Fiul lui Constantin Roibu, fostul director al Oltchim, își extinde afacerile imobiliare din București

Fiul lui Constantin Roibu, fostul director al Oltchim, își extinde afacerile imobiliare din București
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 3 ian 2023

Omul de afaceri Alexandru Roibu, fiul fostului director general al combinatului chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea, Constantin Roibu, pregătește construcția unui mic centru comercial în cartierul bucureștean Pantelimon, după ce a finalizat trei proiecte rezidențiale tot în Capitală, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Complexul comercial va avea o suprafață desfășurată de sub 600 de metri pătrați și va fi amplasat pe un teren de circa 900 de metri pătrați de pe Șoseaua Vergului, nr. 35.

FOTO One United Properties a achiziționat trei clădiri istorice în centrul Bucureștiului pentru o nouă dezvoltare, One Downtown CITEȘTE ȘI FOTO One United Properties a achiziționat trei clădiri istorice în centrul Bucureștiului pentru o nouă dezvoltare, One Downtown

La parterul imobilului se propune zona de comerț și depozitare, iar la etajul 1 se va amenaja o zonă pentru birouri. Totodată, la nivelul terasei etajului 1 se va realiza o zonă de parcare pentru 19 autovehicule, a căror acces va fi facilitat de un elevator auto.

La 200 de metri distanță de acest proiect este așteptată construcția unui alt complex comercial cu Kaufland și Lidl, în locul fostei fabrici Filan.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții companiei dezvoltatoare nu au răspuns până la publicarea acestui articol.

EXCLUSIV FOTO Noul gigant francez Alpagroup mai demolează o parte din fabrica sa de mobilă din București CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Noul gigant francez Alpagroup mai demolează o parte din fabrica sa de mobilă din București

Alexandru Roibu activează pe piața imobiliară din București de mai mulți ani. Cel mai important proiect realizat de el până acum este New Times Residence, dezvoltat în parteneriat cu Rareș Cojoc, fiul lui Liviu Cojoc, membru al consiliului de administrație al Chimcomplex Borzești, care a preluat Oltchim.

Acest proiect format din două blocuri are circa 160 de apartamente și este amplasat lângă Roka Residence, proiectul lui Tomah Kahled din cartierul Timpuri Noi.

Anterior acestui proiect, Roibu junior a mai construit blocul denumit Mircea Vodă 39, care dispune de 26 de apartamente de 2 și 3 camere, tot în cartierul Timpuri Noi.

Anul acesta, investitorul a finalizat și construcția unui alt bloc cu 6 etaje în apropierea complexului comercial Vulcan Value Centre din Sectorul 5.

viewscnt
Afla mai multe despre
alexandru roibu
constantin roibu
oltchim