Principalul acționar al Hellenic Bank, a doua cea mai mare bancă din Cipru, investește în sute de apartamente de lux peste drum de complexul lui Țiriac

Principalul acționar al Hellenic Bank, a doua cea mai mare bancă din Cipru, investește în sute de apartamente de lux peste drum de complexul lui Țiriac
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 6 nov 2019

Ciprioții de la Demetra Investments, al căror principal acționar este Logicom – unul dintre cei mai mari distribuitori IT&C din România, s-au reactivat pe piața imobiliară și vor să înceapă construcția unui cartier rezidențial de lux în nordul Bucureștiului, după o pauză de peste un deceniu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

În primăvara acestui an, fondul de investiții Demetra Investments și-a crescut participația în cadrul Hellenic Bank, a doua cea mai mare instituție financiară din Cipru, și a devenit cel mai mare acționar al băncii.

La sfârșitul anului 2007, cu câteva luni înainte de izbucnirea crizei financiare globale, fondul a intrat pe piața imobiliară românească prin achiziția unui teren în zona Băneasa, o investiție de 13 milioane de euro, potrivit presei cipriote. Reprezentanții companiei au anunțat că vor începe imediat dezvoltarea unui cartier denumit Băneasa Gardens, despre care s-a precizat că va cuprinde circa 350 de apartamente de lux.

Planurile ciprioților au fost deturnate de criză, însă proprietatea încă se mai află în portofoliul investitorului. Între timp, peste drum de acest teren, omul de afaceri Ion Țiriac a construit Stejarii Cluj Rezidențial, iar piața a redevenit atractivă.

EXCLUSIV VIDEO Profit TV Cea mai mare afacere imobiliară a anului. Shikun & Binui, controlat de un comerciant de diamante, semnează. Surse Profit.ro: Tranzacție pentru Hermes Business Campus CITEȘTE ȘI EXCLUSIV VIDEO Profit TV Cea mai mare afacere imobiliară a anului. Shikun & Binui, controlat de un comerciant de diamante, semnează. Surse Profit.ro: Tranzacție pentru Hermes Business Campus

Baneasa Gardens

Baneasa Gardens

La începutul acestei toamne, Demetra Investments a reactivat proiectul de pe strada Meteorologiei-Jandarmeriei și a inițiat procedurile de obținere a unui Plan Urbanistic Zonal.

Noul plan prevede construcția a șase blocuri cu două subsoluri și 6 etaje pe un teren în suprafață de circa 15.800 de metri pătrați, ceea ce permite realizarea proiectului inițial cu 350 de apartamente, potrivit estimărilor Profit.ro.

Demetra a intrat pe piața românească într-o perioadă în care urma un plan agresiv de expansiune în vederea reducerii expunerii pe investițiile făcute în companiile listate pe bursa din Cipru. Achiziția terenului din Băneasa a fost realizată în parteneriat cu firma de construcții A. Panayides Contracting, însă aceasta din urmă s-a retras din afacere în decembrie 2009.
Extras PUZ Demetra

Extras PUZ Demetra

Principalul acționar al Demetra, compania Logicom, este prezent în România pe piața de distribuție IT din același an cu Demetra, fiind în concurență cu Network One Distribution a lui Iulian Stanciu. Anul trecut, Logicom a realizat o cifră de afaceri de 172,2 milioane de lei, aproape dublă față de rezultatul din 2017, după ce și-a cumpărat concurentul Gemini SP, o firmă antreprenorială fondată de Vlad și Sanda Maican.

Terenul cumpărat de Demetra este vecin cu cele două loturi cumpărate anul trecut de Speedwell de la Immofinanz și pe care urmează a se dezvolta un ansamblu rezidențial cu circa 800 de apartamente și un cost estimat la 100 milioane de euro.

EXCLUSIV Daniel Pițurlea vrea să mute sediul Concelex și să facă locuințe, în perspectiva noului spital de urgență și a campusului universitar UMF. „Sunt pățit. Sunt mulți speculanți ai dezvoltărilor imobiliare.\ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Daniel Pițurlea vrea să mute sediul Concelex și să facă locuințe, în perspectiva noului spital de urgență și a campusului universitar UMF. „Sunt pățit. Sunt mulți speculanți ai dezvoltărilor imobiliare."

În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, în ciuda evoluției pieței din ultima perioadă. Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În primele nouă luni ale acestui an au fost încheiate circa 383.000 de tranzacții, cu 10,5% mai puține decât în aceeași perioadă a anului trecut. 

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
hellenic bank
demetra investments
logicom