FOTO Un parteneriat public-privat în beneficiul comunității. Proiectul IULIUS din Cluj – 54,1 milioane de euro la buget

FOTO Un parteneriat public-privat în beneficiul comunității. Proiectul IULIUS din Cluj – 54,1 milioane de euro la buget
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 23 nov 2020

Parteneriatele public-private, subiect intens vehiculat de la începutul anilor 2000, continuă să fie văzute ca oportunități de dezvoltare. Reprezintă o modalitate prin care autoritățile atrag de partea lor capital privat, reducând din presiunea financiară dată de bugetele administrative, subdimensionate în raport cu planurile de investiții.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În real – estate, un astfel de demers este Iulius Mall Cluj. Centrul comercial inaugurat în 2007 de compania Iulius, după o investiție de 80 de milioane de euro, are la bază și un parteneriat cu o entitate publică, printr-un contract de asociere în participațiune. În 2019, Iulius Mall Cluj a înregistrat o cifră de afaceri de peste 113 milioane de lei (23,8  milioane de euro), ceea ce-i asigură un loc competitiv în topul performanței mall-urilor din România. Creșterea față de 2018 depășește 12%, continuând tendința ascendentă pe care o înregistrează în cei 13 ani de funcționare.

FOTO Un parteneriat public-privat în beneficiul comunității. Proiectul IULIUS din Cluj – 54,1 milioane de euro la buget

Rezultatele financiare se reflectă și în plan public, Iulius Mall Cluj având la bază și un parteneriat cu Univers T SA, societate care administrează hotelul cu același nume și al cărei unic acționar este Consiliul Județean Cluj. „Iulius Mall Cluj are o suprafață închiriabilă de retail de peste 55.000 mp și este construit, parțial, pe un teren al societății Univers T SA, pentru care virăm anual o cotă de asociere. Până în prezent, proiectul din Cluj, care include și spații de birouri, a direcționat peste 13,2 milioane de euro în acest sens către partener. Iar dacă rămânem la cifre, până în prezent, contribuțiile generate de întregul proiect către Univers T, bugetul local și cel de stat depășesc 54,1 milioane de euro. Numai în 2019 au fost virate 5,7 milioane de euro. Astfel, beneficiile unui parteneriat nu se rezumă doar la impactul imediat, ci și la veniturile directe și indirecte pe termen lung, o sursă constantă de finanțare”, a spus Sorin Guttman, Shopping Center Manager Iulius Mall Cluj.

Parteneriatul cu Iulius a dat o nouă dinamică societății, care a devenit printre cele mai profitabile din portofoliul Consiliului Județean Cluj. „Avantajele asocierii Consiliului Județean Cluj, unic acționar al SC Univers T SA, cu Iulius Mall Cluj se văd dincolo de rezultatele economice, mult îmbunătățite, ale societății, și din punct de vedere al regenerării urbane. Prin investițiile și amenajările făcute de ambele societăți, zona Iulius Mall – Univers T a devenit un magnet pentru locuitorii județului Cluj și nu numai. Parteneriatul dintre cele două entități este un bun exemplu al beneficiilor pe care un parteneriat public-privat le poate aduce”, spune Mariana Leș, director general Univers T.

5.100 locuri de muncă într-un singur proiect

Iulius Mall Cluj a fost inaugurat în anul 2007 și tot aici a fost inclusă și prima clădire office din portofoliul companiei. Ulterior, au mai fost ridicate încă două imobile cu spații de birouri, ajungându-se la o suprafață totală de aproximativ 27.000 mp și 3.000 de angajați. Adăugând și personalul magazinelor, Iulius Mall Cluj reprezintă locul de muncă pentru mai bine de 5.100 de persoane. Evident, atât companiile, cât și angajații sunt alte surse de susținere economică locală și nu numai.

FOTO Un parteneriat public-privat în beneficiul comunității. Proiectul IULIUS din Cluj – 54,1 milioane de euro la buget

3 hectare de parc – semnătura verde

În 2013, după o investiție de peste 2,2 milioane de euro, se inaugura Iulius Parc. Spațiul verde generos reprezintă o reamenajare a terenului de aproximativ 3 hectare aflat lângă Iulius Mall. Acum, parcul este printre cele mai atractive din oraș, nu doar pentru amenajare, ci și pentru că obișnuiește să găzduiască periodic evenimente. „Iulius Parc reprezintă, în același timp, un punct de interes și o punte de legătură cu zone ale cartierului, dispune de infrastructură pentru alergat sau ciclism, este mereu animat de evenimente și, în plus, este atașat celui mai atractiv mall din oraș și din regiune. Anul acesta, parcul a rămas printre puținele locuri care au putut oferi publicului experiența muzicală, cinematografică ori culinară, pe care știm că o apreciază atât de mult. Nu fără eforturi, pentru că a trebuit să ne adaptăm contextului și să asigurăm cele mai bune condiții de siguranță”, a adăugat Sorin Guttman.

În linie cu trendul vestic pe care Cluj-Napoca îl urmează, Iulius Mall și-a adaptat constant activitatea la așteptările publicului. Include peste 240 de locații, de la fashion, restaurante și cafenele, până la servicii variate, iar direcția din ultimii ani este spre branduri premium, așteptate și apreciate de un segment tot mai reprezentantiv de public. Retailul, activitatea principală a proiectului, a fost afectată de pandemie, la fel cum se întâmplă la nivel mondial. Chiar și așa, conducerea Iulius Mall Cluj își păstrează optimismul privind apetența publicului pentru shopping-ul fizic, încurajat de numeroase măsuri de siguranță implementate.

FOTO Un parteneriat public-privat în beneficiul comunității. Proiectul IULIUS din Cluj – 54,1 milioane de euro la buget

viewscnt
Afla mai multe despre
iulius
parteneriat public privat