Restricții mai puține pentru închiderea balcoanelor. Acordul vecinilor, eliminat

Restricții mai puține pentru închiderea balcoanelor. Acordul vecinilor, eliminat
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 12 ian 2020

Senatorul PNL Alina Gorghiu a inițiat un proiect de completare a Legii autorizării lucrărilor de construcții care prevede, pentru anumite situații, relaxarea reglementării condițiilor în care locatarii blocurilor își pot închide balcoanele. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Legislația în prezent în vigoare prevede că documentația necesară obținerii autorizației de construire pentru efectuarea de lucrări de închidere a balcoanelor și logiilor trebuie să cuprindă și un memoriu de arhitectură, care trebuie să includă și acordul vecinilor pentru derularea lucrărilor.

"Pentru lucrări de închidere a balcoanelor/logiilor existente se va emite autorizație de construire în baza unei documentații de autorizare cu conținut simplificat având următorul cuprins: memoriu de arhitectură, releveu, fațadă, propunerea de închidere a balcoanelor/logiilor și avizul proiectantului inițial sau, după caz, expertiză tehnică pentru unitatea locativă/spațiul aflat în proprietatea solicitantului, indiferent de funcțiune", prevede Legea în vigoare, în urma modificării din toamna anului trecut.

DOCUMENT Consultanții, avocații și experții contabili vor risca amenzi de până la 100.000 de lei dacă nu vor raporta la ANAF aranjamente transfrontaliere vizând avantaje fiscale CITEȘTE ȘI DOCUMENT Consultanții, avocații și experții contabili vor risca amenzi de până la 100.000 de lei dacă nu vor raporta la ANAF aranjamente transfrontaliere vizând avantaje fiscale

Gorghiu propune ca, pentru lucrările de închidere a balcoanelor de la parterul blocurilor, să nu mai fie nevoie de acordul vecinilor în memoriul de arhitectură, dacă lucrările se efectuează din motive de securitate, pentru atenuarea efectelor noxelor, zgomotelor sau gunoaielor, precum și "din orice alte motive întemeiate, relative la siguranța și sănătatea locatarului".

"Obligativitatea obținerii acordului vecinilor a fost instituită pentru a-i proteja pe aceștia de diferitele inconveniente care izvorăsc din natura lucrărilor, cum ar fi tulburarea liniștii sau orice fel de dezavantaje. Cu toate acestea, cazul invocat in inițiativă este unul special, așa că ar trebui să se bucure de un regim juridic special. Așadar, dacă punem în balanță eventualele prejudicii aduse vecinilor ca urmare a închiderii unui balcon de la parter cu atingerile aduse siguranței și sănătății locatarului ca urmare a refuzului acordului vecinilor, este mai mult decât evident care taler se va înclina", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege.

Inițiatoarea adaugă că "garantarea dreptului la ocrotirea sănătății este o necesitate impusă chiar de Constituția României, republicată, la art. 34 alin. (1). De asemenea, art. 23 alin. (1) din Legea Fundamentală prevede că siguranța persoanei este inviolabilă. Astfel, propunerea legislativă nu face altceva decât să se ralieze la dispozițiile Constituției".

Restricții mai puține pentru închiderea balcoanelor. Acordul vecinilor, eliminat

viewscnt
Afla mai multe despre
alina gorghiu balcoane
inchidere balcoane parter
autorizatie construire inchidere balcoane
acord vecini inchidere balcon
inchidere balcon parter bloc
acte necesare inchidere balcon