TeraPlast a primit acordul de ajutor de stat pentru un proiect de investiții de 7,9 milioane euro în producția de țevi

TeraPlast a primit acordul de ajutor de stat pentru un proiect de investiții de 7,9 milioane euro în producția de țevi
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 nov 2020

Compania TeraPlast, liderul pieței de țevi din PVC și unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de instalații din România, a primit acordul de finanțare prin ajutor de stat pentru achiziționarea de utilaje performante și realizarea de construcții noi, proiect în valoare totală de 7,9 milioane de euro, din care 3,9 milioane de euro reprezintă ajutorul de stat aprobat.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania a anunțat luna trecută că a depus o cerere pentru cofinanțarea de către stat în proporție de 50%. O schmă de susținere identică accesată în anul 2020 a ajutat la dezvoltarea pe segmentul de țiglă metalică ce a fost vândut către gigantul Kingspan.

TeraPlast vizează demararea primului proiect din cadrul investițiilor de peste 20 milioane de euro anuntate de catre companie la inceputul lunii septembrie. Valoarea acestuia, cu numele „Creșterea competitivității TeraPlast SA prin achiziționarea de utilaje performante și realizarea de construcții noi” este estimat la 7,9 milioane euro, solicitarea făcută pentru ajutorul de stat fiind pentru jumătate din sumă. “Ajutoarele de stat sunt cel mai bun instrument prin care statul își poate arăta susținerea pentru producătorii din România” a declarat atunci Alexandru Stânean, CEO TeraPlast.

Proiectul depus vizează extinderea capacității de producție a liniei de business Instalații, mai exact a portofoliului de țevi și fittinguri. Implementarea proiectului va fi finalizata în aprilie 2022, iar în urma acestuia vor fi create 45 de locuri de muncă.

VIDEO Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Dumitrașcu, One United: Sunt foarte multe variații în piața imobiliară, pentru că oamenii nu știu ce să facă. Apare o tendință de reconversie a proiectelor CITEȘTE ȘI VIDEO Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Dumitrașcu, One United: Sunt foarte multe variații în piața imobiliară, pentru că oamenii nu știu ce să facă. Apare o tendință de reconversie a proiectelor

Grupul TeraPlast mai are un proiect de investiții, depus în cadrul schemei de ajutor de stat, pentru care așteaptă acordul de finanțare. Acesta vizează producția de ambalaje biodegradabile prin filiala sa TeraPlast Folii Biodegradabile. Valoarea totală a proiectului este de 11,8 milioane de euro, iar valoarea ajutorului de stat solicitat este de 5,8 milioane de euro.

În 2018, Grupul TeraPlast a primit acordurile de finantare prin schema de ajutor de stat pentru 3 proiecte de investiții la Wetterbest, TeraPlast și TeraGlass. Valoarea totală a investițiilor a fost de peste 13 milioane de euro în extinderea capacității de producție. Pentru cele 3 proiecte, grupul a primit, în total, 6,3 milioane de euro ajutor de stat.

Din surse proprii și prin proiectul finantat partial prin ajutor de stat, proiectul Wetterbest a ajuns în total la 9,4 milioane de euro. Astfel, în luna martie a anului curent compania a inaugurat noua fabrică, cu o capacitate de producție de 10 milioane de metri pătrați de țigla metalică anual. TeraPlast a anunțat în această vară vânzarea diviziei TeraSteel, din care face parte și Wetterbest, către gigantul irlandez Kingspan, estimarea valorii activelor vândute fiind de peste 400 milioane lei înainte de intrarea de cash pe bilanțurile TeraPlast.

In primul semestru din anul 2020, Grupul TeraPlast a înregistrat o cifră de afaceri de 108 milioane de euro, iîn crestere cu 17% fata de primul semestru din 2019. In aceeași perioadă, profitabilitatea Grupului a crescut cu 49%, EBITDA ajungand la 11 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
teraplast
wetterbest
bvb
bursa
kingspan
ajutor de stat