Ministerul Dialogului Social caută să închirieze pe piață un sediu în centrul Capitalei. La Ministerul Fondurilor Europene, contractul cu Papalekas a ajuns în instanță

Ministerul Dialogului Social caută să închirieze pe piață un sediu în centrul Capitalei. La Ministerul Fondurilor Europene, contractul cu Papalekas a ajuns în instanță
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 20 iul 2017

Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social caută să închiriereze un spațiu de birouri cu destinația de sediu administrativ și cu o suprafață utilă de peste 1.000 metri pătrați, aflat pe o rază de maximum 3 kilometri distanță de punctul ”zero” al Bucureștiului. În prezent, ministerul are sediul în clădirea Guvernului, care nu asigură spațiu suficient.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Reprezentanții ministerului au declarat pentru Profit.ro că, în prezent, angajații au toate birourile în doar 3 camere din Palatul Victoria.

Contractul de închirere va fi încheiat pentru o perioadă de 4 ani.

Spațiul va fi necesar organizării de birouri pentru angajați, pentru până la maxim 106 persoane, compartimentarea cu pereți în funcție de configurația de lucru necesară, respectiv minimum 6 mp/ personal de execuție, la care se adaugă birouri pentru demnitari sau personal cu funcție de conducere.

Clădirea cu spațiile de birouri va trebui să fie ușor accesibilă cu mijloacele de transport în comun, să aibă acces la rețeaua de metrou pe o rază de 250 m, să faciliteze accesul la spații de parcare amenajate și să nu fie încadrată în clasa I de risc seismic.

De asemenea, fațadele clădirii trebuie să nu fie deteriorate, iar spațiul de birouri va trebui să fie compact, iar în cazul în care este dispus pe mai multe nivele, acestea vor fi, de preferat, consecutive. Nu vor fi acceptate ofertele cu spațiul de închiriat dispus pe o diferență de mai mult de un etaj sau aflat în mai multe imobile.

Sistemul exproprierilor va fi schimbat, instanțele vor soluționa cererea de suspendare a procedurii în doar 3 zile CITEȘTE ȘI Sistemul exproprierilor va fi schimbat, instanțele vor soluționa cererea de suspendare a procedurii în doar 3 zile

Data limită de depunere a ofertelor la sediul Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social este 25.07.2017 ora 10:00, iar toată documentația necesară pentru depunerea ofertelor poate fi accesată AICI.

În mod normal, Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) este cea care asigură, din portofoliul imobiliar propriu, sedii pentru instituțiile administrației publice, așa cum este cazul pentru multe ministere. În ultimii ani, însă, Regia se confruntă cu lipsa unor spații adecvate pentru activitățile curente ale unei instituții publice, așa că multe dintre acestea sunt nevoite să închirieze de pe piață sedii.

VIDEO&FOTO Fiscul vinde la licitație un hotel din Băile Herculane, construit în 1865 de austrieci. Clădirea a fost inclusă în Top 10 hoteluri bântuite CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Fiscul vinde la licitație un hotel din Băile Herculane, construit în 1865 de austrieci. Clădirea a fost inclusă în Top 10 hoteluri bântuite

Profit.ro a relatat că Ministerul Fondurilor Europene, după ce în 2013 s-a mutat în clădirea Tower Centre International din Piața Victoriei, deținută de omul de afaceri Ioannis Papalekas, a primit, anul trecut, de la Guvern un spațiu în Palatul Parlamentului, dar pe care că nu l-a putut folosi din cauza condițiilor improprii.

Anul trecut, același minister a încheiat un contract pentru a se muta pe amplasamentul fostei fabrici Semănătoarea din București. La licitație a participat și Tower Center International SRL, care a dat ulterior în judecată Ministerul Fondurilor Europene, cerând anularea licitației.

viewscnt
Afla mai multe despre
minister
sediu
centru
bucuresti
capitala
dialog
social
guvern
birou
spatiu