Acțiune de control ANSVSA în toată țara: amenzi de 1,9 milioane de lei și peste 1,6 tone de produse alimentare confiscate

Acțiune de control ANSVSA în toată țara: amenzi de 1,9 milioane de lei și peste 1,6 tone de produse alimentare confiscate
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 apr 2022

Inspectorii Autorității Naționale Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) au dat amenzi de peste 1,9 milioane de lei în urma unor controale făcute în toată țara, fiind confiscate peste 1,6 tone de produse alimentare, în special carne și produse din carne. O acțiune specială de control a ANSVSA a avut loc în București, unde au fost date amenzi de peste 580.000 de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit ANSVSA, în perioada 28 martie - 14 aprilie, inspectorii au făcut, la nivel național, controale oficiale privind modul în care sunt respectate condițiile sanitare veterinare în 6.286 de obiective din sectorul alimentar (carmangerii, măcelării, pescării, unități de alimentație publică, hipermarketuri/supermarketuri, depozite alimentare, pensiuni turistice, piețe agroalimentare); 463 de mijloace de transport destinate produselor alimentare și animalelor vii; 84 de abatoare autorizate sanitar veterinar pentru sacrificare ovine, la nivelul cărora au fost sacrificate 62.248 de capete tineret ovine/caprine; 21 de spații amenajate temporar pentru sacrificarea mieilor și iezilor la nivelul piețelor, scrie News.ro.

VIDEO Decese indicate ca suspecte în Rusia. Fostul vicepreședinte al Gazprombank, găsit decedat la Moscova, cu familia CITEȘTE ȘI VIDEO Decese indicate ca suspecte în Rusia. Fostul vicepreședinte al Gazprombank, găsit decedat la Moscova, cu familia

În perioada menționată, în România au fost sacrificați în total 62.248 de miei și iezi.

În urma controalelor, au fost aplicate 423 de sancțiuni contravenționale, care au însumat 1.934.180 de lei, s-au emis 8 ordonanțe privind suspendarea temporară a activității și două ordonanțe privind interzicerea desfășurării activității.

De asemenea, au fost confiscate și distruse 1.676 de kilograme de produse alimentare care nu respectau normele sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor (495 kilograme produse din carne, 281 kilograme carne proaspăta, 652 kilograme pește și produse din pescuit, 248 kilograme diverse produse alimentare).

În urma controalelor făcute în trafic, au fost eutanasiate 54 de capete tineret porcin (animale neidentificate și fără documente sanitare veterinare).

Printre neregulile constatate se numără desfășurarea activităților în spații/unități neînregistrate sanitar veterinar, deficiențe referitoare la demonstrarea trasabilității produselor alimentare, etichetare necorespunzătoare, lipsa monitorizării temperaturii în depozit, utilizarea unor mijloace de transport neautorizate pentru transportul alimentelor.

De asemenea, în perioada 14-16 aprilie, inspectorii ANSVSA și DSVSA București au organizat în Capitală o acțiune specială de control cu scopul prevenirii apariției toxiinfecțiilor alimentare în perioada premergătoare Sărbătorilor de Florii și a Paștelui Catolic.

Astfel, au fost verificate 76 de unități de alimentație publică și au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 583.200 de lei. Principalele nereguli au fost nerespectarea normelor privind condițiile de depozitare, etichetare, ambalare și manipulare a produselor alimentare, comercializarea cărnii fără efectuarea expertizei sanitare veterinare și nerespectarea condițiilore de comercializare a cărnii de pasăre.

Totodată au fost confiscate 1.478,5 kilograme de alimente (174,47 kilograme organe de miel, 18 litri de lapte, 40 de bucăți de ouă, 9 kilograme de pește, 6,5 kilograme de organe de pasăre și 158,05 kilograme de produse din carne).

viewscnt
Afla mai multe despre
ansvsa
amenzi
controale