FOTO Octavian Tănase, proprietarul retailerului de mobilă Serico și primul partener al lui Dan Șucu, intră pe piața rezidențială, lângă sediul Oracle

FOTO Octavian Tănase, proprietarul retailerului de mobilă Serico și primul partener al lui Dan Șucu, intră pe piața rezidențială, lângă sediul Oracle
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 12 ian 2021

Omul de afaceri Octavian Tănase, cel care l-a inițiat pe Dan Șucu în industria mobilei, își face intrarea pe sectorul rezidențial al pieței imobiliare prin transformarea în bloc de apartamente a unei clădiri industriale ce aparține fostului producător de mobilă Serico din zona de birouri Pipera, lângă sediul Oracle, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

După o serie de majorări de capital, în 2019, firma Multi Mobila, controlată de antreprenorul Octavian Tănase, a devenit acționarul majoritar al Serico, firmă listată pe segmentul AeRO al Bursei de Valori București. Astăzi, aceasta deține 74,1% din Serico.

La sfârșitul anului trecut, Serico a primit un certificat de urbanism care are ca scop supraînălțarea fostei clădiri industriale, transformată în birouri și spații comerciale, de pe Șoseaua Pipera, nr. 46H, de lângă sediul Oracle. Intenția este de a crește numărul de etaje de la 4 la P+6E+7p+piscină și de a transforma clădirea în bloc cu apartamente. Pentru asta se vor face recompartimentări interioare, schimbarea fațadelor și schimbarea destinației etajelor 3 și 4 din spațiu comercial și de depozitare în apartamente.

În prezent, Serico nu desfășoară activitate de producție și nu deține în proprietate capacități de producție. Vânzarea produselor de mobilier reprezintă circa 1% din cifra de afaceri a companiei, care se concentrează pe închirierea spațiilor de pe Șoseaua Pipera. Produsele de mobilier sunt comercializate numai pe piața internă, prin magazinul propriu de desfacere. Gradul de uzură al proprietăților imobiliare deținut de Serico este de aproximativ 65%, ceea ce presupune resurse financiare importante pentru reparația și modernizarea acestora.

EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, intră pe o nouă piață, evaluată la peste 160 milioane euro. Își unesc forțele, în premieră, cu SIF Banat - Crișana și TeraPlast. În afacere este și deținătorul brandului Mototol CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, intră pe o nouă piață, evaluată la peste 160 milioane euro. Își unesc forțele, în premieră, cu SIF Banat - Crișana și TeraPlast. În afacere este și deținătorul brandului Mototol

„Având în vedere evoluția tranzacțiilor pe piața imobiliară, criza economică și financiară generată de pandemia COVID-19, în anul 2020 estimăm scăderea substanțială a veniturilor din închiriere, care sunt principala sursă de venit a societății“, se arată într-unul dintre rapoartele financiare ale Serico. În primul semestru din 2020, compania a realizat o cifră de afaceri de 1,3 milioane de lei, în scădere de la 1,6 milioane lei, cât avea un an mai devreme.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții Serico nu au răspuns până la publicarea acestui articol.

Decizia Serico vinde după ce familia italiană Nusco, vecină de proprietate cu clădirea ce urmează a fi transformată, a demarat anul trecut construcția unui proiect rezidențial major, care va avea peste 600 de apartamente până în 2023.


Cu acest proiect, Octavian Tănase se alătură unor investitori precum Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Mohammad Murad, Dragoș Bîlteanu, Ali Madadi, One United Properties, London Partners, Forte Partners, Hagag, Nusco sau Prime Kapital, care lucrează la proiecte rezidențiale în această zonă, după ce au speculat că spre perimetrul format din Blvd-ul Barbu Văcărescu, Șoseaua Pipera și Șoseaua Dimitrie Pompeiu, considerat City-ul românesc, făceau zilnic naveta circa 100.000 de angajați.

Începuturile antreprenoriale ale lui Octavian Tănase coincid cu cele ale lui Dan Șucu. Cei doi au deschis, împreună, în 1991 un magazin de mobilă pentru casă, însă în 1993 s-au despărțit: Dan Șucu pentru a înființa Mobexpert, iar Octavian Tănase pentru a prelua fosta societate la care lucra.

Ioannis Papalekas se asociază cu cel mai mare investitor imobiliar din Grecia, după vânzarea afacerii sale din România. A cheltuit deja aproape jumătate din banii de pe Globalworth CITEȘTE ȘI Ioannis Papalekas se asociază cu cel mai mare investitor imobiliar din Grecia, după vânzarea afacerii sale din România. A cheltuit deja aproape jumătate din banii de pe Globalworth

Evoluția tranzacțiilor imobiliare din ultimele luni sfidează pronosticurile negative avansate de unii investitori imobiliari, care preconizau o scădere continuă a volumului de vânzări pe fondul epidemiei de coronavirus. În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, o dovadă a încrederii în piață.

Numărul tranzacțiilor imobiliare a explodat în luna decembrie, cu o creștere de peste 53% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, până la peste 77.000 de tranzacții, o creștere depășită doar în ianuarie 2018, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta este a șasea lună de creștere de la începutul pandemiei, iar în octombrie s-a înregistrat cel mai mare volum lunar de tranzacții imobiliare din ultimii 3 ani.

Volumul de tranzacții din întregul an 2020 este cu circa 12% peste cel din 2019, după ce în  trimestrul al treilea din an s-a recuperat mult din decalajul apărut în primele cinci luni. Astfel, volumul anual a reintrat pe creștre, așa cum anticipa Profit.ro, după ce în 2019 s-au înregistrat cu 4,1% mai puține tranzacții decât în 2018, iar în 2018 cu 10,2% mai puține decât în 2017.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
octavian tanase
serico
apartamente