Tranzacție: Fondul de investiții Secure Property, care deține sediul Danone, pregătește cumpărarea a jumătate din portofoliul din România al Helios Phoenix, devenind astfel unul dintre principalii proprietari de parcuri logistice

Tranzacție: Fondul de investiții Secure Property, care deține sediul Danone, pregătește cumpărarea a jumătate din portofoliul din România al Helios Phoenix, devenind astfel unul dintre principalii proprietari de parcuri logistice
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 25 ian 2018

Fondul de investiții imobiliare Secure Property Development & Investment (SPDI) pregătește cumpărarea a jumătate din portofoliul din România al dezvoltatorului Helios Phoenix, semnând acum un împrumut de 1 milion de euro de la PM Capital, unul dintre acționari. Fondul va prelua parcurile logistice Olympian din București, Brașov și Timișoara.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Valoarea tranzacției, pregătită din toamnă, este indicată la 8-9 milioane euro.

Secure Property a calculat că cele trei parcuri logistice generează în prezent un venit net de exploatare de aproximativ 4,5 milioane de euro pe an, însumând până la 100.000 de metri pătrați spații de depozitare și de birou.

Tranzactie: Frații Pavăl, care controlează Dedeman, au cumpărat 20% din Moldova Farming, în portofoliu cu peste 8.000 hectare teren agricol CITEȘTE ȘI Tranzactie: Frații Pavăl, care controlează Dedeman, au cumpărat 20% din Moldova Farming, în portofoliu cu peste 8.000 hectare teren agricol

Achiziția completează proprietățile logistice existente ale SPDI în Grecia și România, care, la 28 septembrie 2017, au generat venituri nete de exploatare de aproximativ 1,8 milioane de euro. Tranzacția va crește suprafața totală închiriabilă a companiei până la 135.000 metri pătrați.

Secure Property a intrat pe piața românească în 2014. Fondul deține în România active de peste 50 milioane de euro, printre care parcul logistic Innovations Logistics Park, din Clinceni, mai multe apartamente în complexurile rezidențiale Romfelt Plaza, Monaco Towers, Blooming House și Green Lake, toate în București, EOS Business Park - sediul Danone, spațiul în care funcționează magazinul Praktiker din Craiova și un sfert din clădirea de birouri Delea Nouă din București, sediul ANCOM.

Dezvoltatorul Helios Phoenix este prezent în România de peste 20 de ani. Odată cu primul proiect, Parcul Industrial din Domnești, în partea de sud vest a Bucureștiului, grupul și-a concentrat activitatea pe sectorul industrial al pieței imobiliare și servicii conexe. În prezent, portfoliul Phoenix cuprinde 66.000 metri pătrați spații de depozitare disponibile sau în stadiu avansat de finalizare, 30.000 metri pătrați de terenuri pentru dezvoltări de tip rezidențial, 410.000 metri pătrați pentru dezvoltări industriale, 2.500 unități rezidențiale finalizate sau aproape finalizate și 20.000 metri pătrați de facilități de depozitare.

În primăvară, Helios a a decis să își extindă portofoliul local prin achiziția parcului industrial Millenium Logistic Park, amplasat în orașul Popești Leordeni. Proiectul, care cuprinde 11 hectare de teren și 12.000 metri pătrați de depozite, a fost redenumit Olympian Park East Bucharest.

FOTO Tranzacție cu parfum de 2007. Cocor vinde un spațiu din Piața Unirii cu 23.000 de euro pe metru pătrat CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție cu parfum de 2007. Cocor vinde un spațiu din Piața Unirii cu 23.000 de euro pe metru pătrat

Stocul actual de spații logistice din România este de 3 milioane mp și va crește cu 500.000 metri pătrați în acest an (aproximativ 17%), marcând cea mai mare rată de livrări post-criză.  Aproximativ 80% dintre noile livrări sunt preconizate pentru zona Bucureștiului, însă interesul este în creștere și pentru orașele secundare din țară, care vor atrage atenția fabricilor importante de prelucrare, datorită proiectului de autostradă în Transilvania, ce ar putea stabili o rută de tranzit rapid.

Astăzi, CTP este cel mai mare dezvoltator și administrator pe termen lung de parcuri industriale și logistice premium din România și Europa Centrală și de Est. În prezent, CTP deține lângă București, circa 500.000 metri pătrrați suprafață închiriabilă, dispusă în două parcuri logistice și industriale, ambele cu acces direct de pe autostrada A1: CTPark Bucharest (situat la km 13) și CTPark Bucharest West (localizat la km 23).

La nivel național, dezvoltatorul administrează spații industriale și logistice în 10 orașe: Arad, București, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara și Turda.

În ultima perioadă, și CTP a cumpărat accelerat, tranzacții anunțate AICI de Profit.ro.

În același timp, însă, cum a anunțat Profit.ro, și compania imobiliară WarehousesDePauw (WDP) pregătește o dublare a portofoliului logistic din România, de la valoarea de 230 milioane euro astăzi la 500 de milioane de euro în 2020.

Pe piața locală mai operează P3, investitorul și dezvoltatorul pan-european de proprietăți logistice, și furnizorul francez de servicii logistice ID Logistics, intrat recent pe piața din România.

viewscnt
Afla mai multe despre
secure property
teren
pantelimon
delia lebada
vanzare