Topul tranzacțiilor cu terenuri agricole. Borcea – Nețoiu, familia lui Paul Stănescu, președintele CJ Mehedinți și "baronul agriculturii" din Olt au rulat sute de mii de euro. Unul dintre cele mai scumpe terenuri vândute în ultimii ani în România

Topul tranzacțiilor cu terenuri agricole. Borcea – Nețoiu, familia lui Paul Stănescu, președintele CJ Mehedinți și "baronul agriculturii" din Olt au rulat sute de mii de euro. Unul dintre cele mai scumpe terenuri vândute în ultimii ani în România

SURSA FOTO: Stevanovicigor | Dreamstime.com

scris 27 iul 2022

Ministerul Agriculturii și Dezvoltări Rurale a avizat în primul semestru din acest an zece tranzacții cu terenuri agricole la un preț cumulat de circa 2,7 milioane euro, cu 60% peste valoarea celor nouă contracte mari avizate în întregul an 2021. Cea mai mare tranzacție din acest an a fost încheiată la un preț comparabil cu media națională din Italia, al treilea stat european cu cele mai scumpe terenuri agricole, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Ministerul Agriculturii, care are obligația de a aviza toate tranzacțiile cu terenuri agricole ce depășesc 30 de hectare, și-a dat, în primul semestru din 2022, avizul final pentru terenuri cu o suprafață cumulată de circa 400 de hectare, iar prețul total de tranzacționare a fost de 2,7 milioane euro. Spre comparație, pe întreg parcursul anului trecut au fost avizate nouă tranzacții, cu o suprafață de circa 350 de hectare și o valoare de vânzare de 1,7 milioane de euro, aproape jumătate din valoarea cumulată a tranzacțiilor din 2020.

ULTIMA ORĂ Domeniul Știrbey a fost vândut. O apropiată a familiei lui Dan Voiculescu a cumpărat marele domeniu. Lichidator pentru Profit.ro: Probabil se va păstra caracterul de evenimente culturale, concerte, corporate pentru mulținaționale, nunți CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Domeniul Știrbey a fost vândut. O apropiată a familiei lui Dan Voiculescu a cumpărat marele domeniu. Lichidator pentru Profit.ro: Probabil se va păstra caracterul de evenimente culturale, concerte, corporate pentru mulținaționale, nunți

Valoarea medie de tranzacționare a terenurilor care obțin acordul ministerului a crescut cu peste 40% în primul semestru din 2022, comparativ cu mediu anului 2021.

Cea mai mare tranzacție a anului 2021, ca valoare, a fost realizată în luna mai între grupul portughez din construcții Martifer și tânărul fermier Gheorghe-Mihai Dorobanțu și a vizat un teren de 50 de hectare din extravilanul localității prahovene Ariceștii Rahtivani, vândut la un preț de 1,5 milioane euro, echivalentul a 30.000 de euro pe hectar. Prețul este comparabil cu valoarea medie de tranzacționare a terenului agricol din Italia, țară care are al treilea cel mai scump pământ din Uniunea Europeană, după Olanda și Luxemburg, potrivit datelor Eurostat.

Acesta este unul dintre cele mai scumpe terenuri vândute în ultimii ani în România. Spre comparație, cea mai mare tranzacție a anului 2021, atât ca valoare, cât și ca suprafață, semnalată în premieră de Profit.ro, a fost realizată între compania Cervina, a omului de afaceri Mihai Anghel – cel mai mare trader de cereale cu capital autohton, și Nicolae Sorin Răducan, fost prefect al județului Dolj și actual director al APIA Dolj, și a vizat un teren de 65 de hectare din localitatea Segarcea, care s-a vândut cu un preț de peste 7.500 de euro pe hectarCel mai scump hectar de teren vândut în 2020 a fost în județul Iași, în localitatea Plugari. În mai 2020, familia Alexandru-Tudor și Camelia Bernic a încasat aproape 10.000 de euro pe hectar de la Ilie Airinei pentru 34 de hectare de pământ în județul Iași.

EXCLUSIV Omer Susli cumpără integral Bistrița Retail Park și vrea să își dubleze portofoliul de retail. Ionuț Dumitrescu iese din acest sector imobiliar CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Omer Susli cumpără integral Bistrița Retail Park și vrea să își dubleze portofoliul de retail. Ionuț Dumitrescu iese din acest sector imobiliar

A doua cea mai valoroasă tranzacție avizată în 2022 a fost realizată chiar în primele zile din an de omul de afaceri britanic de origine israeliană Ronit Akirov, care a vândut 34,8 hectare de teren în localitatea giurgiuveană Stănești către arendașul său Sorin-Cosmin Gheta, la un preț de circa 10.000 de euro/hectar.

Podiumul din primul semestru al anului este completat de o tranzacție care îi are ca vânzători pe Adrian și Adrian-Petre Ionescu și cumpărător compania Agromec Vișina, a familiei secretarului general al PSD, Paul Stănescu. Agromec Vișina a cumpărat acum 38 de hectare de teren în localitatea Brastavățu din Olt cu un preț de circa 9.400 de euro pe hectar. Pământul se adaugă celor peste 3.200 de hectare pe care ferma Agromec Vișina le cultivă cu rapiță, grâu și porumb. Fostul ministru al Dezvoltării și senator Paul Stănescu a fost directorul Agromec Vișina între 1992 și 2008, potrivit propriului CV.

