Hotelul Triumf a fost scos din nou la vânzare, dar de această dată prin negociere

Hotelul Triumf a fost scos din nou la vânzare, dar de această dată prin negociere
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 17 oct 2015

Hotelul Triumf din Capitală, unul dintre cele mai valoroase active aflate în portofoliul RA-APPS, a fost scos din nou la vânzare, dar de această dată prin negociere, operațiune care confirmă informațiile transmise anterior de Profit.ro și la care statul apelează după ce toate cele trei tentative de organizare a unei licitații au eșuat din lipsă de oferte.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Hotelul poate fi acum cumpărat decătre orice potențial investitor, la un preț de 14,1 milioane de euro plus TVA, propus de Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), care administrează clădirea în numele statului.

La cele trei licitații inițiate de către regie, începând cu luna octombrie a anului trecut, prețul de pornire a fost redus succesiv de la 19,6 milioane de euro plus TVA la 15,9 milioane de euro plus TVA, fără să fie primită nicio ofertă.

Noua lege care reglementează vânzarea imobilelor RA-APPS, aprobată de Guvern în urmă cu doi ani, stabilește că, în cazul în care cea de-a treia licitație a avut loc fără ca vreun ofertant să fi oferit cel puțin prețul de pornire al licitației, imobilul va putea fi vândut prin negociere, pe baza unei oferte de cumpărare care va putea fi mai mică cu 30%, dar nu mai mică decât valoarea de inventar a imobilului. O nouă licitație va fi organizată doar dacă sunt primite mai multe oferte pentru negociere.

Hotelul a fost scos la vânzare prima dată în 2007, dar Copos a blocat licitația

Imobilul a fost scos la vânzare pentru prima dată în 2007,  la un preț de pornire de 32,5 milioane euro plus TVA, dar licitația a fost contestată atunci în instanță de firma Athenee Phenix Group, controlată de compania Ana Hotels a omului de afaceri George Copos și care deține hotelul Athenee Palace Hilton.

La licitație s-au prezentat companiile Roses Residential Park București, BEA Hotels Eastern Europe România și Athenee Phenix Group, dar comisia RA-APPS a constatat că scrisoarea de garanție bancară depusă de Athenee Phenix, care deține hotelul Athenee Palace Hilton, nu îndeplinea criteriile de înscriere. Athenee Phenix Group a fost descalificată iar licitația a fost anulată, deoarece era nevoie să existe cel puțin trei oferte valabile.

GALERIE FOTO Cele mai frumoase hoteluri boutique din lume, unde trebuie să stai cel puțin o dată în viață CITEȘTE ȘI GALERIE FOTO Cele mai frumoase hoteluri boutique din lume, unde trebuie să stai cel puțin o dată în viață

Athenee Phenix Group a acționat în instanță regia, administratorul hotelului și organizatorul licitației, cerând anularea hotărârii care o descalifica și plata unor daune de 150.000 euro.

Prima decizie a instanței a fost favorabilă firmei, dar RA-APPS a depus recurs și Curtea de Apel București a respins în totalitate, în martie 2008, contestația Athenee Phenix Group, prin decizie definitivă și irevocabilă.

Problema nu era însă rezolvată, deoarece hotărârea instanței conținea "o eroare materială": judecătorii au transcris greșit numele firmei, fiind scris numai «S.C. Athenee Group S.A» în loc de «S.C. Athenee Phenix Group S.A». A fost nevoie ca părțile să apară din nou în instanță pentru îndreptarea erorii.

Hotel aflat în zona ultracentrală a Capitalei, al BNR inițial, al comuniștilor ulterior și al nimănui în final

Hotelul, clasificat la două stele și cu o suprafață de aproape 6.000 metri pătrați, este amplasat pe un teren de 15.000 metri pătrați lângă Bulevardul Kiseleff din Capitală, zonă ultracentrală a Bucureștiului, și dispune de 98 camere și apartamente pe 4 etaje, un restaurant cu o capacitate de 120 de locuri și o grădină de vară cu 60 de locuri.

Imobilul este pe lista monumentelor istorice, fiind construit în perioada interbelică de către arhitectul care a proiectat și Arcul de Triumf. Clădirea a fost folosită ca bloc de locuințe de către angajații băncii naționale și utilizată ulterior, după al doilea război mondial, de Partidul Comunist ca hotel pentru cazarea oaspeților din străinătate.

După 1989, hotelul nu a mai fost îngrijit corespunzător de către stat, lipsa renovărilor și a reparațiilor dese în pofida plângerilor primite din partea clienților fiind justificată de către autorități prin lipsa banilor.

În aceste condiții, hotelul nu și-a putut depăși statutul de unitate cu doar două stele, din cauza igrasiei și a ploșnițelor, fiind o exemplificare a proverbului ”brânză bună în burduf de câine”.

viewscnt
Afla mai multe despre
hotel
negociere