FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender își vinde sediul central din București cu discount semnificativ, sub valoarea de lichidare

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender își vinde sediul central din București cu discount semnificativ, sub valoarea de lichidare
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 13 aug 2018

Furnizorul de servicii geologice și geofizice pentru industria petrolieră Prospecțiuni SA, controlat de omul de afaceri Ovidiu Tender și aflat de peste 2 ani în insolvență, și-a scos la vânzare actualul sediu administrativ din București, din strada Caransebeș nr. 1, banii pe care compania speră să-i obțină la licitație urmând să fie folosiți pentru plata creanțelor creditorilor săi, potrivit planului de reorganizare elaborat de administratorul judiciar Euro Insol.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Licitația va fi organizată pe 27 august.

Prețul de pornire este de 4,905 milioane euro plus TVA. Anterior, activul, ipotecat în favoarea EximBank, fusese evaluat la o valoare de piață de 6,54 milioane euro și una de lichidare de 4,91 milioane euro.

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender își vinde sediul central din București cu discount semnificativ, sub valoarea de lichidare

Euro a crescut peste pragul de 4,65 lei. Francul elvețian, la cel mai mare nivel din ultimul an CITEȘTE ȘI Euro a crescut peste pragul de 4,65 lei. Francul elvețian, la cel mai mare nivel din ultimul an

Ansamblul imobiliar este compus dintr-un teren de 8.940 metri pătrați, plus patru clădiri, cu o suprafață construită desfășurată totală de 12.874 mp. Prospecțiuni SA își va reloca sediul administrativ pe proprietatea pe care o deține la adresa din strada Coralilor nr. 20.

După cum Profit.ro a relatat în premieră, în primăvara anului trecut, Prospecțiuni SA a vândut cu 5,6 milioane euro un teren de peste 2 hectare situat în cartierul Chitila din sectorul 1 al Capitalei firmei imobiliare Akcent Development SRL, deținută în proporție de 100% de către Alin Niculae, patronul Oscar Downstream, cel mai mare distribuitor independent de carburanți din România.

Pe terenul respectiv, situat pe strada Navigației nr. 2A, funcționa o bază de reparații de echipamente a Prospecțiuni SA, activitatea de acolo fiind relocată de către companie.

Europa, afectată de cea mai mare grevă din istoria Ryanair. Curse anulate și în București CITEȘTE ȘI Europa, afectată de cea mai mare grevă din istoria Ryanair. Curse anulate și în București

Prospecțiuni SA, intrată în insolvență în aprilie 2016, primul trimestru din 2018 cu un profit net de 15,63 milioane lei, față de pierderea de 4,37 milioane lei din perioada similară a anului trecut, și cu o cifră de afaceri de peste 51 milioane lei, de peste 18 ori mai mari comparativ cu T1 2017.

Potrivit administratorului judiciar Euro Insol, compania a fost obligată să ceară intrarea în insolvență în urmă cu peste 2 ani atât din cauza amânării de proiecte de către clienții din industria petrolieră, după prăbușirea prețurilor la țiței și gaze, cât și ca urmare a sechestrului instituit de ANAF asupra activelor imobiliare ale companiei în dosarul Carom, sechestru care a dus ulterior la refuzul băncii de stat Eximbank de a prelungi o linie de credit de 13 milioane lei acordată Prospecțiuni SA.

Ovidiu Tender, care controlează furnizorul de servicii geologice și geofizice pentru industria petrolieră Prospecțiuni prin firma Tender SA, cu 55,7% din acțiuni, a fost condamnat pe 8 iunie 2015 la 12 ani și șapte luni de închisoare pentru înșelăciune și spălare de bani în dosarul Carom și își ispășește pedeapsa la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad.

FOTO Prospecțiuni SA a lui Tender își vinde sediul central din București cu discount semnificativ, sub valoarea de lichidare

viewscnt
Afla mai multe despre
prospectiuni sa
prospectiuni
tender
ovidiu tender
vanzare sediu
teren si constructii
strada caransebes