Hagag a plătit avansul pentru terenul de pe Bulevardul Primăverii

Hagag a plătit avansul pentru terenul de pe Bulevardul Primăverii

Bulevardul Primăverii

Profit.ro
Profit.ro
scris 18 ian 2022

Compania Practic, controlată de Radu Dimofte, unul dintre cei mai mari proprietari de spații comerciale stradale din țară, anunță că a încasat, ca avans, 4 milioane euro de la dezvoltatorul imobiliar cu capital israelian Hagag Development Europe, controlat de omul de afaceri Yitzhak Hagag, pentru terenul de peste 1.360 metri pătrați, pe Bulevardul Primăverii din București, contractat la finele anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Avansul reprezintă jumătate din prețul total.

În decembrie, Hagag Development Europe a cumpărat un teren de peste 1.360 metri pătrați, pe Bulevardul Primăverii din București, de la compania Practic.

Tranzacția a fost fixată la 8 milioane euro.

Profit.ro a anunțat anterior că Hagag urmează să cumpere de la doi parteneri ai lui Ioannis Papalekas și un teren pe Calea Floreasca, un punct fierbinte pe harta imobiliară a Bucureștiului, la un preț de peste 1.700 de euro/metru pătrat, redus cu peste 18% după o vânzare eșuată.

Recent, Hagag a cumpărat hotelul lui Adrian Sârbu, fostul Boss PRO TV - vezi AICI

Prin compania Practic, Radu Dimofte deține construcții și terenuri cu o valoare de peste 82 milioane euro.

Sphera Francise Group este principala afacere din grupul lui Dimofte. Prin intermediul acesteia el operează restaurantele KFC, Pizza Hut și Taco Bell. De asemenea, omul de afaceri mai administrează în România brandurile Cinnabon, Paul și Hard Rock Cafe.

Dimofte a fost, în urmă cu câțiva ani, principalul partener de afaceri al lui Gabriel "Puiu" Popoviciu, împărțind cu acesta controlul asupra proiectului rezidențial și de retail Băneasa, al hotelurilor Howard Johnson (acum Sheraton), Ramada Park și Ramada Plaza din București, dar și o serie de alte afaceri imobiliare, printre care spații de birouri și de retail în zona centrală a Capitalei. În urma "partajului" de după separarea celor doi, Dimofte a rămas, printre altele, cu cele trei hoteluri.

viewscnt
Afla mai multe despre
hagag
victoria ventures
ioannis papalekas
negropontes