Impact Developer & Contractor, vânzări mai mari de locuințe, dar profit în scădere

Impact Developer & Contractor, vânzări mai mari de locuințe, dar profit în scădere

Sursa foto: Marlee / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 11 aug 2017

Deși și-a sporit vânzările de locuințe cu 30%, dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor, controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a raportat pentru primul semestru al acestui an un profit net cu 1,5 milioane de lei mai mic comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Impact Developer & Contractor (IMP) a realizat în primele 6 luni ale anului venituri operaționale de 70,71 milioane lei, în creștere cu 13,37% față de cele de 62,15 milioane lei din perioada similară din 2016. Din acestea, veniturile din vânzări de stocuri de proprietăți rezidențiale au reprezentat 67,46 milioane lei, fiind cu 30,15% mai mari decât cele de 51,83 milioane lei din prima jumătate a anului trecut.

În același interval de raportare, cheltuielile operaționale s-au majorat cu 17,21%, la 56,92 milioane lei, de la 48,56 milioane lei. Astfel, rezultatul operațional a fost de 13,78 milioane lei, în urcare cu 1,40% față de 13,59 milioane lei în S1 2016. La aceeași bază de raportare, profitul net a coborât cu 10,99%, la 12,23 milioane lei, de la 13,74 milioane lei.

Producătorul de materiale de construcții Cemacon Zalău, creștere de peste 6 ori a profitului. Piața este încă într-o zonă de preț scăzut în raport cu evoluția consumului CITEȘTE ȘI Producătorul de materiale de construcții Cemacon Zalău, creștere de peste 6 ori a profitului. Piața este încă într-o zonă de preț scăzut în raport cu evoluția consumului

Compania a obținut în prima parte a verii finanțări pentru construcția clădirilor din ansamblul rezidențial Greenfield din Băneasa, respectiv o emisiune de obligațiuni de 12 milioane euro cumpărată de fonduri de investiții administrate de Credit Value Investments Sp. z.o.o. din Polonia și un împrumut de 32,73 milioane lei contractat de la Piraeus Bank.

Datoriile totale la 30 iunie afișate în raportarea financiară semestrială publicată ieri după închiderea ședinței de tranzacționare erau de 110,11 milioane lei, fiind cu 17,31% mai mare decât cele de 93,86 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, activele totale ale companiei s-au majorat cu 3,30%, la 500,63 milioane lei, de la 484,63 milioane lei. Din aceste active, numerarul de pe bilanț este de 10,94 milioane lei.

Impact, companie controlată de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 49,48%, este listată la cota BVB, iar prețul de închidere al sesiunii de ieri, de 0,9900 lei/acțiune, conferă acestei societăți o capitalizare de piață de 275,09 milioane lei (60,13 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
impact
bvb
bursa
greenfield
piraeus bank
obligatiuni