Fondul internațional de investiții ADM Capital va retrage, sub formă de dividende, peste 7 milioane de euro din rezervele distribuibile ale Brikston Construction Solutions, liderul producției de cărămidă din România, banii urmând să fie achitați până la finele anului.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Anul trecut, compania, cu sediul în Iași, a avut afaceri de aproape 90 milioane lei și un profit net de 10,9 milioane lei, cele mai mari rezultate din ultimii zece ani.
Recent, grupul austriac Wienerberger a renunțat la tranzacția prin care urma să preia Brikston Construction Solutions, tranzacția fiind investigată de Consiliul Concurenței, care și-a exprimat suspiciunea că preluarea ar putea duce la limitarea mediului concurențial și la majorarea prețurilor la cărămizi și blocuri ceramice.
Tranzacția se înscria într-o serie recentă de exituri ale fondului de investiții ADM, în perspectiva lansării unui nou fond, CCL CEECAT Fund II, la începutul anului viitor.