ULTIMA ORĂ Proprietarul celui mai mare producător român de materiale de construcții a decedat

ULTIMA ORĂ Proprietarul celui mai mare producător român de materiale de construcții a decedat
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 12 feb 2019

Antreprenorul Marcel Bărbuț, proprietarul producătorului de materiale de construcții AdePlast, a decedat la vârsta de 62 de ani, în urma unei afecțiuni. Fiii săi mai mari au fost implicați activ în managementul companiei, iar afacerea fondată de Bărbuț va fi moștenită de aceștia.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

„Marcel Bărbuț a conturat o strategie clară pentru companie, iar familia și echipa de management este determinată să continue pe această cale și să îi onoreze moștenirea, fiind  pe deplin responsabili de activitățile de zi cu zi. Astfel, vă asigurăm că nu va exista un impact direct asupra operațiunilor companiei și suntem deschiși să răspundem oricăror preocupări specifice“, transmite compania.

Afacerea fondată de Bărbuț va fi moștenită de cei trei fiii ai săi: Alex (28 de ani), Thomas (26 ani) și Marcel (22 de ani). Omul de afaceri a ocupat locul 93 în ultima ediție a Top 300 Capital, cei mai bogați români, cu o avere estimată la 63-65 milioane de euro.

AdePlast a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 474 milioane de lei, în creștere cu 13% față de anul anterior. Compania a inaugurat anul trecut o nouă platformă industrială la Ișalnița, județul Dolj, investiție estimată la 22 milioane euro.  La sfârșitul anului trecut, producătorul avea 460 de angajați, din care 78 de locuri de muncă au fost generate de fabrica din Ișalnița.

ANALIZĂ- DOCUMENT Constructorii și proiectanții pot fi departajați după cifra de afaceri. Accesul la lucrări publice mari va fi condiționat. Firmele străine, obligate să se certifice local CITEȘTE ȘI ANALIZĂ- DOCUMENT Constructorii și proiectanții pot fi departajați după cifra de afaceri. Accesul la lucrări publice mari va fi condiționat. Firmele străine, obligate să se certifice local

Adeplast exportă în Republica Moldova, Bulgaria, Ungaria, Austria, Italia, Germania și Spania, noua platformă de lângă Craiova preluând comenzi și pentru țările din fosta Iugoslavie.

Reprezentanții companiei au anunțat anterior că, în 2019, vor fi investiți 7,5 milioane euro în mărirea flotei auto și în platformele de la Craiova și Ploiești, unde se vor construi două noi fabrici de polistiren de densități mari.

Noua platformă industrială de lângă Craiova este construită pe o suprafață de 20 de hectare, unde funcționează o fabrică de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 metri cubi și una de adezivi și mortare uscate cu o capacitate de 1600 tone/zi, similară cu cea de la Roman.

AdePlast deține la Roman o zonă industrială care include o fabrică de adezivi și mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone/an și o linie de producție de polistiren expandat cu o capacitate anuală de 700.000 de metri cubi.

EXCLUSIV Soceram investește 20 milioane euro într-o fabrică de BCA a cărei construcție este planificată de un deceniu CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Soceram investește 20 milioane euro într-o fabrică de BCA a cărei construcție este planificată de un deceniu

La Oradea, a dezvoltat o capacitate de producție de 250.000 de tone de  adezivi și mortare uscate, o fabrică de vopsele și tencuieli decorative care produce 50.000 de tone/an, precum și una  de polisiren expandat de  700.000 de metri cubi de polistiren expandat pe an.

Pe platforma industrială de la Ploiești se află o fabrică de adezivi și mortare uscate cu o capacitate de 450.000 de tone/an, o fabrică de polistiren expandat de 1,05 milioane de metri cubi, o linie de producție de polistiren grafitat de 150.000 de metri cubi, la care se adaugă o fabrică de vopsele, tencuieli decorative, lacuri și emailuri, cu o capacitate de 50.000 tone/an.

viewscnt
Afla mai multe despre
marcel barbut
adeplast
deces