Pe 12 octombrie 1917, Guvernul de la Budapesta emitea o ordonanță prin care decreta că, în mai multe județe ale Ungariei, cele mai multe din Transilvania și locuite majoritar de români, orice vânzare, închiriere sau arendare de active imobiliare pe mai mult de 10 ani, cu excepția celor situate în intravilanul orașelor mari, trebuie aprobată în prealabil de stat prin Ministerul Agriculturii și cel al Internelor, autoritățile obținând dreptul de a bloca tranzacțiile și de a împiedica semnarea contractelor dacă consideră că acestea contravin "interesului public".
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
Astfel, Ordonanța 4.000/1917 emisă de Ministerul Agriculturii de la Budapesta din Guvernul premierului Sándor Wekerle în baza legii care îi permitea să aprobe dispoziții speciale în condiții de război, intrată în vigoare la 1 noiembrie 1917, prevedea că statul poate refuza aprobarea tranzacțiilor imobiliare "dacă aprobarea ar duce la acumularea imobiliilor în o singură mână ori n-ar contribui la îmbunătățirea relațiilor de proprietate (a distribuirii lor) în acel ținut".
Ceea ce însemna, potrivit interpretării oneste a unui jurisconsult al patronatului bancar din Ungaria de la acea dată, că se dorea să se împiedice "trecerea proprietăților rurale și forestiere în mâni nedorite din punct de vedere național".
De altfel, în imensa majoritate a cazurilor de tranzacții imobiliare blocate de autoritățile maghiare în baza ordonanței respective, cumpărătorii erau etnici români, respectiv societăți comerciale sau bănci cu acționariat românesc.
Actul normativ maghiar din toamna anului 1917 își găsește ecou peste timp în discuțiile și tentativele de legiferare din România zilelor noastre care au în centru îngrijorarea cu privire la ponderea tot mai mare a terenurilor deținute de străini în totalul fondului funciar al României și despre care Profit.ro a scris în mai multe rânduri (de exemplu aici, aici sau aici).
Îngrijorări similare au stat și la baza adoptării la Budapesta a Ordonanței 4.000/1917. Mulți autori maghiari scriau, în perioada premergătoare primului război mondial, că românii au fost principalii beneficiari ai desființării iobăgiei după Revoluția din 1848, ajungând să dețină cea mai mare parte a suprafețelor agricole date în proprietate în urma reformei agrare de atunci.
"Românii, cărora maghiarii le-au dat libertate, drepturi și pământ, acum acaparează prin cumpărare pământul foștilor lor stăpâni. Poporul care mereu se plângea de asuprire face politică agrară și desvoltă o activitate ce primejduește însăși existența maghiarilor, pe acest străvechiu pământ al Ardealului. În Ardeal este în curs o acțiune românească programatică și de mare amploare, patronată de băncile românești, care trece peste limitele îngăduite ale propășirii economice", scria autorul maghiar Laszlo Tokaji în cartea "Elado orszăg" ("Țară de vânzare"), apărută la Cluj în 1913 și citată de expertul în drept și politicianul român Petru Poruțiu în lucrarea sa din 1943 "Situația juridica a proprietății imobiliare române din nordul Transilvaniei".
De altfel, anterior Ordonanței 4.000/1917, Budapesta luase și alte măsuri în același scop, cum ar fi subvenționarea de către stat a acordării de credite pentru achiziții de proprietăți imobiliare în Ardeal de către etnicii maghiari, în scop de colonizare. Demersuri de colonizare în Transilvana au fost făcute și în sens invers, de autoritățile de la București, după Marea Unire.
După adoptarea ordonanței, deputatul român din Parlamentul Ungariei Alexandru Vaida-Voevod l-a interpelat dur pe primul ministru Wekerle pe această temă, acesta răspunzând că restricțiile nu au fost impuse "cu dedicație" pentru români.
