Nouă prelungire, de 2 ani, la un pas de adoptare pentru autorizații de construire deja prelungite

Nouă prelungire, de 2 ani, la un pas de adoptare pentru autorizații de construire deja prelungite
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 25 oct 2022

Autorizațiile de construire deja prelungite și aflate în termen de valabilitate vor putea fi prelungite cu încă 24 de luni și nu cu diferența până la 24 de luni față de prelungirea inițială, prevede un amendament introdus într-o ordonanță de urgență de actuala putere.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: Până în vara acestui an, legislația că prelungirea autorizației de construire este posibilă o singură dată și  cu maximum 12 luni. Parlamentul a decis însă anul acesta că autorizația de construire poate fi prelungită - la cerere - cu maximum 24 de luni, înainte cu cel puțin 45 de zile de expirare. Totodată, autorizațiile care au intrat în ultmele 30 de zile de valabilitate erau prelungite automat cu încă 90 de zile, conform prevederilor Legii nr.176/2022, intrate în vigoare la 9 iunie anul acesta.

LEGE Schimbări în Codul Muncii: Salariații vor avea dreptul la un nou concediu și chiar să absenteze de la muncă. Program individualizat de muncă, inclusiv cu tele-muncă CITEȘTE ȘI LEGE Schimbări în Codul Muncii: Salariații vor avea dreptul la un nou concediu și chiar să absenteze de la muncă. Program individualizat de muncă, inclusiv cu tele-muncă

Modificările din vară au fost justificate de aleși prin ”blocajele apărute la nivel economic – criza materialelor de construcții, creșterea prețurilor, deficitul de forță de muncă în construcții la nivel național, perioadele de lock-down sau restricțiile generate de starea de urgență sau alertă, îmbolnăvirea lucrătorilor, efecte care au produs sincope în procesele de construire ce au condus la imposibilitatea finalizării lucrărilor de construcții în termenele estimate în graficele de lucrări”.

Astfel, noua lege a stabilt la art. III că: ”în cazul în care lucrările de construcții nu pot fi începute ori nu pot fi executate integral la termenul stabilit, investitorul poate solicita autorității emitente prelungirea valabilității autorizației cu cel puțin 45 zile lucrătoare înaintea expirării acesteia. Prelungirea valabilității autorizației se acordă gratuit, o singură dată și pentru o perioadă nu mai mare de 24 luni”.

Totodată, pentru a se asigura tratamentul echitabil, și titularii autorizațiilor de construire care au obținut deja o prelungire de până la 12 luni pot obține și restul diferenței de prelungire până la 24 de luni.

Autorizațiile de construire deja prelungite în limitele legii, aflate în termen de valabilitate la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de același regim ca cel prevăzut la art. III, respectiv mai pot fi prelungite cu o perioadă egală cu diferența până la 24 de luni”, a fost noua prevedere introdusă în lege.

Modificare avizată la Codul Fiscal: Achizițiile destinate construirii sau modernizării de spitale, scutite de TVA în cazul anumitor entități CITEȘTE ȘI Modificare avizată la Codul Fiscal: Achizițiile destinate construirii sau modernizării de spitale, scutite de TVA în cazul anumitor entități

Acum, aleșii din comisiile de specialitate au găsit că și această din urmă prevedere trebuie modificată și au introdus într-o ordonanță de urgență, fără legătură cu legislația construcțiilor, un amendament care va primi miercuri votul final al Parlamentului.

Amendamentul avizat stabilește doar că ”autorizațiile de construire deja prelungite în limitele legii, aflate în termen de valabilitate la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de același regim ca cel prevăzut la art. III”, respectiv de prelungirea, la cerere, cu 24 de luni și nu cu diferența până la 24 de luni. Cererea va trebui formulată tot cu cel puțin 45 de zile lucrătoare înaintea expirării.

”Având în vedere impactul crizei asupra sectorului de construcții, care asigura în 2020 un procent de 9,7% din PIB-ul României, impact care poate însemna întârzieri majore în graficele de execuție sau chiar blocaj total, este necesară intervenția legislativă în vederea eliminării discriminării create, având in vedere ca executarea lucrărilor de construcții a fost afectată de criza in egală măsura atât pentru proiectele pentru care era solicitată prelungirea valabilității autorizației, cât și pentru cele care beneficiază de prevederile art. 7 din legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții”, justifică aleșii necesitatea modificării legii.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
autorizatie
constructie
construire
termen
prelungire
parlament