Unul dintre cei mai mari producători de energie din Italia investește 80 milioane de euro în cel mai mare proiect rezidential din vestul României

Unul dintre cei mai mari producători de energie din Italia investește 80 milioane de euro în cel mai mare proiect rezidential din vestul României
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 iun 2020

FRI-EL Buildings, parte a grupului italian FRI-EL Green Power, unul dintre cei mai mari producători de energie regenerabilă din Italia, va investi peste 80 de milioane de euro în dezvoltarea ansamblului Ateneo Timișoara, prezentat ca urmând să devină cel mai amplu proiect rezidențial din vestul țării, cu 1.300 de apartamente.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Ateneo Timișoara este amplasat în zona Torontalului, una dintre cele mai dinamice zone de dezvoltare imobiliară a orașului, în apropierea Universității de Agronomie și Medicină Veterinară și la aproximativ 1 kilometru de viitorul magazin IKEA Timișoara. Prima fază a proiectului va include 153 de apartamente în trei clădiri, în urma unei investiții de aproximativ 10 milioane de euro – exclusiv din fondurile companiei. În prezent se realizează lucrări la structura etajului cinci al primelor două clădiri, al căror termen de finalizare este primăvara anului 2021 – cea de-a treia clădire va fi livrată la finalul anului viitor.

EXCLUSIV Tranzacția imobiliară a anului, de aproape 100 milioane euro, cu proprietarul mall-ului Sun Plaza - blocată de coronavirus CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacția imobiliară a anului, de aproape 100 milioane euro, cu proprietarul mall-ului Sun Plaza - blocată de coronavirus

”Am ales Timișoara deoarece este unul dintre principalii poli de dezvoltare economică ai României și principalul centru urban din vestul țării. Am găsit aici o piață rezidențială în plină dezvoltare și o cerere reală pentru locuințe compartimentate inteligent și la prețuri competitive, dar mai ales parte a unor proiecte integrate, cu multiple facilități specifice unui nou stil de viață. Am început dezvoltarea Ateneo Timișoara la finalul lui 2019 și nu am încetinit deloc în ultimele trei luni, având deplină încredere în piața românească - dezvoltarea proiectului se va întinde de altfel pe mai mulți ani și suntem și în căutarea unor noi oportunități”, spune Luca Cainelli, CEO FRI-EL Buildings Romania.

FRI-EL Buildings este divizia de dezvoltare a grupului italian FRI-EL Green Power S.p.A., unul dintre cei mai mari producători de energie regenerabilă din Italia, cu o producție totală de peste 1 GW. Grupul deține 28 de parcuri eoliene doar în Italia, cu o capacitate totală de producție 950,55 MW, reprezentând 9% din capacitatea totală de producție de energie eoliană din Italia. Investițiile pe acest segment vor continua și în viitor, compania urmând să dezvolte noi capacități de producție cu un total de 100 MW.  În plus, grupul mai deține și 24 de capacități de producție de biogas și 15 unități de producție a energiei hidroelectrice.

Grupul a obținut în 2019 venituri de 226,5 milioane de euro și un profit net de 62,3 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
ansamblu imobiliar
timisoara