Praktiker intră pe online și listează primele 5.000 de produse

Praktiker intră pe online și listează primele 5.000 de produse
Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 25 apr 2016

Retailerul de bricolaj Praktiker a decis să atace segmentul online, primele 5.000 de produse fiind listate pe 20 aprilie pe platforma existentă pe site.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În magazine, oferta Praktiker cuprinde însă peste 40.000 de produse, care, treptat, vor ajunge și în magazinul online.

Primele zile au adus un coș mediu de cumpărături de 850 de lei, mai ridicat decât cel înregistrat în magazine. În medie au fost plasate circa zece comenzi în fiecare zi, cu excepția finalului de săptămână când numărul acestora a crescut la 16 pe zi.

Deocamdată, platforma este în variantă beta, de testare, urmând să fie lansată oficial după Paști. Va conține mai multe îmbunătățiri, printre care opțiunea Clik&Pick, prin care clienții își pot comanda produsele dorite și pot veni să le ridice de la unul din sediile Praktiker.

Praktiker România are un nou director general CITEȘTE ȘI Praktiker România are un nou director general

Până la finalul anului, compania estimează circa 3.000 de comenzi din online, ceea ce reprezintă 1% din traficul de 300.000 de vizitatori ai site-ului.

Praktiker România a fost preluată de la compania germană Praktiker AG, în 2014, de omul de afaceri român de origine turcă Omer Susli.

În 2014, compania a obținut o cifră de afaceri de 585 milioane de lei (131 milioane de euro). Retailerul de bricolaj a trecut pe profit în 2014, cu un câștig net de 90 de milioane lei (20,5 milioane euro), după pierderi de 72 de milioane de lei (16,4 milioane euro) în 2013. În prezent, deține 28 de magazine în 24 de orașe din țară.

Principalii jucători din piața locală de bricolaj sunt Dedeman, Praktiker, Hornbach, Leroy Merlin, Brico Dépôt sau Mr Bricolage.

viewscnt
Afla mai multe despre
praktiker
online
bricolaj