Studiu: Firmele medii au închiriat cu 14% mai multe spații de birouri față de semestrul I 2015. Care au fost cele mai cerute zone

Studiu: Firmele medii au închiriat cu 14% mai multe spații de birouri față de semestrul I 2015. Care au fost cele mai cerute zone
Cristina Dobreanu
Cristina Dobreanu
scris 1 sep 2016

În primul semestru al anului, segmentul birourilor destinate firmelor medii, care au nevoie de suprafețe cuprinse între 1.000 și 3.000 de metri pătrați, a crescut cu 14% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară ESOP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În schimb, segmentul tranzacțiilor cu birouri ale căror suprafețe au fost de până în 1.000 metri pătrați s-a menținut relativ constant.

În total, pentru ambele categorii, a fost înregistrată o creștere de 7%, de la aproximativ 92.000 metri pătrați, în primul semestru al anului trecut, la aproximativ 99.000 de metri pătrați, în primele șase luni ale acestui an.

Cele două segmente de piață au împreună o cotă de circa 45% din totalul pieței de birouri din România.

Cererile pentru spațiile de birouri cu suprafețe de până în 3.000 de metri pătrați au provenit de la companii din domeniile IT&C, servicii medicale și servicii profesionale și financiare.

„Asistăm de ceva timp la o revenire a companiilor și a reluării planurilor lor de dezvoltare și, dincolo de expansiunile de suprafețe, calitatea spațiului a reintrat în criteriile de diferențiere a spațiului. Aceste tendințe se manifestă și pe segmentul companiilor medii (firme cu până în 250 angajati), un segment vital în structura economiei unei țări”, afirmă Alexandru Petrescu, managingp în cadrul ESOP Consulting l CORFAC International.

Mega Image și-a mutat sediul și devine primul chiriaș al Plaza Romania Offices CITEȘTE ȘI Mega Image și-a mutat sediul și devine primul chiriaș al Plaza Romania Offices

Companiile care au tranzacționat cele mai multe spații de birouri de până în 3.000 metri pătrați s-au situat în Capitală, iar, ca zone, pe primul loc a fost cea de centru-nord, cu o suprafață totală închiriată de 46.726 metri pătrați. Pe locul doi s-a plasat zona de centru-vest, cu o suprafață totală închiriată de 12.709 metri pătrați, iar pe locul trei, zona ultracentrală, cu o suprafață totală de 9.067 metri pătrați.

Ca tipuri de birouri, cele mai multe companii care au ales spații de birouri de până în 3.000 metri pătrați au preferat centrele de afaceri noi (aproximativ 80%), procentul celor care au ales vile fiind de circa 20%.

Ca tipuri de imobile, în rândul tranzacțiilor au predominat clădirile noi de birouri, de clasă A sau B, cu toate facilitățile unui spațiu de lucru modern. Printre clădirile de birouri de clasă A unde au fost închiriate spații de birouri sub 3.000 metri pătrați (mai ales pe segmentul de cerere de birouri cu suprafețe cuprinse între 1.000 mp și 3.000 mp) se numără Europa House, America House, Green Court, Iride, S-Park, Globalworth Tower, Oregon Park.

viewscnt
Afla mai multe despre
esop
inchirieri spatii birouri
firme medii