O treime din vânzătorii de case din Londra și-au dublat banii

O treime din vânzătorii de case din Londra și-au dublat banii

Sursa foto: Natalia Okorokova / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 30 dec 2017

Aproximativ 1 din 3 dintre londonezii care și-au înstrăinat locuințele anul trecut erau proprietari de la începutul deceniului trecut și au încasat sume duble față de cele plătite la achiziție.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Inflamarea pieței imobiliare din Londra a făcut mari câștigători din vechii proprietari. Deținerea medie a proprietăților vândute este de 9 ani conform unei cercetări a agenției imobiliare Hamtons International, ceea ce înseamnă că au marcat câștiguri consistente, transmite The Telegraph. Calcule ale studiului indică faptul că 1 din 3 vânzători chiar și-au dublat banii atunci când au înstrăinat locuința.

Proprietarii care au vândut case în cartierele selecte Kensington și Chelsea au făcut profituri medii de peste 940.000 lire sterline, cu nu mai puțin de 45% dintre aceștia marcând câștiguri de aproximativ 100%. „Prețurile caselor au crescut considerabil în ultimii 9 ani”, spune Johnny Morris, șef de cercetare la Hamptons, adăugând că mulți vânzători au încercat să-și maximizeze câștigul făcând reparații și renovări ale imobilelor puse pe piață.

Semne de slăbiciune în piața imobiliară din Suedia. Pentru prima dată din mai 2012 când prețurile caselor sunt mai mici decât cu un an înainte în cea mai mare economie nordică CITEȘTE ȘI Semne de slăbiciune în piața imobiliară din Suedia. Pentru prima dată din mai 2012 când prețurile caselor sunt mai mici decât cu un an înainte în cea mai mare economie nordică

A fost , în general, un interval marcat de creșteri consistente ale prețurilor din piața rezidențială în toată Marea Britanie, chiar dacă în cecelalte orașe curba scumpirilor nu a fost la fel de accelerată. La nivel național, profitul mediu a fost de peste 92.000 de lire sterline, iar nu mai puțin de 92% din vânzători și-au înstrăinat casa pentru o sumă mai mare decât cea plătită inițial.
În Londra unde prețurile sunt mari piața s-a răcit, spune Morris de la Hamptons, dar chiar și cu modestele aprecieri din ultimul timp, vechii proprietari stau pe valori mult mai mari decât cele de achiziție.

Există și reversul. Prețurile ridicate descurajează cumpărătorii, iar o analiză a agenției imobiliare online eMove indică o scădere cu 25% a cererii de case în Londra la actualele niveluri de cotare. Metodologia de calcul este realizarea unui raport între casele puse în vânzare și cele care sunt efecti vândute. La nivel național, unde prețurile sunt mai puțin inflamate, cererea s-a redus cu numai 4%.

Russell Quirk, fondator la eMove afirmă că scăderea doar marginală a cererii care, în ansamblu, rămâne ridicată, este încurajatoare, având în vedere condițiile de piață mai dure de după votul pentru Brexit din vara anului 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
londra
case
locuinte
balon imobiliar
marea britanie
brexit