FOTO Guvernul promite să lanseze construcția a 400 de terenuri de fotbal. Gică Popescu - printre cei care promit

FOTO Guvernul promite să lanseze construcția a 400 de terenuri de fotbal. Gică Popescu - printre cei care promit
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 11 iul 2019

Ministrul Dezvoltării, Daniel Suciu, și consilierul onorific al premierului, fostul mare fotbalist, Gică Popescu, au anunțat că sunt pe cale de finalizare a procedurilor de selecție în vederea construcției a 400 de terenuri de fotbal, obiectiv la care Guvernul s-a angajat ca parte a dosarului de candidatură pentru organizarea Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Astfel, una dintre condițiile asumate de către Guvernul României prin dosarul de candidatura depus la sediul UEFA în 2014 a fost aceea de construire/modernizare a unui număr de 400 de terenuri de fotbal în toate județele din România.

Obiectivele de investiții vor fi realizate în cadrul sub-programului Complexuri sportive din cadrul Programului Național de Construcții de Interes Public sau Social, implementat de Compania Națională de Investiții.

Argumentele avansate pentru prăbușirea Octagon, printre marii constructori din România: Bariere și reglementări nesemnificative pe piață în lupta cu firme mici plus penuria de angajați calificați. \ CITEȘTE ȘI Argumentele avansate pentru prăbușirea Octagon, printre marii constructori din România: Bariere și reglementări nesemnificative pe piață în lupta cu firme mici plus penuria de angajați calificați. "Deficit național de 200.000 muncitori calificați."

Conform datelor oficiale, la solicitarea CNI, Federația Română de Fotbal (FRF) a transmis 150 de propuneri pentru Baze sportive de Tip 1 (însumând un total de 300 de terenuri) precum și 25 de rezerve și 6 propuneri pentru Baze sportive de tip 2 pentru nevăzători.

Totodată, Ministerul Educației Naționale (MEN) a transmis 100 de propuneri pentru același număr de terenuri, reprezentând Baze sportive de tip 2 precum și 25 de rezerve.

În urma punerii la dispoziție a propunerilor FRF și MEN, CNI a transmis o adresă către potențialii beneficiari în vederea depunerii de solicitări. Termenul limită de depunere a solicitărilor a fost 1 iulie 2019

Până în prezent, CNI a primit un total de 228 de răspunsuri de la beneficiari, din care: 11 cereri de renunțare; 61 de solicitări au fost complete în vederea selectării; în timp ce 156 de solicitări necesită completări ale documentației.

Consiliul Concurenței cere reglementarea juridică a terenurilor puse la dispoziția unor companii CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței cere reglementarea juridică a terenurilor puse la dispoziția unor companii

În vederea aprobării indicatorilor tehnico-economici pentru fiecare dintre amplasamentele propuse, beneficiarii vor depune următoarele documente: hotărârea beneficiarului de predare a amplasamentului pe perioada realizării investiției, pe bază de protocol, liber de orice sarcini; certificat de urbanism și avizele aferente; studii geotehnice și topografice.

Ulterior aprobării indicatorilor tehnico-economici se vor demara procedurile de achiziție publică pentru proiectare (adaptare la amplasament) și execuție.

FOTO Guvernul promite să lanseze construcția a 400 de terenuri de fotbal. Gică Popescu - printre cei care promit

Cum vor arăta stadioanele

BAZĂ SPORTIVĂ DE TIP 1

FOTO Guvernul promite să lanseze construcția a 400 de terenuri de fotbal. Gică Popescu - printre cei care promit

Suprafața minimă de teren necesară construirii este de aproximativ 13.202 mp (dimensiuni minime lungime 164m, lățime 80,5m) 

Baza sportivă va avea următoarele funcțiuni:

- Teren sportiv fotbal dimensiuni omologate UEFA și FRF cu dimensiuni 105m x 68m cu nocturnă și tribune pentru 500 de spectatori

- Teren sportiv mic ce va fi tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis și va avea dimensiunea de 20m x 40m

- Clădire vestiare și administrativă

- Parcare autovehicule și autocar

Valoarea estimată pentru baza sportivă de tip 1 este de 1,7 milioane de euro.

Traficul Capitalei, cu 14 kilometri pe oră: Angajați din București fac, în medie, 46 de minute până la birou, unde sunt nemulțumiți de oferta de restaurante și cafenele CITEȘTE ȘI Traficul Capitalei, cu 14 kilometri pe oră: Angajați din București fac, în medie, 46 de minute până la birou, unde sunt nemulțumiți de oferta de restaurante și cafenele

BAZĂ SPORTIVĂ DE TIP 2 

FOTO Guvernul promite să lanseze construcția a 400 de terenuri de fotbal. Gică Popescu - printre cei care promit

Suprafața minimă de teren necesară construirii este de aproximativ 1.508 mp (dimensiuni minime lungime 58m, lățime 26m). 

Baza sportivă va avea următoarele funcțiuni:

- Teren multifuncțional pentru handbal, baschet, volei și tenis cu dimensiunile de 20m x 40m

 - Clădire vestiare

Valoarea estimată a bazei sportive de tip  2 este fi de circa 40.000 euro.

GALERIE FOTO Domeniul și palatul Mocioni-Teleki din județul Arad, scoase la vânzare pentru 1,1 milioane de euro CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Domeniul și palatul Mocioni-Teleki din județul Arad, scoase la vânzare pentru 1,1 milioane de euro

BAZĂ SPORTIVĂ DE TIP 2 PENTRU NEVĂZĂTORI

FOTO Guvernul promite să lanseze construcția a 400 de terenuri de fotbal. Gică Popescu - printre cei care promit

Suprafața minimă de teren necesară construirii este de aproximativ 1.144 mp (dimensiuni minime lungime 44m, lățime 26m). 

Terenul de fotbal va avea o suprafață de joc de 20m x 40m,  iar marcajele terenului sunt conforme cu cerințele IBSA (International BlindSportsFederation).

Pe una din laturile lungi se vor amplasa 2 bănci de câte 10 scaune pentru rezerve și antrenori, iar terenul va fi dotat și cu o instalație pentru iluminat nocturn.

Valoare estimată a bazei sportive de tip 2 pentru nevăzători este de 57.000 euro.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
baze
sportive
teren
fotbal
constructie
fotbal
gica popescu
suciu
guvern