Noi sectoare din industrie solicită facilitățile acordate firmelor din construcții. Finanțele invocă deficitul bugetar și se tem de noi revendicări

Noi sectoare din industrie solicită facilitățile acordate firmelor din construcții. Finanțele invocă deficitul bugetar și se tem de noi revendicări
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 29 iul 2019

Reprezentanții industriei producătoare de izolatori ceramici de medie și înaltă tensiune au solicitat Ministerului Finanțelor includerea acestui domeniu în categoria companiilor pentru care se aplică scutirea de impozit pentru salariați. Finanțele au arătat, însă, că o astfel de modificare fiscală ar majora deficitul bugetar și ar putea ”să genereze solicitări și din partea altor categorii de contribuabili”.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

De ce este important: Guvernul a adoptat, pe finalul anului trecut, prin OUG 114, o serie de facilități pentru sectorul construcțiilor. Astfel, veniturile brute lunare din salarii cuprinse între 3.000 lei și 30.000 lei sunt scutite de la plata impozitului pe salarii, exceptate de la plata CASS până în 2028, iar cota CAS este redusă de la 25% la 21,25%. Pentru a accesa aceste facilități, însă, o firmă trebuie să aibă peste 80% din cifra de afaceri provenită din construcții sau alte activități precizate de autorități, în special producția unor materiale de construcții.

Mai este bine de știut: Recent, Guvernul a extins aceste facilități la o nouă serie de producători de materiale de construcții, printre care producătorii de ciment, var și ipsos, cărbune inferior și alte produse din minerale nemetalice (printre care și bitum). Astfel, pe lângă activitatea generală de construcții, au fost introduse alte 4 noi coduri CAEN, totalul acestora urcând la 20.

Piața imobiliară: Cererea de locuințe este mai mare, apar întârzieri la încheierea tranzacțiilor. Sfântu Gheorghe - cea mai mare scumpire la nivel național CITEȘTE ȘI Piața imobiliară: Cererea de locuințe este mai mare, apar întârzieri la încheierea tranzacțiilor. Sfântu Gheorghe - cea mai mare scumpire la nivel național

Acum, însă, noi sectoare din industrie solicită aceste facilități.

Astfel, două societăți comerciale din Turda, SC Lapp Insulators SA și SC Cerasind SRL, care reprezintă chiar întreaga industrie producătoare de izolatori ceramici de medie și înaltă tensiune din România, au solicitat Miisterului Finanțelor completarea OUG nr. 114/2018, prin care au fost acordate facilitățile fiscale pentru constriuctori, cu includerea codului CAEN 2343 - Fabricarea izolatorilor și pieselor izolante din ceramică.

Cele două companii s-a deprins după 1989 din societatea Electroceramica, firmă cu tradiție înființată încă din 1935. Cele două companii susțin că timp de zeci de ani au fost principalii angajatori îdin Turda, oferind locuri de muncă și siabiiitate economică orașului, iar, în prezent, în cadrul acestor companii activează aproximativ 500 de angajați.

Totodată, însă, potrivit acelorași companii, producția industrială a acestora se îndreaptă în procent covârșitor către export, iar un procent mai redus, condiționat de nivelul investițiilor în domeniu, pentru susținerea construcțiilor de rețele electrice din România.  

EXCLUSIV Ionuț Nedea, proprietarul agenției litoralulromanesc.ro, și Anca Nedea, fostă șefă a turismului românesc și manager la hotelurile lui Copos și Hagi, cumpără un hotel pe litoral CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Ionuț Nedea, proprietarul agenției litoralulromanesc.ro, și Anca Nedea, fostă șefă a turismului românesc și manager la hotelurile lui Copos și Hagi, cumpără un hotel pe litoral

La momentul de față, și angajatorii din Turda se confruntă cu o situație extrem de dificilă pe piața muncii, caracterizată prin lipsa acută a forței de muncă, atât calificată, cât și necalificată, susțin reprezentanții companiilor menționate, care mai arată că industria producătoare de izolatori ceramici necesită un număr mare de angajați, dar și o stabilitate a forței de muncă, formarea angajaților ca și ceramiști necesitând o perioadă lungă.

”Neincluderea în forma actuală a Ordonanței 114/2018 a coduiui CAEN 2343 în lista domeniilor de producere a materialelor de construcții, în condițiile existenței unui număr foarte mare de societăți din industria materialelor de construcții în zona Turzii (Holcim, Saint-Gobain, Module Decorative Solution, Henkel, etc.) a creat o situație foarte dificilă in cadrul companiilor noastre și implicit a industriei pe care o reprezentăm, caracterizată prin riscul mare de migrare a muncitorilor calificați în domeniul nostru de activitate la alte companii deja beneficiare de prevederile acestei Ordonanțe. Având în vedere, de asemenea, părăsirea în continuare a locurilor de muncă de către vechii angajați, formați în domeniul nostru de activitate, care, în căutarea unui trai mai bun, decid să lucreze în alte țări, stabilizarea situației din companiile noastre și implicit a industriei producătoare de izolatori ceramici din România necesită creșterea cât mai urgentă a veniturilor nete ale angajaților”, se arată în memoriul transmis Finanțelor.

Prin urmare, companiile menționate afirmă că deși reprezintă un efort financiar foarte mare pentru industrie, se angajează la creșterea salariului minim al propriilor angajați la 3.000 lei brut.

Ministerul Economiei va cere Guvernului să șteargă datorii de peste 161 miloane lei ale companiilor din industria de apărare CITEȘTE ȘI Ministerul Economiei va cere Guvernului să șteargă datorii de peste 161 miloane lei ale companiilor din industria de apărare

Finanțele invocă deficitul bugetar și se tem că noi industrii vor solicita faciltiățile fiscale. 

Răspunzând solicităriilor companiilor din Turda, Ministerul Finanțelor arată, în primul rânbd, că includerea pe lista domeniilor de activitate pentru care se acordă facilități fiscale și a codului CAEN 2343, Fabricarea izolatorilor și pieselor izolante din ceramică, trebuie analizată la nivelul Guvernului și Federației Patronatelor Societăților din Construcții, pentru a se stabili dacă măsura corespunde acordului încheiat între acestea.

Pe de altă parte, ministerul de resort avertizează că extinderea facilităților fiscale va conduce la un impact bugetar negativ asupra veniturilor bugetului general consolidat, și anume de -1,6 milioane lei doar pentru 6 luni de aplicare în anul 2019.

Teama cea mai mare a Finanțelor este însă că noi domenii ale industriei vor solicita astfel de facilități.

”Atragem atenția asupra faptului că, pe viitor, există riscul ca extinderea categoriilor de persoane care să beneficieze de scutirea de la plata impozitului pe venit/contribuții, să genereze solicitări și din partea altor categorii de contribuabili, cu efect negativ asupra încasărilor bugetare”, arată MInisterul Finanțelor Publice.

viewscnt
Afla mai multe despre
constructii
salariu minim
facilitati fiscale
turda
ceramica
industrie
finante
deficit