Palatului Parlamentului, fosta "Casă a Poporului" din regimul comunist, este evaluat de autorități la peste 5,5 miliarde lei

Palatului Parlamentului, fosta "Casă a Poporului" din regimul comunist, este evaluat de autorități la peste 5,5 miliarde lei
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 19 sep 2019

Palatului Parlamentului, fosta "Casă a Poporului" din regimul comunist, este evaluat de autorități la 5,58 miliarde lei, cu un teren aferent evaluat la 4,29 miliarde lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Valoarea include lucrările de reparații efectuate în ultimii ani.

În urmă cu un an, Profit.ro anunța că Palatul Parlamentului va fi auditat energetic pentru prima dată în istoria sa.

Deputații voiau un "audit energetic complex" al Palatului Parlamentului.

"Auditul energetic complex al imobilului Palatul Parlamentului se va realiza la o clădire având peste 350.000 metri pătrați, un volum de încălzit/răcit de peste 2.800.000 mc, peste 1.000 de camere cu regimuri de înălțime diverse, terase circulabile cu luminatoare, punct termic propriu, stație de hidrofor, puncte de alimentare cu energie electrică, centrale de ventilație și centrală de frig", se menționează în documentele licitației.

Senatorii din comisiile de specialitate au adoptat proiectul care limitează sumele ce pot fi cerute de recuperatori CITEȘTE ȘI Senatorii din comisiile de specialitate au adoptat proiectul care limitează sumele ce pot fi cerute de recuperatori

Costurile Casei Poporului cu energia și apa consumată au depășit un milion de euro. 

viewscnt
Afla mai multe despre
casa poporului
palatul parlamentului
camera deputatilor
audit energetic
consum energie casa poporului
costuri intretinere casa poporului
factura curent casa poporului
cat consuma casa poporului