"Unele autorități, ce este drept, au făcut uz de restricțiile acelea față de români. Îmi țin însă de datorință a aduce la cunoștința onoratei Camere că am atras acum vreo 4 săptămâni atenția domnului ministru al Agriculturii asupra acestei împrejurări și l-am rugat să aplice restricțiile doar în cadrele intenționate la început. Și tocmai zilele trecute am ținut să mă conving dacă de fapt se execută dispozițiile acestea, cu care ocazie din nou am declarat că restricțiile nu este permis să se aplice față de curți țărănești și în contra naționalităților", a susținut Wekerle în Parlament, potrivit publicației săptămânale de business Revista Economică din Sibiu, disponibilă online în cadrul colecției de periodice a secției digitale a Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj.
Ca de obicei, însă, economia bate politica, iar persoanele fizice, firmele și băncile maghiare s-au trezit că au de suferit de pe urma ordonanței din cauza faptului că li se blocau tranzacții de vânzare de active imobiliare către potențiali cumpărători români dispuși să ofere prețuri satisfăcătoare. Mai mult, ordonanța prevedea că, în cazul tranzacțiilor respinse, statul avea dreptul, chiar și în dezacord cu voința vânzătorului, să cumpere el însuși activul scos la vânzare sau să stabilească în mod discreționar un alt cumpărător.
Iar ca abuzul să fie complet, într-un astfel de caz, dacă statului sau terțului desemnat de stat drept cumpărător nu le convenea prețul cerut de vânzător, autoritățile erau îndreptățite să ceară o reevaluare din partea unui expert autorizat. Dacă respectiva reevaluare era confirmată/validată de instanțele de judecată, vânzătorul era obligat să vândă cu noul preț, chiar dacă acesta era mai mic decât suma solicitată de el.
Toate acestea au făcut ca voci din elitele juridice, bancare și de business maghiare să înceapă să se pronunțe critic la adresa ordonanței și să ceară abrogarea acesteia, nu pe motivul că discrimina etnic, ci pentru că încălca flagrant dreptul de proprietate privată, introducea o gravă incertitudine în raporturile juridice, descuraja schimbul și circulația de active imobiliare și, în cele din urmă, avea ca efect deprecierea prețurilor de pe această piață.
Sursă: Revista Economică, din colecția de periodice a secției digitale a Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj Sursă: Revista Economică, din colecția de periodice a secției digitale a Bibliotecii Centrale Universitare din Cluj
Reacții similare au venit și din partea elitelor săsești, care inițial apreciaseră că dispozițiile ordonanței nu le vor afecta comunitatea.
"Ordonanța provoacă pe terenul circulației imobiliilor cea mai mare nesiguranță, Cumpărătorul nici când nu poate ști, că oare târgul încheiat, aprobat va fi ori nu, iar vânzătorul pe deasupra mai este expus și la aceea să fie nevoit a vinde imobiliile, în caz de neaprobare a contractului, statului ori unei a treia persoane cu un preț eventual mai redus spre paguba sa. Urmarea acestei dispoziții va fi o stagnare în circulația imobiliilor și în consecință o reducere a prețului imobiliilor, prin ceea ce se ating nu numai interesele materiale ale particularilor, ci și ale institutelor de bani (băncilor – n.r.). Pentru acestea o scădere mai mare a prețurilor imobiliilor constituite deadreptul o primejdie, pierzându-și împrumuturile hipotecare acordate de ele, acoperirea regulamentară și legală", scria deputatul sas din Dieta Transilvaniei Fritz Connert într-un ziar de limbă germană din epocă, citat de Revista Economică.
Asta după ce unei instituții de credit săsești din Sibiu, Hermannstadter Allgemeine Sparkassa, i s-a refuzat aprobarea vânzării unei moșii către un cumpărător român. "Ani de zile n-a putut valora moșia cu preț convenabil, pentru a-și acoperi pretensiunea de peste 60.000 de coroane. În fine s-a găsit un oferent cu preț convenabil, de 45.000 de coroane, un anumit Pop Gabor, despre care Sparkassa a crezut că este maghiar, căci coresponda cu ea în limba maghiară, care însă, precum a eșit la iveală ulterior, a fost preotul român din Luna de Arieș", arată sursa citată.
Abrogarea Ordonanței 4.000/1917 a făcut parte din programul de guvernare al noului guvern de la Budapesta instalat în noiembrie 1918, condus de contele Mihaly Caroly, aceasta fiind efectiv abrogată de Consiliul Dirigent din Transilvania imediat după Marea Unire.
