GALERIE FOTO Domeniul și palatul Mocioni-Teleki din județul Arad, scoase la vânzare pentru 1,1 milioane de euro

Profit.ro
Profit.ro
scris 6 iul 2019

Domeniul și palatul Mocioni-Teleki din satul Căpâlnaș (județul Arad) sunt scoase la vânzare de Artmark pentru 1,1 milioane de euro. Ansamblul se află la 5 km față de castelul regal de la Săvârșin și la 90 km față de Arad. Valoarea lui este estimată la 1,5 - 2 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Exponent al moștenirii arhitecturale lăsate în zona Banatului de familia nobiliară aromână Mocioni, ansamblul din Căpâlnaș vorbește și astăzi despre bunăstarea și importanța acestei familii. Palatul, element-cheie compozițional a întregului ansamblu, este unul dintre primele proiecte ale arhitectului vienez Otto Wagner. Proiectată cu eleganță, după modelul Micului Trianon din Versailles, clădirea este pusă în evidență de parcul dendrologic înconjurător, de 8 hectare, și este deservită de diferitele anexe, constituind astfel ansamblul Mocioni din Căpâlnaș, unul dintre cele mai remarcabile ansambluri nobiliare de secol XIX din spațiul extraurban românesc, potrivit News.ro.

Marcând prima etapă de creație a lui Otto Wagner - cea premergătoare perioadei proiectelor în stil Secession ce vor consacra opera arhitectului vienez - palatul Mocioni este construit într-un spirit clasicizant, de factură eclectică, fiind inspirat de modelul Micului Trianon din Versailles.

HARTA Comerciantul de energie electrică Mihai Tufan pregătește o afacere imobiliară într-o zonă de lux a Bucureștiului CITEȘTE ȘI HARTA Comerciantul de energie electrică Mihai Tufan pregătește o afacere imobiliară într-o zonă de lux a Bucureștiului

Logica constructivă interioară a palatului are în centrul schemei funcționale sala bibliotecii, ce găzduia una dintre cele mai valoroase biblioteci private ale Imperiului Austro-Ungar. Această sală este amplasată în centrul de greutate a planului nivelului de călcare al construcției și este acoperită, la nivelul etajului și al șarpantei, cu două luminatoare suprapuse, ce îi garantează necesarul de lumină naturală. La parter, biblioteca este precedată, înspre accesul principal, de un salon de onoare, iar înspre accesul dinspre parc, de nodul de circulație verticală, dominată de o scară impresionantă. La etaj, deasupra sălii bibliotecii și în jurul primului luminator, se dezvoltă o cursivă, ce deservește diversele saloane perimetrale.

Din punct de vedere al tratării interiorului, se remarcă jocul de culori al finisajelor, calitatea materialelor folosite, bogăția elementelor decorative și subtilitatea plastică a accesoriilor. Cele câteva corpuri de iluminat, mobilierul din lemn masiv și șemineele ce au fost conservate atestă imaginea somptuoasă a locuirii nobiliare din epoca sa de apogeu.

EXCLUSIV Teia Sponte, apropiat al lui George Becali, pregătește o nouă tranzacție pe piața imobiliară, după afacerea cu IKEA. Are în lucru un proiect cu sute de apartamente CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Teia Sponte, apropiat al lui George Becali, pregătește o nouă tranzacție pe piața imobiliară, după afacerea cu IKEA. Are în lucru un proiect cu sute de apartamente

Parcul este amenajat în jurul palatului, atât cu rolul de a-l pune în evidență ca obiect arhitectural dominant, cât și pentru a completa funcția de loisir a acestor ansambluri. Parcul dendrologic al familiei Mocioni din Căpâlnaș este compus din două zone cu caracter peisagistic distinct. Prima, o grădină semipublică de factură neoclasică, armonizată cu stilul arhitectural al palatului, este dezvoltată în imediata apropiere a acestuia și este constituită din două curți de onoare ce preced accesele principale în construcție, plantate cu arbori de esență rară. A doua zonă, cu caracter privat și proiectată într-un stil romantic, prezintă o vegetație abundentă, alei sinuoase și un pârău amenajat și se află departe de spațiul public, găzduind monumentele funerare ale familiei Teleki.

viewscnt
Afla mai multe despre
domeniul mocioni-teleki
artmark