere private pe care se lucrează în acest moment în România CITEȘTE ȘI ANALIZĂ Topul celor mai mari șantiere private pe care se lucrează în acest moment în România

În România există circa 3,75 milioane de metri pătrați de spații logistice și industriale, din care 1,85 milioane de metri pătrați sunt grupate în jurul Bucureștiului. Această suprafață este echivalentul unei densități de 195 metri pătrați la mia de locuitori, comparativ cu 300 metri pătrați la mia de locuitori, cât este media Europei Centrale și de Est.

Aproximativ 75% din stocul de spații industriale este situat pe Autostrada A1, ieșirea de Vest. Estimările arată că, anul trecut, s-a încheiat cu un volum record de 550.000 metri pătrați de spații noi livrate. În construcție sunt peste 300.000 metri pătrați de depozite.

viewscnt
Afla mai multe despre
stefano albarosa
cefin trucks
ford
depozite
aic