Familia Mulliez, una dintre cele mai bogate din Franța, își întărește poziția pe piața imobiliară românească. Pune la comun proprietățile Auchan, Decathlon și Leroy Merlin și încearcă să atragă și investitori străini

Familia Mulliez, una dintre cele mai bogate din Franța, își întărește poziția pe piața imobiliară românească. Pune la comun proprietățile Auchan, Decathlon și Leroy Merlin și încearcă să atragă și investitori străini

Mallul Coresi din Brașov este cel mai important activ al grupului în România

Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 1 feb 2021

Asociația Familială Mulliez, care controlează aproape tot imperiul de retail al grupului Auchan, a decis să pună în comun proprietățile imobiliare ale companiilor pe care le coordonează, din care, în România, sunt prezente Auchan, Decathlon și Leroy Merlin, cu scopul de a gestiona mai eficient dezvoltarea imobiliară a grupului, potrivit informațiilor transmise către Profit.ro de reprezentanții locali ai grupului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Francezii au înființat încă din 2012 o divizie imobiliară și în România, care astăzi poartă denumirea de Ceetrus și este unul dintre cei mai mari proprietari de spații comerciale din România, având în coproprietate cu Auchan 23 din cele 33 de hipermarketuri pe care francezii le-au deschis în România, ceea ce reprezintă o suprafață comercială închiriată de 150.000 metri pătrați, la care se adaugă mallul Coresi Shopping Resort din Brașov.

De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online CITEȘTE ȘI De la afaceri de 50.000 la 4 milioane de euro, prin vânzarea online

Nhood România va fi condusă de actualul șef al Ceetrus România, Tatian Diaconu, și va primi mandate din partea companiilor membre ale grupului Auchan pentru a le gestiona activitatea imobiliară. Față de Ceetrus, noua companie va putea să atragă și parteneri exteriori grupului și să acționeze asemenea unei companii de consultanță imobiliară, care furnizează servicii de tip asset management, property management sau facility management. Spre exemplu, Nhood are mandat de la Morgan Stanley pentru investiții imobiliare în Italia, de la Primonial în Franța sau CBRE Global Investors în Spania și Portugalia.

„Prioritatea mea este să lămuresc dimensiunea portofoliului din România, prin primirea unor mandate din partea Auchan, Decathlon și Leroy Merlin, lucru care îmi propun să se întâmple în următoarele 6 luni. După aceea îmi doresc să aducem pe piață și alți investitori de calibru, iar noi să le gestionăm activitatea din România“, spune Tatian Diaconu, noul director general al Nhood România.

EXCLUSIV FOTO Gheorghe Buzdugan, supranumit „Regele Betoanelor“, intră pe piața locuințelor de lux din București, după ce a cumpărat clădirea de birouri dezvoltată de Edi Iordănescu CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Gheorghe Buzdugan, supranumit „Regele Betoanelor“, intră pe piața locuințelor de lux din București, după ce a cumpărat clădirea de birouri dezvoltată de Edi Iordănescu

Mai exact, Ceetrus, Auchan, Decathlon și Leroy Merlin vor deține în continuare proprietăți, însă vor mandata Nhood România pentru serviciile de dezvoltare imobiliară. Până acum, patrimoniul imobiliar al Asociației Familiale Mulliez era limitat de relația dintre Ceetrus și Auchan, dar acum se răsfrânge și asupra celorlalte branduri din grup. Portofoliul inițial al Nhood este format din aproape 300 de proprietăți în Europa, inclusiv 76 în Franța, cu un potențial de dezvoltare a 30.000 de locuințe în 40 de proiecte. Proprietățile pentru care Nhood are mandat sunt evaluate la peste 8 miliarde de euro.

Calculele companiei arată că, în următorii 10 ani, Nhood va putea construi 4 milioane de metri pătrați, din care o treime locuințe, în cele 10 țări în care activează, doar pe terenurile existente puse la comun de Ceetrus și Auchan. În România, divizia imobiliară a grupului Auchan avea în plan să investească peste 300 de milioane de euro în următorii 5 ani, plan care va fi gestionat, în continuare, de Nhood. De altfel, o parte din echipa Ceetrus România va pleca la Nhood România.

Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid CITEȘTE ȘI Soluțiile inteligente de video colaborare: o nouă dimensiune pentru creșterea productivității în mediul de lucru hibrid

În perioada pandemiei, valoarea portofoliului imobiliar gestionat de Ceetrus în România a scăzut cu 10% până la 323 milioane de euro la sfârșitul anului trecut, iar cifra de afaceri a companiei, formată din chiria colectată de la cele 23 de centre comerciale, a scăzut cu 22% în 2020.

EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, semnează o nouă investiție, lângă fabrica Ford. Negocieri în paralel pentru vânzarea parcului cu depozitele Arctic CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, semnează o nouă investiție, lângă fabrica Ford. Negocieri în paralel pentru vânzarea parcului cu depozitele Arctic

Diaconu a anunțat că prelungește cu încă 6 luni măsura implementată anul trecut, prin care le-a oferit celor 1.260 de comercianți posibilitatea de a plăti o chirie ca procent din cifra de afaceri, asta pentru că previzionează că 2021 va avea un ritm al afacerilor similar cu 2020. 

Grupul va inaugura în iunie la Brașov, în cadrul Coresi, un hotel de 4 stele cu 133 de camere ce va fi operat de aceeași companie care gestionează hotelul Kronwell din oraș.

În privința revitalizării fostei platforme industriale Mociur a Uzinei Constructoare de Mașini Reșița, pe care Auchan a cumpărat-o în 2019, Diaconu a anunțat că speră să obțină până în august-septembrie 2021 Planul Urbanistic Zonal, pentru a demara în primăvara anului 2022 construcția unui centru comercial de 25.000 de metri pătrați ce face parte dintr-o primă etapă de dezvoltare.

Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat? CITEȘTE ȘI Lumea clocotește. Ce șanse are programul noului Guvern să fie respectat?

De asemenea, grupul este în curs de autorizare a unui ansamblu rezidențial în Satu Mare.

Asociația Familială Mulliez a fost fondată în 1955 de Gerard Mulliez, al șaselea cel mai bogat om din Franța, cu o avere estimată la 26 miliarde de euro în 2020 de către revista franceză Challenges.

viewscnt
Afla mai multe despre
mulliez
auchan
decathlon
leroy merlin
coresi brasov