EXCLUSIV Gealan planifică instalarea unei centrale fotovoltaice, cu bani din PNRR, care să îi acopere circa 14% din consumul fabricii din Militari. „Dezvoltatorii ezită să mai înceapă noi blocuri cu locuințe!“ CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Gealan planifică instalarea unei centrale fotovoltaice, cu bani din PNRR, care să îi acopere circa 14% din consumul fabricii din Militari. „Dezvoltatorii ezită să mai înceapă noi blocuri cu locuințe!“

Printre numele sonore care completează topul tranzacțiilor din primul semestru se numără și cele ale oamenilor de afaceri Cristian Borcea, fostul proprietar al clubului de fotbal Dinamo București, și Gheorghe Nețoiu, fost deputat și acționar al echipelor de fotbal Universitatea Craiova și Dinamo București. Cei doi dețin, indirect, compania East Way Spedition, care a cumpărat de la Alexandru și Radu Cameniță un teren de 33,35 de hectare din localitatea doljeană Cetate, la un preț pe hectar de 6.800 de euro.

Grupul agricol Rodbun a anunțat în trecut, printr-o postare pe o rețea de socializare, că Borcea a preluat de la Nețoiu o fermă de 4.000 de hectare din comuna Cetate. Jumătate din firma East Way Spedition a fost transferată în vara lui 2018 către Violeta Călin, alături de care familia Borcea mai are și alte afaceri, în schimbul a 4,5 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de termene.ro.

Anul trecut, ferma a primit subvenții agricole în valoare de 363.331 de euro, potrivit datelor publicate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Site-ul de prezentare al East Way Spedition indică faptul că, în 2015, compania deținea 2.200 de hectare de teren arabil, spații de depozitare de 13.000 tone și utilaje în valoare totală de aproximativ 4 milioane de euro.

Imediat după tranzacția lui Borcea și Nețoiu intră în top și terenul de 50 de hectare vândut de Aladin – Gigi Georgescu, președintele Consiliului Județean Mehedinți și președintele PSD Mehedinți. Georgescu a încasat circa 340.000 de euro de la arendașul terenului său, Mihai-Ionuț Mărgulescu, care a cumpărat pământul din localitatea Pătulele (Mehedinți).

Cea mai mare suprafață de teren tranzacționată în prima parte a acestui an a fost în localitatea Piatra Olt din județul Olt. "Baronul agriculturii" Longin Mircea Drăghicescu, unul dintre cei mai mari cultivatori de cereale din România, a cumpărat 79 de hectare de teren de la Anca-Delia și Tudor-Constantin Șandru la un preț de 430.000 de euro, echivalentul a circa 5.400 de euro/hectar. Investitorul a preluat, în urmă cu un an, și peste 60% din Cerealcom Teleorman, companie ce deține o fabrică de ulei ce a aparținut anterior omului de afaceri Ioan Niculae.



 

Piața și-a revenit

Volumul tranzacțiilor cu terenuri agricole a consemnat o creștere explozivă, de circa 46%, în primele 6 luni din 2022, comparativ cu perioada similară a anului anterior, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

În această perioadă s-au tranzacționat la nivel național peste 67.000 de loturi de teren agricol. În luna martie s-au vândut cele mai multe, respectiv 14.739 de terenuri, urmată de luna iunie, cu 12.893 de loturi, și luna februarie, cu 11.742 de contracte de vânzare înregistrate la cadastru.

EXCLUSIV SIF Oltenia a scos la vânzare fosta fabrică de încălțăminte Flaros. Vastint, printre investitorii interesați CITEȘTE ȘI EXCLUSIV SIF Oltenia a scos la vânzare fosta fabrică de încălțăminte Flaros. Vastint, printre investitorii interesați

Cele mai multe parcele au fost înstrăinate în județul Dolj, unde proprietarii de terenuri agricole au încheiat circa 4.200 de tranzacții de vânzare-cumpărare în primele 6 luni din 2022, echivalentul a 6,3% din numărul total de loturi agricole vândute în această perioadă la nivel național, potrivit datelor ANCPI analizate de Profit.ro. Luna în care doljenii au vândut cel mai mare volum de pământ a fost iunie, când s-au tranzacționat circa 1.000 de loturi.

Topul județelor cu cel mai mare număr de tranzacții cu terenuri agricole încheiate în primele 6 luni ale anului este completat pe locul doi de Buzău, cu 3.800 de tranzacții, Arad, Bihor și Galați, cu un număr de peste 2.800 tranzacții, fiecare. Practic, primele cinci județe din top acoperă aproape un sfert din numărul de terenuri agricole vândute în primele 6 luni din 2022 la nivel național.

La coada clasamentului se plasează Maramureș, Bistrița Năsăud, Covasna și Sălaj, județe în care s-au vândut sub 500 de terenuri agricole în perioada analizată.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
cristi borcea
gigi netoiu
paul stanescu
aladin – gigi georgescu
longin mircea drăghicescu