Peste 50 de proiecte noi, cu investiții de 420 milioane euro, vor lansate la tIMOn

Peste 50 de proiecte noi, cu investiții de 420 milioane euro, vor lansate la tIMOn
Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 19 oct 2016

Peste 50 de proiecte imobiliare noi vor fi prezentate în premieră la Târgul Imobiliar Național – tIMOn, care vor aduce pe piață aproape 6.500 de locuințe, reprezentând investiții de circa 420 de milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Aproximativ 35% din oferta totală prezentă la tIMOn sunt locuințe amplasate în proiecte noi sau scoase la vânzare în premieră. Vedem o avalanșă de proiecte dezvoltate de investori români, dar care mai nou aleg zonele ultracentrale, centrale și semicentrale. Pe piață există un echilibru în ceea ce privește proveniența investitorilor, românii concurând de la egal la egal cu dezvoltatorii cu capital străin”, spune Vlad Vlăsceanu, directorul tIMOn.

Printre proiectele nou lansate se numără: Onix Park, dezvoltat de catre Morad Group în zona de Nord a Capitalei, Estia Park dezvoltat în zona de Est - Pantelimon, Next Home Viitorului ce se va construi in zona Eminescu-Dacia, New Point - noul proiect din Pipera dezvoltat de catre Shikun&Binui, Floreasca Residence, Cartierul Austriac din zona Theodor Pallady, Smart City Residence din Șoseaua Alexandriei și Green Future Residence 3 din Pipera. 

La acestea se adaugă alte proiecte situate în zone centrale și semicentrale, respectiv Tineretului, Șoseaua Nordului, Nerva Traian, Mihai Bravu, Dristor, Iancului, Pache Protopopescu și Alba Iulia, dar și în zone premium: Washington Residence din Dorobanți, Tei Landmark din Lacul Tei, The Forest (Jandarmeriei), Carpathian Estate, Herăstrău Premium, El Nido Residential în  zona Kiseleff.

În total, peste 18.500 de locuințe vor fi scoase la vânzare la tIMOn, cu o valoare de piață de circa 1,2 miliarde de euro.

Târgul Imobiliar Național tIMOn își va deschide porțile joi, 20 octombrie 2016, în pavilionul expozițional din Piața Constituției.

viewscnt
Afla mai multe despre
timon
proiecte noi