Trei oameni de afaceri investesc peste 100 mil. euro în proiecte imobiliare în București

Trei oameni de afaceri investesc peste 100 mil. euro în proiecte imobiliare în București
Cristina Cuncea
Cristina Cuncea
scris 6 oct 2015


Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Trei oameni de afaceri români - Geo Mărgescu, Ionuț Dumitrescu și Johny Jabra - investesc peste 100 milioane de euro în mai multe proiecte imobiliare din București, cel mai mare, un complex de birouri de 56.000 de metri pătrați, urmând să fie dezvoltat în apropiere de stația de metrou Grozăvești, cu un cost de circa 85 de milioane de euro.

Pe lângă acest proiect, oamenii de afaceri, care au înființat firma Forte Partners, mai au în construcție o clădire de birouri de dimensiune mai redusă, circa 7.700 metri pătrați, lângă stația de metrou Ștefan cel Mare, investiție de 10 milioane de euro, și trei proiecte rezidențiale de lux (totalizând aproximativ 20 de apartamente) în zone ultracentrale din București, cu un cost total al investiției în jurul a 9 milioane de euro.

”Vom începe cu clădirea A, de 36.000 de metri pătrați (din proiectul The Bridge, de lângă stația de metrou Grozăvești, n.r.), unde vom investi 60 de milioane de euro. Proiectul va avea în total 56.000 de metri pătrați, iar investiția va totaliza 85 de milioane de euro. Sperăm să obținem autorizația de construcție în luna decembrie și să începem lucrările în primăvara anului viitor”, a declarat, într-o conferință de presă, Geo Mărgescu, fondator și CEO al Forte Partners.

Prima clădire va fi finalizată în 2017, iar construcția celei de-a doua va începe după ce prima va fi închiriată cel puțin 50%.

”Vom investi surse proprii în proiect, dar vom apela și la finanțare bancară. Vedem o revenire a apetitului băncilor pentru finanțarea proiectelor imobiliare. În funcție de proiect, contribuția dezvoltatorului este de 30-40%, inclusiv terenul”, a spus Mărgescu, care a ocupat anterior poziția de director general al companiei de dezvoltari imobiliare Cefin Real Estate.

Cele două clădiri vor avea câte 10 etaje fiecare și un total de 700 de locuri de parcare. Clienții pe care îi vizează investitorii pentru închirierea spațiilor din proiect sunt firme din domeniul IT, outsourcing și servicii financiare.

”Vrem să oferim o suprafață cât mai mare pe etaj, de 3.000-3.500 de metri pătrați, cu o densitate maximă de 6,5 metri pătrați pe persoană (media pe piață este de 8-10 metri pătrați pe angajat), deoarece avem din ce în ce mai multe cereri de la companii de consolidare pe același etaj. Vrem să venim cu un cost pe angajat cât mai avantajos pentru companii, în condițiile în care acestea nu se mai uită la costul pe metru pătrat, ci la costul pe un angajat. Pentru clienții din IT, outsourcing și servicii financiare este foarte important acest indicator”, a explicat Mărgescu.

Chiriile vor fi de 13-13,5 euro/mp/lună, la care se mai adaugă costul cu serviciile de 3,25 euro/mp/lună.

Terenul pe care va fi amplasat complexul a fost cumpărat anul trecut de la dezvoltatorul spaniol Hercesa. Anterior, pe teren a fost amplasată fosta fabrică de pâine Spicul.

Investitorii dețin și terenul fostei fabrici de bere Grivița

Zona din jurul Pasajului Basarab se prefigurează ca noul pol de dezvoltare imobiliară a Capitalei, datorită unor caracteristici precum prezența metroului și a numeroase mijloace de transport în comun, investițiile majore finalizate în infrastructură și proximitatea față de Universitatea Politehnică, prinicipalul generator de forță de muncă pentru sectorul IT, sector în plină expansiune și motor al cererii noi de birouri.

În această zonă, Forte Partners mai deține terenul fostei fabrici de bere Grivița, unde intenționează să dezvolte un proiect cu funcțiuni mixte.

”Avem câteva monumente pe care vrem să le refacem, să le recondiționăm și avem cereri pentru acest proiect pentru funcțiuni legate de sport, entertainment, birouri. Poate deveni o zonă foarte atractivă. Vom lua o decizie la începutul anului viitor în ceea ce privește acest proiect”, a explicat Mărgescu.

Compania mai deține un teren de peste 8.200 de metri pătrați în zona Barbu Văcărescu, cumpărat de la compania austriacă CA Immo, unde ar putea fi construite fie locuințe, fie o clădire de birouri built to suit (la cererea unui chiriaș).

În cazul în care se va decide construirea de locuințe, investitorii vor să intre într-un parteneriat cu un dezvoltator experimentat pe acest segment, strategie pe care o va aplica în cazul tuturor proiectelor rezidențiale de mari dimensiuni pe care le vor construi pe alte terenuri din București.

Proiectele de birouri pe care grupul de investitori le dezvoltă vor fi vândute pe termen mediu.

”Nu suntem dezvoltatori pe termen lung. Dezvoltăm, închiriem și vindem. Nu suntem presați să vindem, dar credem în exituri pe termen mediu. Așteptăm și alți investitori pe piața românească și vedem o revenire a pieței investițiilor. Interesul pentru România este în creștere în ciuda unor tulburențe pe plan politic. Aștepăm însă ca investitorii să facă un pas înaintea dezvoltatorilor. Să cumpere proiecte înainte de finalizare și nu după ce au fost livrate, când prețurile sunt mai mari”, a precizat Mărgescu.

El a adăugat că investitorii vor începe să securitizeze anumite proiecte înainte de finalizarea construcției, acceptând un minim risc de dezvoltare. În acest caz, practică larg întâlnită înainte de criza financiară, investitorii pot câștiga cam jumătate de punct procentual la yieldul (randamentul) investiției.

Forte Partners este un grup de investitori cu experiență în mediul de afaceri local. Printre acționari se numără Ionuț Dumitrescu (fondatorul agenției imobiliare Eurisko, vândută către CBRE), Geo Mărgescu (manager de numele căruia se leagă proiecte precum Europolis Logistic Park, sediul central al Millennium Bank sau clădirea de birouri Louis Blanc) și familia Jabra (fondatorii business-ului Nova Brasilia, vândut către Kraft Foods).

viewscnt
Afla mai multe despre
forte parners
geo margescu
the bridge